Alegeri Republica Moldova. Moscova şi-a pregătit deja discursul: Lavrov acuză SUA că încearcă să formeze „un nou abces”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Minsitrul rus de Externe Serghei Lavrov FOTO Arhivă
Minsitrul rus de Externe Serghei Lavrov FOTO Arhivă

Cu mai puţin de trei săptămâni până la alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov acuză Statele Unite că încearcă să creeze un „nou abces” în apropierea ţării sale.

Într-un interviu acordat mai multor instituţii de presă pro-Kremlin, Serghei Lavrov aduce noi acuzaţii la adresa Statelor Unite pe tema Republicii Moldova.

Deşi Moscova spune mereu „nu” propunerilor de soluţionare şi nu îşi retrage militarii din Transnistria, aşa cum şi-a asumat la summitul OSCE de la Istanbul din 1999, şeful diplomaţiei ruse susţine că de fapt Statele Unite sunt cele care împiedică reglementarea conflictului îngheţat de pe Nistru.

„Deocamdată, din păcate, acest mecanism pentru soluţionarea problemei transnistrene nu funcţionează pentru că, înainte de toate, americanii încearcă să preia controlul şi să facă în aşa fel încât în Republica Moldova să apară un nou abces în spaţiul postsovietic”, a spus Lavrov.

Ministrul rus s-a referit la formatul de negocieri „5+2”, constituit din Republica Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina şi OSCE, plus UE şi Statele Unite ca observatori.

Diplomaţia rusă şi-a pregătit deja discursul şi în legătură cu situaţia prilejuită pe plan regional de alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, prevăzute să aibă loc la 1 noiembrie, cu două zile înainte de cele din Statele Unite.

„Ei (americanii, n. red.) vor o victorie univocă a forţelor prooccidentale”, a apreciat Serghei Lavrov.

În plus, el susţine că Statele Unite caută „să facă imposibilă” o alianţă între preşedintele moldovean în exerciţiu Igor Dodon şi opozanta Maia Sandu.

Ministrul rus a făcut această declaraţie fără a primi nicio replică din sală, în condiţiile în care guvernul condus de Maia Sandu a căzut acum 11 luni în urma unei moţiuni de cenzură a deputaţilor socialişti, care îl sprijină pe Igor Dodon.

Opt politicieni şi-au anunţat candidaturile la alegerile din 1 noiembrie: preşedintele în exerciţiu Igor Dodon, fostul premier Maia Sandu, primarul oraşului Bălţi Renato Usatîi, liderul Partidului „Platforma Demnitate şi Adevăr”, Andrei Năstase, Violeta Ivanov, din partea Partidului „ŞOR”, fostul primar al Chişinăului Dorin Chirtoacă, Octavian Ţîcu, din partea Partidului Unităţii Naţionale, şi Tudor Deliu, din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova.

Într-o încercare de a-l imita pe preşedintele rus Vladimir Putin, Igor Dodon susţine că nu îşi face campanie. Totuşi, preşedintele moldovean a recurs la un desant de „consultanţi politici ruşi”, care ar fi ajuns la Chişinău în condiţii nu tocmai transparente, după cum spun reprezentaţi ai Maiei Sandu, potrivit Agerpres.

Grupul de consultanţi politici este coordonat direct de Olga Grak, despre care se spune că are legături cu serviciile secrete ruse.

Potrivit deputatului Igor Grosu, candidatul Igor Dodon nu a declarat la Comisia Electorală Centrală cheltuielile pentru serviciile consultanţilor ruşi, ceea ce reprezintă o încălcare gravă a legislaţiei în vigoare.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite