Băuturile energizante ameninţă sănătatea fizică şi mintală a copiilor. Părinți sunt îngroziți: „Am crezut că e pe moarte”

0
Publicat:

Cercetările publicate în luna ianuarie a acestui an au constatat că la copii consumul de băuturi energizante este asociat cu o gamă largă de riscuri legate de sănătatea fizică, dar şi de cea mintală.

tot mai mulţi copii şi tineri dezvoltă dependenţă de băuti energizante, foto arhivă
tot mai mulţi copii şi tineri dezvoltă dependenţă de băuti energizante, foto arhivă

Profesoara Amelia Lake, autorul principal al studiului, atrage atenţia că băuturile care conțin combinaţii variate de carbohidraţi, vitamine, minerale şi alţi compuşi cu efect de stimulare a sistemului nervos central, pot avea efecte dintre cele mai grave, mai ales în rândul copiilor şi tinerilor.

Ele pot declanşa probleme legate de sănătatea fizică, cum ar fi gastrite, boli cardiovasculare, carii dentare și rezistență la insulină, dar şi de sănătatea mintală, inclusiv un risc crescut de gânduri suicidare, anxietate și depresie, relatează The Sun.

„Aceste băuturi nu sunt pentru copii”, spune Amelia Lake. „Nu numai că ele conțin cantități mari de cofeină, care poate crește ritmul cardiac și poate duce la probleme cardiovasculare, dar conțin și diverşi aditivi, iar despre unii dintre ei știm foarte puțin ce ar putea face organismului nostru”, a continuat ea.

Studiul iniţial al profesorului Amelia Lake, din 2018, a scos la lumină o listă lungă de probleme fizice asociate consumului de băuturi energizante, de la dureri de cap și dureri de stomac, până la probleme dentare și probleme gastrice și cardiovasculare.

Jane, în vârstă de 42 de ani, educatoare în Manchester şi mamă a unui băieţel de 10 ani, a povestit, la rândul ei, coşmarul prin care a trecut când fiul său a început să aibă simptome extrem de grave şi nimeni nu reuşea să identifice cauza lor.

„Am crezut că e pe moarte. Sunt șocată acum când privesc în urmă și îmi dau seama că băuturile energizante au fost de vină”, şi-a început ea povestea.

Totul a început într-o zi în care George, în vârstă de 10 ani, brusc a început să vorbească greu și și-a pierdut cunoștința, astfel că a mers la Urgenţe cu el. Femeia le-a spus medicilor că băiatul fusese întotdeauna în formă și sănătos, jucând fotbal și tenis, dar în săptămânile care au precedat internarea sa în spital, suferise de amețeli, dureri de cap şi dureri de burtă. După o noapte în spital, el a fost externat, fără ca analizele să arate ceva grav.

Au ajuns şi la medicul de famili, după ce copilul a suferit o serie de leșinuri, dar din nou testele nu au relevat nimic. Cu toate acestea, George continua să-şi piardă ocazinal cunoştinţa, avea deseori grețuri și nu dormea bine. Întotdeauna făcuse multe sporturi, dar acum se străduia să țină pasul cu coechipierii săi.

„Am căutat pe Google simptomele sale și m-am convins că are o afecțiune cardiacă sau cancer”, își amintește femeia.

După un nou episod grav, copilul a ajuns din nou la spital, unde un medic a întrebat-o dacă băiatul consumă băuturi energizante. Abia atunci s-a făcut legătura între consumul de energizante şi stările de rău, pentru că Jane şi-a amintit că George bea două-trei cutii pe săptămână.

„Medicul mi-a explicat că băuturile erau extrem de bogate în cofeină și zahăr și că acest lucru îi făcea inima să lucreze într-un ritm accelerat. El a spus că energizantele erau de vină pentru problemele sale de sănătate și că ar trebui să se recupereze complet dacă ar înceta să le mai bea” - şi-a încheiat ea povestea.

Anxietate şi gânduri suicidale

Continuând cercetările, ea a constat că, în timp, consumul de băuturi energizante are un impact uriaş asupra sănătăţii mintale a copiilor şi adolescenţior şi a avertizat că acestea pun în pericol o întreagă generaţie. De asemenea, acesta a fost asociat cu comportamente de risc și cu consumul de substanțe, precum și cu performanțe școlare slabe, o calitate slabă a somnului și obiceiuri alimentare nesănătoase.

„Când am repetat această analiză, publicând rezultatele în luna ianuarie a acestui an, am observat, de asemenea, un impact uriaș asupra sănătății mentale”, a explicat prof. Amelia Lake. „Copiii sufereau de anxietate, panică, simptome depresive, suferință psihologică și gânduri suicidale. Problemele sunt de mare anvergură”, a completat ea.

Studiul a mai evidenţiat faptul că la băieţi consumul de băuturi energizante este mai frecvent decât la fete.

Schimbări de dispoziție și crize de energie

Clare Ford, profesoară fondatoare a organizației Switched On!, spune că mulți adolescenți stau până târziu și folosesc băuturi energizante pentru a încerca să se trezească dimineața.

„Băuturile precum Monster și Red Bull sunt populare printre adolescenți, deoarece elevii se culcă adesea târziu, din cauza jocurilor sau a navigării pe internet, și apoi le este greu să se trezească a doua zi și să învețe. Chiar dacă ei cred că aceasta este o soluție rapidă, nu este așa, deoarece nivelul lor de energie fluctuează drastic pe parcursul zilei, afectându-le concentrarea, retenția informațiilor şi duce la schimbări bruşte de dispoziţie”, spune ea.

Psihologii avertizează că energizantele pot da dependenţă

Aurora Szocs, psiholog și consilier școlar, spune că și consumul de băuturi energizante intră în aceeași categorie cu fumatul, drogurile și alcoolul şi poate da dependenţă. Copiii și adolescenții ajung adesea să facă asta pentru a fi acceptați de grup sau pentru a face față anumitor activități. Dacă prietenii stau treji până târziu, vei fi catalogat drept „pămpălău” dacă nu ții pasul cu ei, spre exemplu.

„Ei nu vin în cabinet pentru dependența de așa ceva, pentru că lor nu li se pare că este o problemă. «Este legal, este pe toate drumurile, care e problema?!» Eu le spun ce conține, le spun ce efecte are, îi trimit la analize, le arăt că au ficatul afectat, dar dacă părinții nu înțeleg, este foarte dificil de lucrat așa. Mai ales că sunt foarte-foarte ieftine, cu trei lei îți iei doza”, a spus psihologul Aurora Szocs.

Medicii români susţin interzicerea vânzării de energizante către minori

Cum băuturile energizante sunt o modă şi în România și sunt consumate, de cele mai multe ori, de tineri, Camera Deputaților a adoptat, în 20 februarie, un proiect de lege care interzice comercianților să mai vândă băuturi energizante către minori.

Medicii susțin că această decizie este una extrem de importantă, deoarece băuturile energizante, în combinație cu alte substanțe, pot conduce la un cocktail mortal și pot afecta chiar și persoanele sănătoase.

,,Avertizăm populația că aceste băuturi, chiar dacă sunt legale, pot fi și letale. Trebuie să ținem cont de faptul că ele conțin cofeină, foarte mult zahăr, taurină, aditivi și îndulcitori. Combinate, acestea pot avea un efect negativ asupra organismului. Astfel, nu este o surpriză că pot apărea variații de tensiune sau de ritm cardiac la cei nediagnosticați. Totodată, nicotina împreună cu cofeina și alte substanțe, precum alcoolul, prezintă un potențial risc și pentru cineva sănătos”, a precizat dr. Tudor Ciuhodaru. 

În ciuda avertismentelor, în ultima vreme s-au înregistrat tot mai multe cazuri în care copii care nu aveau nicio problemă de sănătate, dar au consumat băuturi energizante au ajuns în stare gravă la spital sau chiar au murit.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite