Pandemia de singurătate și nevoia de apartenență. „Puterea pe care o risipeai în exterior trebuie folosită pentru sănătatea ta“
0Apartenența este o alegere ce ține de fiecare dintre noi. De multe ori luăm decizii inconștient și tocmai de aceea este important să ne setăm pentru a afla cui aparținem cu adevărat și cineva vrem să fim.
Omenirea se confruntă în prezent cu o pandemie de singurătate. Mulți dintre noi cred că le este mai bine să se descurce singuri în orice aspect al vieții, fie că vorbim de viața personală, cea socială sau profesională.
În realitate, este doar o păcăleală, pentru că nevoia de apartenență există în fiecare dintre noi, însă este de multe ori obturată sau ignorată de minte.
Nu este o simplă nevoie, ci este esențială pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică a semenilor noștri. Nevoia de apartenență implică apropierea de grupurile de interes, comunicarea și socializarea și, mai ales, împlinirea sufletească.
„În această lume, totul aparține de ceva sau de cineva. Din păcate, sunt foarte mulți inadaptați, înstrăinați, persoane părăsite, singure, separate, respinse de familie sau de anturaj, dar și cei considerați indezirabili. De cele mai multe ori, starea de apartenență nu este conștientizată”, explică psihologul Stelian Chivu.
Apartenența poate veni din naștere, când aparținem unei familii, unei societăți, unei culturi și unei religii, dar este și acel gen de apartenență pe care ne-o creăm. De pildă, cei cărora le place fotbalul sau tenisul, vor deveni membri în galeriile de fani ai unor echipe și jucători.
Apartenența poate fi conștientă, când creezi, de exemplu, un club al iubitorilor de carte, dar și inconștientă, cum este cazul celor care aderă la grupuri infracționale sau a celor care consumă droguri.
„La nivel neuronal se crează noi circuite, noi sinapse care vehiculează frecvențe cerebrale noi, care îi condiționează și îi limitează pe cei în cauză să se manifeste într-un anumit fel, de regulă violent”, detaliază psihologul Stelian Chivu.
Frecvențele obstacol
Aceste frecvențe se numesc în limbaj de specialitate „frecvențe-obstacol“ și se manifestă la fiecare grup și breaslă.
Aici există și o ciudățenie. Chiar și persoanele singure aparțin unui grup. Este vorba de grupul persoanelor singure, potrivit specialistului.
Cert este un lucru. Consecințele singurătății sunt devastatoare.
„În prezent, avem mijloacele necesare pentru a putea trăi singuri. Nu cu mult timp în urmă, singurătatea însemna moarte. Aveai nevoie de o comunitate pentru a supraviețui. Acum nu mai este cazul, dar singurătatea influențează extraordinar de mult sănătatea mentală, emoțională și fizică”, spune psihologul Stelian Chivu.
Persoanele singure au propria percepție asupra realității, care nu este similară întotdeauna cu ceea ce se întâmplă în exterior.
„Singurătatea cu care unii dintre noi se confruntă se va reflecta mai devreme sau mai târziu și asupra sănătății lor fizice și psihice. Când știi că aparții unui grup, ai certitudinea că cineva te va ajuta dacă vei avea nevoie. Când ești singur, acumulezi în timp multe frici și ai tendința să devii depresiv, anxios și să dezvolți mai multe fobii”, susține psihologul Stelian Chivu.
„De cine simți că aparții cu adevărat?”
Mulți dintre noi nu suportă jungla urbană și au tendința să se retragă la sat sau în mici comunități unde trăiesc în comuniune cu natura. Ei ajung să aparțină acelor locuri și devin mult mai sănătoși fizic și psihic decât erau odată.
„Este necesar să ne întrebăm: eu cui aparțin? Aparțin familiei, societății sau grupului social sau profesional din care fac parte? Evident, poți face parte câte puțin din fiecare din aceste grupuri, dar important este să cauți adânc în tine și să îți identifici cu adevărat rădăcinile, de cine simți că aparții cu adevărat”, explică psihologul Stelian Chivu.
Este un proces de durată, ce implică o introspecție onestă dacă vrem să aflăm cu adevărat cine suntem și, mai ales, cine dorim să fim. De multe ori e o trezire dureroasă la realitate, de care mulți dintre noi fug.
Pasul următor e să ne creăm apartenențele sănătoase, potrivite pentru noi.
„La nivelul creierului avem cristale de magnetită, ce sunt niște convertori minerali care sunt stimulați de alegerile noastre în materie de apartenență. De pildă, putem crea conflicte și îmbolnăviri sau putem să ne setăm pe sănătate și succes. Este alegerea noastră. Când ajungi la concluzia că îți aparții ție însuți, dependențele de ceva sau cineva dispar și atunci puterea pe care o risipeai în exterior începi să o folosești pentru sănătatea ta mentală, emoțională și fizică”, concluzionează psihologul Stelian Chivu.