VIDEO Motociclismul de curse, o pasiune de mii de euro putere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
George Negrea şi-a transformat visul în realitate FOTO Adevarul.
George Negrea şi-a transformat visul în realitate FOTO Adevarul.

Motociclismul oferă adrenalină la maximum, dar satisfacerea acestei plăceri necesită investiţii foarte mari, pe care nu şi le permite oricine.

Cum se vede lumea la 300 de kilometri la oră, aşezat într-o şa şi ţinând în mâini un ghidon spumegând sub apăsarea turaţiilor? Unii spun că, la viteza asta, musca şi se pare elefant, dacă-ţi apare în faţă. Alţii pretind că e ca şi cum ţi-ai trăi viaţa pe repede înainte, dar nu la viteză dublă, ci mult mai avansat. Toţi recunosc însă că motociclismul e un virus căruia, dacă te prinde, e greu să-i găseşti antidotul.
Nebunia care mistuie banii din buzunare
George Negrea, 30 de ani,  pare un tânăr ca oricare altul din Bucureşti. Doar că pentru el nu există Steaua sau Dinamo, Barcelona sau Real, Bamboo sau Boa, de fapt nu există aproape nimic în afara pasiunii pentru motociclism.
În viaţa de zi cu zi, George e şofer la o firmă de componente electronice. A făcut şi tir, nu cu arcul sau cu puşca, ci la volanul unui mastodont de câteva tone, tăind în lung şi-n lat Europa cu marfă în spate. Şi-a găsit un post mai aşezat, care-l lasă ca după program să dea o fugă în garajul din periferia Giuleştiului, pentru a meşteri la un cuzinet sau un piston neascultător.


Nu visează la vile şi merţane, ci poate doar la un motor mai tinerel decât cel din 2004, cu care concurează la curse. „E bun însă şi ăsta“, zice el. Cum şi-a descoperit pasiunea pentru motoare? Din întâmplare. Un prieten cu Kawasaki l-a luat în spate şi a dat cu el o tură de bloc, iar când a coborât, în loc de mulţumesc, George i-a zis: „La anul îmi iau şi eu“.
Avea 23 de ani, la 24 şi-a îndeplinit visul, iar din 2007 motociclismul îi devorează hulpav toate economiile. Pentru că pasiunea l-a împins mai departe de şarjele stradale şi l-a aruncat în lumea curselor. Adică a motociclismului ca sport. Un sport periculos, dar antrenant, o variantă de ardere a adrenalinei la modul organizat. „Eu merg şi pe stradă cu plăcere, însă la curse e altceva“, mărturiseşte el.
O discuţie despre motociclism, cu orice pilot ai avea-o,începe sec: „Sportul ăsta nu e pentru toţi“. La fel crede şi George Negrea, ajuns acum în lumea mociclismului românesc, un domeniu rar mediatizat, extrem de puţin susţinut financiar şi adesea ignorat. Ce-ţi trebuie ca să fii pilot de curse? Dezbaterea merge pe două planuri: îţi trebuie pasiune şi bani.

cristi

România oferă condiţii precare de concurs

Motociclismul e un sport scump. Motorul costă de la 5.000 de euro unul obişnuit, până la 100.000 de euro un bolid de ultimă generaţie. Participarea la curse costă şi ea.
România are un campionat naţional la nivel de banc cu umor negru. Teoretic, există, practic, nu. Nu sunt circuite pe care să poţi da drumul cailor putere. Cum în ţară n-ai unde să alergi, singura variantă e străinătatea. Unde, evident, iar costă.O competiţie la îndemâna motocicliştilor este Romanian Dunlop Superbike, care are opt etape şi se desfăşoară pe circuite din Grecia, Cehia, Ungaria şi Slovacia. Participarea acolo te face mai sărac cu cel puţin 1.000 de euro de etapă, incluzând toate cheltuielile. „Tot ce câştig eu merge pe motoare. Dar nu-mi pare rău“, mărturiseşte George, care a avut norocul ca de anul acesta să fie sponsorizat în curse de PokerStars.
Ajutorul e substanţial, pentru că nu mai plăteşte taxe de concurs, taxe de antrenament, primeşte cauciucuri, echipament şi alte accesorii. „Performanţă fără bani e greu de făcut, indiferent de sportul pe care îl practici“, spune el.

adrian


La 300 km/oră doar Dumnezeu te are în grijă
Ca orice pilot trecut prin viaţă, George Negrea a văzut şi moartea cu ochii. La una dintre curse a ieşit de pe circuit şi, în urma impactului,şi-a pierdut cunoştinţa, având nevoie de resuscitarea medicilor. O căzătură la 300 de km/oră nu e tocmai ceva banal, dar totul se petrece atât de repede încât ori scapi, ori nu scapi. „N-ai timp să pui mână, picior, să te suceşti sau altceva. Doar Dumnezeu are grijă de tine“, conchide el.
Altădată a zburat pe autostradă. Mergea spre mare, a intrat într-o depăşire, iar şoferul unei dube nu l-a văzut şi a virat, aruncându-l în mijlocul drumului. Noroc că cei din spate au frânat brusc şi au evitat tragedia. În motociclism însă se vorbeşte destul de puţin despre accidente. E ca şi cum fotbalul ar înseamna doar accidentări. Pericolul există, toţi ştiu de el, dar competiţia merge înainte. 

100 de kilometri la oră atinge o motocicletă de curse în mai puţin de 3 secunde

Manager de cazinou, campion pe două roţi

George Negrea nu e singurul motociclist cu o poveste desprinsă parcă de pe net. Alex Radu (foto jos), 29 de ani, e la fel de fascinant. Prietenii îi spun Puştiul. La prima vedere, n-ai zice că poate stăpâni o motocicletă, dar e mai vioi decât l-ar crede lumea.Face parte tot din echipa PokerStars, dar până să se suie pe motor în curse şi-a căutat îndelung menirea. E bucureştean şi absolvent de medicină veterinară. Îi plăceau animalele, însă perspectiva de a vindeca patrupede a pălit în faţa mirajului Americii. Ca orice tânăr, îşi dorea mai mult. Şi aşa a plecat peste Ocean, să lucreze la un cazinou. Făcuse motociclism în copilărie, însă o căzătură urâtă luată chiar sub ochii tatălui său a însemnat sfârşitul carierei, la doar 13 ani. „Tata s-a speriat şi nu m-a mai lăsat”, spune el. Pasiunea şi-a păstrat-o şi între caietele de şcoală strecura şi un maculator cu notiţe şi clasamente din motociclismul internaţional. A luat hobbyul cu el şi în America, unde a lucrat ani buni. „Mi-aş fi dorit să alerg acolo, dar era imposibil. N-aveam nici timp, nici intrarea necesară. A trebuit să vin în România ca să-mi fac plăcerea“, a povestit Alex.
A renunţat la visul american, dar nu şi la meserie şi a găsit o modalitate plăcută de a îmbina utilul cu plăcutul. Iarna e manager de cazinou în Elveţia, la St. Morritz, iar vara, când acolo nu e activitate, se ocupă de motociclism.

alex radu

Contează antrenamentul creierului
„Am avut perioade cu bani mulţi, dar şi perioade grele financiar. Banii nu reprezintă un capitol care să mă definească“, explică el. La ultimul concurs, acum două săptămâni, motorul motocicletei a cedat. A cumpărat repede altul, dar a doua zi a cedat şi acesta. 700 de euro s-au dus dintr-un foc pe apa
sâmbetei.
Alex nu s-a lăsat şi a împrumutat motocicleta unui coleg de echipă, a concurat cu ea şi a ieşit pe locul 3 în concurs. Filofozia lui e simplă: „Când mă apuc de ceva, dau totul“. Nu consideră motociclismul un sport doar al vitezei, ci şi al minţii. „Contează să poţi să-ţi antrenezi creierul să ia cele mai bune decizii în momente limită. A frâna în 3 secunde de la 300 de km /h până la 140 km/h ca să iei un viraj scurt e extrem de dificil, dar deloc imposibil. În sportul acesta, omul şi motocicleta se completează reciproc“, explică Alex Radu.


Tribul monstruleţilor, marcă înregistrată
George Negrea şi Alex Radu fac parte din echipa Monsters Garage sau Tribul Monstruleţilor. Ei şi câţiva prieteni şi-au spus aşa pentru a căpăta o identitate la curse.
Nu sunt cei mai buni din România, dar sigur sunt printre cei mai pitoreşti. La ei, pasiunea nu se predă în faţa greutăţilor financiare. La concursuri pleacă toţi cu un camion, în care înghesuie şi 10-12 motociclete. Dorm la cort sau chiar la boxe, mănâncă pe apucate, iar imaginea
care-i prinde e cu puţin ulei negru pe mâini şi sudoare la tâmple, căutând cu privirea o variantă de a face motorul să meargă mai bine. Seara încing un grătar stropit cu bere, spun bancuri, se tachinează, joacă poker, dar toate gândurile duc tot spre motoare.

duba


Toţi bolizii se numesc "mobre"
Lumea motoarelor de curse nu e lumea tuturor. E o lume aparte, e lumea celor, deloc puţini,  pentru care mirosul de ulei încins sau de cauciucuri arse e cel mai bun afrodisiac. Pentru ei, un urlet de „mobră“ excitată de acceleraţia dusă până la 7.000 de turaţii face tot banii.
Apropo de mobră, vechea motocicletă ceauşistă fabricată la Metrom Braşov şi asamblată la Zărneşti, e denumirea generală folosită pentru motoare în lumea curselor. BMW-urile de ultimă generaţie, Suzuki, Yamaha sau cine ştie ce altă marcă, toate sunt mobre în jargonul celor care le încalecă.
Iar spaima tuturor este „făraşul“. Atunci când un pilot cade şi „se împrăştie“ pe pistă, vine „făraşul“, adică maşina care eliberează circuitul şi ridică motocicleta avariată. Motociclismul de curse nu înseamnă doar lupta cu secundele şi virajele înclinate în care genunchiul atinge pământul. Înseamnă şi lupta cu propriile limite, în care raţiunea trebuie să rămână sus, deoarece la 300 de km/h pe care motorul îl prinde în linie dreaptă orice derapaj mental îţi poate fi fatal. ;

camion

90 de grade este temperatura cauciucurilor pe pista de motociclism.

Un sport costisitor
 Motocicletă: 5.000 – 100.000 euro
 Costum specific: 250- 800 euro
 Cască: 150-250 euro
 Set cauciucuri: 200 euro
 Taxa antrenament pe circuit: 40 euro/zi
 Taxa participare concurs: 350-400 euro

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite