Obiceiuri care pot provoca probleme urinare: ce risc are excesul de cafeină
0Urinarea este necesară pentru a scăpa de toxinele din corp. Însă există obiceiuri proaste care pot provoca probleme urinare și ale vezicii urinare, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, conform urologilor citați de Today. Iată câteva dintre cele mai frecvente greșeli care pot duce la complicații.

Abținerea de la urinare
Uneori, abținerea de la urinare este inevitabilă. Cu toții am fost nevoiți să ignorăm chemarea naturii în timpul călătoriilor lungi cu mașina, la film sau concerte. Totuși, acest lucru poate duce la probleme, inclusiv la infecții urinare, susține dr. Ashley Winter, urolog și director medical al Odela Health.
O vezică plină este mai predispusă la infecții, fiindcă bacteriile se pot înmulți. Contrar credinței populare, urina nu este sterilă, a mai precizat Winter.
Golirea incompletă a vezicii urinare
Golirea incompletă a vezicii urinare poate crește riscul de infecție urinară, susține Evan Goldfischer, președinte al asociației de urologie LUPGA. Această afecțiune se numește retenție urinară, care poate fi: acută sau cronică, conform Clinicii Cleveland.
Cauzele retenției urinare: infecții, umflături și afecțiuni neurologice.
Simptome: durere sau umflături în partea inferioară a abdomenului și urinare frecventă în cantități mici, conform Institutului Național de Sănătate.
Vezica hiperactivă
Conform dr. Goldfischer, vezica hiperactivă este caracterizată prin nevoia de urinare frecventă, însă acest lucru variază în funcție de individ și de factori precum vârsta și stilul de viață. Uneori poți vizita toaleta chiar și de opt sau nouă ori pe zi.
Urinarea frecventă poate fi cauzată, totodată, de consumul unei cantități prea mari de lichide.
Conform Clinicii Mayo, dacă urinezi de mai mult de nouă ori pe zi te-ai putea confrunta cu o vezică hiperactivă sau cu o infecție urinară. La bărbați, urinarea frecventă poate fi un simptom al unei probleme de prostată.
Exces de cafeină sau alcool
Cafeina și alcoolul cresc producția de urină, susține Goldfischer. Alcoolul și cafeina pot agrava simptomele unei vezici hiperactive, așa că persoanele cu această afecțiune, în special, ar trebui să aibă grijă.
Din pricina urinării frecvente, cafeina și alcoolul favorizează pierderea apei. În cazul în care nu consumați suficientă apă, vă puteți deshidrata.
„Dacă urina este foarte închisă la culoare și concentrată, beți mai multă apă", a recomandat Winter.
Infecții urinare
O infecție urinară apare atunci când bacteriile ajung la nivelul uretrei și se localizează la nivelul vezicii urinare. Simptome: durere sau senzație de usturime în timpul urinării, urinare frecventă sau apariția sângelui în urină, conform Clincii Mayo.
Conform experților, activitatea sexuală, sarcina și menopauza reprezintă factori de risc pentru dezvoltarea unei infecții urinare. În cazul în care infecția nu este tratată, aceasta se poate răspândi la rinichi.
Culoarea urinei
Culoarea urinei se bazează în mare parte pe cantitatea de apă pe care o consumi, susține Goldfischer, însă și anumite alimente, vitamine și suplimente pot schimba culoarea urinei.
Presupunând că nu ați mâncat o salată de sfeclă roșie, în cazul în care urina dumneavoastră este roz sau roșiatică, acesta ar putea fi un semnal de alarmă, susține Winter, și ar trebui să solicitați asistență medicală.
Prezența sângelui în urină (hematurie) poate fi cauzată de o infecție urinară sau o leziune, conform Clincii Mayo.
Vitamina C
„Prea multă vitamina C poate provoca pietre la rinichi”, susține Winter.
„Dacă consumați fructe și legume proaspete, aproape sigur nu aveți nevoie din punct de vedere medical de vitamina C în plus", a mai adăugat aceasta.
Conform Institutului Național de Sănătate, doza zilnică recomandă de vitamina C este de 90 mg pe zi pentru adulți.