19 milioane lei a costat pavilionul României la Expo Shanghai

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statul român a plătit aproximativ 19 milioane lei pentru construirea pavilionului României la expoziţia mondială de la Shanghai, precum şi pentru evenimentele organizate, potrivit ministrului afacerilor externe, Teodor Baconschi.

Suma necesară construirii pavilionului României, precum şi a evenimentelor organizate, a fost iniţial de 27 milioane lei şi amputaţi întâi cu 10%, apoi cu 20%, deci scădem 30% din caza reducerilor bugetare, a declarat joi Teodor Baconschi, cu ocazia Zilei Naţionale a României la Expo 2010, potrivit NewsIn.

Pavilionul României are formă de glob de sticlă şi are în medie 24.000 de vizitatori zilnic.

Baconschi consideră că pavilionul României este unul destul de curajos din punct de vedere conceptual şi că, în prezent, se poartă negocieri cu autorităţile chineze pentru a-l reloca într-un alt centru comercial după încheierea expoziţiei, la 31 octombrie 2010.

De la deschidere şi până acum, pavilionul României a avut două milioane de vizitatori, ministrul estimând totodată circa şapte milioane de vizitatori în total, până la sfârşitul târgului, în 31 octombrie.

Ministerul Afacerilor Externe crede că expoziţia Mondială de la Shanghai este cea mai impresionantă manifestare de acest tip de până acum, din cel puţin două puncte de vedere. În primul rând, numărul estimat al vizitatorilor, pe întreaga durată a expoziţiei, este de 70 de milioane, iar evenimentul se bucură de prezenţa a peste 200 de ţări şi organizaţii internaţionale participante. Apoi, în al doilea rând, China reprezintă, la ora actuală, o putere economică atractivă a lumii.

România este unul dintre cei 47 de participanţi care şi-au construit propriul pavilion expoziţional. Pavilionul Naţional al României - "Greenopolis" - găzduieşte, de-a lungul celor şase luni de participare, diverse manifestări şi evenimente economice, cultural-artistice, ştiinţifice, care să asigure creşterea vizibilităţii valorilor culturale româneşti şi ilustrarea bogăţiei şi diversităţii formelor de expresie, de la tradiţie la modernitate

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite