O metodă modernă de evaluare a compoziţiei corporale măsoară procentul şi distribuţia grăsimii în corp

Indicele de masă corporală nu poate preciza cu acurateţe calitatea vieţii pacientului FOTO: Shutterstock

Civilizaţia greacă antică a fost prima care a recunoscut obezitatea ca fiind o afecţiune medicală. Hiprocrate spunea: “corpolenţa nu este numai o boală, ci prevestitoarea altora”.

Cu toate că a fost privită mult timp ca un simbol al bogăţiei şi fertilităţii, obezitatea şi supraponderea reprezintă în prezent o problemă majoră a lumii moderne, în special în ţările dezvoltate economic.

Situaţia este cu atât mai îngrijorătoare cu cât obezitatea a ajuns în topul cauzelor de deces la nivel mondial.

Determinarea acestei boli în intimitatea noastră ar fi primul pas pe care îl putem face pentru sănătatea noastră. Astfel, pentru a ne da seama unde ne situăm în clasament cu surplusul de kilograme pe care am început să îl conştientizăm şi să îl resimţim, ne putem calcula singuri Indicele de Masă Corporală, acasă.

Acesta se calculează prin împărţirea greutăţii la pătratul înălţimii.

De exemplu: o persoană de 100 kg la înălţimea de 1,70 m va avea un IMC=100/1,72=34.6kg/mp. De regulă, o persoană este considerată obeză atunci când Indicele de Masă Corporală (BMI – Body Mass Index) depăşeşte 30 kg/m2

Cea mai frecventă clasificare a obezităţii este cea folosită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) publicată în 2000. Calcularea acestui indice este una dintre cele mai simple şi răspândite metode de analiză a gradului de obezitate.

Conform indicelui masei corporale, putem fi: normoponderali la un BMI între 20 şi 24.9 şi supraponderal între 25 şi 29.9 BMI. La un indice BMI între 30-34.9 avem deja obezitate de grad 1, de la 35 până la 39,9 BMI avem obezitate grad 2.

Ulterior acestor categorii publicate în anul 2000 de OMS s-au mai adăugat definiţii suplimentare care clasifică obezitatea ca fiind morbidă atunci când Indicele Masei Corporale depăşeşte 40 kg/m2 sau când IMC-ul de peste 35 kg/m2  asociază comorbidităţi. Cu cât indicele acesta este mai mare, cu atât şansele de a dezvolta boli asociate este mai mare. La IMC>50 kg/m2 se defineşte super-obezitatea, > 60 kg/m2 super-super obezitatea, iar la IMC>70 kg/m2 obezitatea extremă.

Deşi Indicele Masei Corporale este foarte important şi este primul pas pentru a afla surplusul de greutate, acesta nu este suficient dacă este luat ca singur criteriu. El nu poate preciza cu acurateţe calitatea vieţii pacientului, funcţionalitatea acestuia şi nici nu poate să prognozeze complet riscurile asociate. Spre exemplu, persoane care au acelaşi Indice al Masei Corporale pot avea distribuit diferit procentul de grăsime, la fel cum alte persoane cu acelaşi procent de grăsime pot avea un Indice al Masei Corporale diferit. Clasificarea corectă şi în profunzime a tipului de obezitate, făcută într-un centru de excelenţă, precum şi analizele amănunţite, ne ajută să identificăm cel mai bun tratament sau cea mai optimă soluţie chirurgicală, a declarat  dr. Bogdan Smeu, medic specialist chirurgie generală şi chirurgie metabolică la Spitalul Ponderas.

Al doilea pas pe care îl putem face după ce am identificat IMC-ul este să ne prezentăm la medic pentru o evaluare medicală amănunţită.

O metodă modernă de evaluare a compoziţiei corporale este DEXA (Dual-energy X-ray absorptiometry)

Cu ajutorul acestui aparat, vom avea o perspectivă corectă asupra procentului de grăsime din organism şi, mai ales, asupra distribuţiei acestuia. În funcţie de distribuţia tipului de grăsime abdominală, fie ea subcutanată sau viscerală, precum şi în funcţie de procentul de masă slabă din organism, medicul va şti să ne prescrie cel mai eficient plan terapeutic, ţinând cont şi de o serie de boli asociate ale obezităţii, precum:

• Diabetul zaharat tip 2 - este o boală endocrină caracterizată prin anomalii metabolice. Acest tip de diabet apare în 85% din cazuri la pacienţii supraponderali sau obezi.  
• Hipertensiunea arterială - este o afecţiune care constă în creşterea valorilor arteriale peste limita normală.  
• Steatoza hepatică - este o boală a ficatului, caracterizată prin acumularea de grăsimi în celule hepatice.  
• Dislipidemie - este o dereglare metabolică ce se manifestă printr-o cantitate mare de lipide în sânge. Această boală este consecinţa unui stil de viaţă haotic şi al unui consum alimentar excesiv de grăsimi animale.  
• Obezitatea de tip central - în cazul obezităţii de tip central, grăsimea e localizată pe organele interne şi pune în pericol buna funcţionare a acestora.