Autorităţile ruseşti de la Soci caută investitori pe Coasta de Azur
0Atorităţile ruseşti ale oraşului rusesc Soci, ales pentru găzduirea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2014, au venit în număr mare pe Coasta de Azur franceză, pentru a căuta investitori cu prilejul salonului imobiliar Mipim, de la Cannes, anunţă Agerpres.
''În pofida crizei economice, nu avem nicio temere că investitori privaţi vor răspunde apelului nostru'', a declarat Dmitri Kozak, vicepremier însărcinat cu acest dosar, în cadrul unei conferinţe de presă la Piaţa internaţională a profesioniştilor în imobiliare (Mipim).
În ianuarie, primul ministru rus Vladimir Putin a dat asigurări că actuala criză economică nu va pune în pericol pregătirile Jocurilor Olimpice şi că principalele lucrări de infrastructură vor fi finalizate până în 2012. Nu mai puţin de 11 proiecte de investiţii, cu un cost total de 3 miliarde de dolari, sunt preconizate în această localitate din sudul Rusiei, pe malul Mării Negre, mai cunoscută până acum drept staţiune balneară. Printre aceste investiţii propuse investitorilor veniţi la Cannes din lumea întreagă figurează 3 complexe hoteliere, între care unul de 5 stele cu 1.300 camere, 2 centrale termice şi 2 patinoare (pentru patinaj artistic şi pentru hochei pe gheaţă).























































