Unde este Dumnezeu? Importanţa religiei în viaţa noastră se vede în creier

Cercetătorii au descoperit că importanţa religiei sau spiritualităţii se află în strânsă legătură cu cortexul cerebral. Cu cât e mai gros cortexul, cu atât un om este mai credincios.

Cortexul cerebral este compus în întregime din materie cenuşie şi se distinge prin cutele sale caracteristice. Este stratul extern al creierului, cel care acoperă cele două emisfere. Importanţa credinţei în  viaţa noastră se pare că este determinată de grosimea acestui cortex cerebral, susţin cercetătorii de la Institutul Psihiatric de Stat din New York şi de la Universitatea de Stat Columbia.

„Importanţa religiei sau a spiritualităţii, însă nu şi frecvenţa cu care participăm la slujbele religioase, a fost asociată cu cortexurile cerebrale mai groase din regiunile parietale şi occipitale, lobul frontal al emisferei drepte şi cuneusul şi precuneusul din emisfera stângă“, au notat autorii studiului în raportul lor, citat de „Medical Daily“.

Mai mult, se pare că această legătură dintre importanţa credinţei şi grosimea cortexului este mai puternică pentru cei care sunt mai supuşi riscului de depresie.

Depresia are legătură cu importanţa divinităţii

În lucrările lor anterioare, cercetătorii au spus că printre familiile cu cel mai mare risc de depresie, adulţii care exprimau un interes puternic faţă de religie, aveau un risc mai scăzut de depresie chiar şi cu 90%, comparativ cu cei care nu considerau religia o parte foarte importantă a vieţii.

În cadrul studiului actual, cercetătorii s-au concentrat pe grosimea cortexului cerebral. Au început prin a intervieva 103 adulţi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 54 de ani, punând întrebări despre importanţa spiritualităţii în viaţa lor şi despre cât de des participă la slujbele religioase. După cinci ani, au repetat aceleaşi întrebări.

Unii dintre participanţii la studiu au fost chiar copiii sau nepoţii unor subiecţi ai studiilor anterioare, aşa că erau consideraţi a fi supuşi unui risc mai mare de depresie. Alţii nu aveau istoric de depresie în familie, sau de orice altă boală mintală, aşa că au fost consideraţi grup de test.

Cercetătorii au scanat creierul tuturor participanţilor la studiu pentru a determina grosimea cortexului. Şi ce au descoperit?

Cei care au dezvăluit că au o înclinaţie spirituală mai puternică aveau cel mai gros cortex, şi deasupra emisferei drepte şi a cele stângi. În încercarea de a explica rezultatele, cercetătorii au spus că „un cortex cerebral mai gros asociat cu o importanţă mai mare a religiei în viaţa cuiva poate conferi o rezistenţă importantă în faţa dezvoltării unor boli din spectrul depresiv, mai ales la indivizi care provin din familii cu istoric de depresie. Acest lucru se întâmplă, probabil, prin expansiunea rezervei croticale care contracarează, într-o oarecare măsură, vulnerabilitatea presupusă a subţirimii cortexului, adică predispoziţia la depresie din familie“, notează autorii.

Totuşi, cercetătorii susţin că descoperirile lor sunt pur şi simplu o coincidenţă. Importanţa religiei nu cauzează, în mod precis, un cortex cerebral mai gros, sau invers. Într-un studiu separat de acesta, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Missouri, SUA, care au căutat şi ei semne ale spiritualităţii în creierul oamenilor, au descoperit că transcendenţa este asociată cu o funcţionare scăzută a lobului parietal drept, în timp ce alte aspecte ale spiritualităţii sunt conectate de o creştere a activităţii în lobul frontal.

Unde este localizată spiritualitatea în creier

„Am descoperit o bază neuropsihologică pentru spiritualitate, însă nu este vorba de o singură zonă specifică din creier“, spune Brick Johnstone, profesor de psihologie din SUA. El, împreună cu o echipă de cercetători, a studiat 20 de oameni cu traumatisme cerebrale care au afectat lobul parietal drept, zona din creier situată puţin mai sus deasupra urechii drepte. Echipa a întrebat participanţii despre credinţa lor, concentrându-se pe felul în care se simţeau apropiaţi de o putere divină şi dacă îşi considerau viaţa ca fiind parte a unui plan divin.

Cercetătorii au descoperit că acei participanţi la studiu care aveau cele mai grave răni în zona lobului parietal aveau şi cel mai puternic sentiment de apropiere de o forţă divină. „Cercetătorii în neuropsihologie au demonstrat, mereu, că leziunile părţii drepte a creierului scad concentrarea pe propria persoană“, mărturiseşte Johnstone. El adaugă că, în studiile anterioare efectuate asupra călugărilor budişti sau a călugăriţelor franciscane, s-a demonstrat că aceştia au o activitate scăzută în lobul parietal drept în timpul meditaţiei sau rugăciunii.

„De vreme ce studiile noastre au demonstrat că oamenii cu leziuni în aceeaşi zonă sunt mult mai religioşi, acest lucru sugerează că experienţele spirituale sunt asociate cu o concentrare mai scăzută asupra propriei persoane, adică o lipsă de egoism“, continuă Johnstone.

Cercetătorul a mai măsurat şi frecvenţa practicilor religioase a subiecţilor, cum ar fi de câte ori participă la slujbă sau ascultă programe religioase. El a comparat aceste măsurători cu activitatea înregistrată în lobul frontal şi a descoperit o legătură între o activitate crescută în această zonă şi o creştere în participarea la serviciile religioase. 

„Aceste descoperiri indică faptul că experienţele spirituale sunt asociate cu diverse părţi ale creierului. Anumite zone din creier joacă roluri importante, însă toate facilitează experienţele spirituale ale oamenilor“, conchide Johnstone.

Citeşte şi:

Nouă personalităţi răspund pe ce se întemeiază credinţa lor: De ce cred în Dumnezeu

„Weekend Adevărul“ vă prezintă, înainte de Crăciun, mărturiile intime rezultate în urma a nouă întâlniri unice. Scriitori, medici, deţinuţi politici, artişti, matematicieni şi istorici povestesc despre momentul în care au găsit împlinirea în vieţile lor. Textele care urmează reprezintă, în propriile cuvinte ale autorilor, tot atâtea variante ale întâlnirii cu divinul

Inima, între tehnologie şi teologie

Omul este fiinţă dihotomică: trup şi suflet, materie şi duh. Ambele firi au câte un „motor”, denumit identic: inima. Dar şi mai interesant este că în ambele situaţii, acest „motor” poate fi meşterit, adică ajustat, „reparat” şi, la nevoie, chiar schimbat. Motiv pentru care teologia şi ştiinţele nu pot fi decât în dialog.

Minune a religiei explicată de medicină: boala lacrimilor de sânge

Încă din secolul al XVI-lea, medicii au raportat cazuri în care oamenii plângeau cu lacrimi de sânge. Tulburarea se numeşte „hemolacrie“, o boală oftalmologică foarte rară care îi face pe oameni să lăcrimeze picături de sânge.

Puterea răului suprem asupra minţii. De ce ne încredem în diavol

Se spune că cel mai mare truc de care este capabil diavolul este să ne facă să credem că nu există, dar studiile ne spun că peste 70% din oameni cred în existenţa răului suprem, a Satanei. Însă, personificarea răului are implicaţii care depăşesc supranaturalul, influenţând modul în care gândim, în care ne comportăm şi în care îi judecăm pe semenii noştri care par cuprinşi de acest rău suprem.