VIDEO INFOGRAFIC Automasajul care te întinereşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Există peste 80 de modalităţi de masaj recunoscute, iar beneficiile unui masaj executat de un profesionist se resimt nu numai la nivel fizic, ci şi psihic. Pe de altă parte, aşa-numitul masaj „do-in“, rezultat din masajul shiatsu, fondat în Japonia, îl putem practica oriunde pentru a ne oferi un binemeritat moment de relaxare, dar şi pentru a ne menţine tenul tânăr.

Terapeutul Maria Stoica, specialist la Shiseido Spa - Stejarii Country Club din Bucureşti, a realizat pentru cititorii adevarul.ro un clip în care oferă câteva tehnici de bază care pot fi puse în aplicare de oricine doreşte, oriunde simte nevoia: înainte de culcare, la serviciu, în avion, în timpul unui zbor lung şi obositor, sau în timpul unei călătorii cu trenul, în momentul în care aplicăm o cremă hidratantă etc. Aşa cum se ştie, masajul are şi avantajul că stimulează eliberarea endorfinelor în corp, hormoni care mai sunt numiţi şi moleculele fericirii. 

Prin urmare, inclusiv acest automasaj vă eliberează de stres într-o anumită măsură, în funcţie de cât de frecvent alegeţi să apelaţi la el. Atingerile de intensitate medie spre uşoară, în funcţie de zonă, mai uşoare în zona ochilor, de exemplu, stimulează circulaţia sanguină, ceea ce ajută la eliminarea toxinelor şi nu în ultimul rând la oxigenarea optimă a ţesuturilor. Crema hidratantă preferată sau un ulei pentru masaj din plante în combinaţie cu un automasaj de 10 minute în fiecare zi pot face adevărate minuni, asigurând şi o parte din nutrienţii necesari ţesutului.

Aceste tehnici simple de automasaj detensionează muşchii feţei, acţiune care poate conduce şi la ameliorarea migrenelor. În plus, „încălzirea“  dermului face ca diversele creme antirid, pentru bărbaţi sau pentru femei, să pătrundă mai bine în piele şi să acţioneze mult mai eficient.

image

FOTO rawforbeauty.com

Nu în ultimul rând, masajul de tip „do-in“ poate îndepărta senzaţia de oboseală acumulată după ore întregi petrecute la locul de muncă, pe lângă efectul de anti-îmbătrânire, de estompare sau eliminare a ridurilor, ba chiar de remodelare a conturului feţei (de exemplu în zona bărbiei) sau de ameliorare a cearcănelor.   

Persoanele care suferă de ten acneic, ten cu rozacee sau care prezintă cuperoză ar trebui să consulte un specialist pentru că automosajul facial ar putea să accentueze probleme deja existente.

Citeşte şi:

Ce este masajul terapeutic

Ajută sau nu masajul la slăbit?

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite