Accident grav în Ungaria, provocat de fiica unui fost ministru slovac

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă
Foto: arhivă

Trei persoane au murit şi o a patra a fost spitalizată în stare gravă, în urma unui accident rutier între două vehicule pe o autostradă din Ungaria, cauzat, potrivit presei, de către fiica unui fost ministru slovac, relatează AFP.

Coliziunea dintre cele două autoturisme, unul înmatriculat în Ungaria iar celălalt în Slovacia, s-a produs în nord-estul Ungariei, potrivit poliţiei.

Trei pasageri din vehiculul înmatriculat în Ungaria au decedat, iar cea de a patra persoană a fost spitalizată cu arsuri grave.

Şoferul autoturismului înmatriculat în Slovacia, aparent în stare avansată de ebrietate, a fost arestat şi plasat în arestul preventiv de către poliţia ungară. Şoferul este suspectat de omor involuntar, în stare de ebrietate.

Poliţia nu dezvăluit indentitatea şoferului, însă potrivit ediţiei online a cotidianului slovac de limbă maghiară Uj Szo, ar fi vorba despre Eva Varholikova, fiica fostului ministru slovac al Transporturilor, milionarul Aleksandr Rezes.

Problemele vieţii private a acesteia au ajuns frecvent pe prima pagină a tabloidelor.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite