Armata rusă din Ucraina primește provizii medicale de pe vremea lui Brejnev. „Nostalgia pentru vata și tifonul sovietic”
0Soldații ruși din Ucraina primesc pe front provizii medicale din 1977, lucru ce demonstrează nivelul de degradare al armatei lui Putin, scrie presa ucraineană.

O fotografie cu cutii ce conțin bandaje, vată și pachete pentru pansamente din 1977 a fost publicată de canalul Z „Cursuri de Medicină Tactică”, relatează Dialog.UA.
Publicația subliniază că problema este una generalizată și nu se limitează la loturi izolate.
„Vorbim despre livrări sistematice, de masă, realizate de organizații cu nume sonore și finanțări consistente”, se arată în mesaj.
Se accentuează faptul că „nostalgia pentru vata și tifonul din epoca sovietică” reprezintă o amenințare mortală chiar pentru militarii ruși.
În esență, Kremlinul își trimite soldații în Ucraina cu bandaje care de mult ar fi trebuit să fie expuse în muzee, nu pe câmpul de luptă, mai scrie publicația ucraineană.
"Acest lucru nu doar că arată eșecul sistemului de aprovizionare rusesc, dar dezvăluie și atitudinea reală a statului față de propria armată: pentru Moscova, ocupanții sunt material consumabil, „cârpit” cu bandaje sovietice găurite", notează Dialog.ua.