Avocat nevăzător, propus ministru în viitorul guvern al Ungariei condus de Péter Magyar
0Viitorul premier al Ungariei, Péter Magyar, a anunțat că Ministerul Afacerilor Sociale și Familiei va fi condus de o persoană nevăzătoare. Este vorba despre avocatul Vilmos Kátai-Németh, care va avea și responsabilități în domeniul accesibilității și egalității de șanse pentru persoanele cu dizabilități.

Anunțul a fost făcut vineri, printr-o postare pe Facebook, în cadrul unei serii de prezentări ale viitorilor membri ai Guvernului. Liderul partidului Tisza a subliniat că este o premieră în istoria Ungariei ca acest portofoliu să fie condus de „un compatriot nevăzător”.
„Ministerul Afacerilor Sociale și Familiei, responsabil și pentru accesibilizare și egalitatea de șanse, va fi condus pentru prima dată în istoria Ungariei de un compatriot nevăzător, dr. Vilmos Kátai-Németh”, a transmis Péter Magyar.
Potrivit prezentării făcute de liderul Tisza, Vilmos Kátai-Németh este avocat, născut la Győr, crescut la Budapesta și stabilit în Csepel. Acesta și-a pierdut vederea la vârsta de 16 ani, moment care i-a schimbat viața, dar, potrivit lui Magyar, l-a și întărit.
„La 16 ani și-a pierdut vederea, ceea ce a fost un moment de cotitură pentru el, dar totodată l-a întărit: a devenit maestru aikido centură neagră, a obținut o diplomă în drept, lucrează ca avocat”, a mai precizat liderul Tisza.
Kátai-Németh s-a alăturat comunității Tisza în 2024 și a obținut ulterior un mandat de deputat în circumscripția Csepel din Budapesta. Printre prioritățile sale se numără reformarea protecției copilului, sprijinirea persoanelor vulnerabile și dezvoltarea sistemului de asistență socială.
Tot vineri, Péter Magyar a anunțat și alte nume din viitorul executiv, inclusiv desemnarea lui Dávid Vitézy pentru portofoliul transporturilor și investițiilor, urmând ca lista completă a miniștrilor să fie finalizată în perioada următoare.























































