Ziua Internaţională a Femeii: în lumea arabă, femeilor nu li se permite să vorbească despre sex
0
Trăim într-o lume nebună, în cadrul căreia sexul şi moralitatea sunt adesea confundate. Dacă în Europa situaţia atinge praguri scandaloase şi merge până la limita penibilului, în Arabia absurdul ia o altă formă. Femeilor din Orientul Mijlociu li se interzice să vorbească despre sex sau să aibă acces la informaţii, fiind supuse circumciziei de la vârste fragede.
Cu un mileniu în urmă, un scriitor din Bagdad, Ali ibn Nasr al-Katib, a elaborat un ghid numit „Enciclopedia Plăcerii“. Unul dintre principale sfaturi pe care el le oferea bărbaţilor din întreaga lumea era: „Conversaţia şi săruturile sunt foarte importante atunci când uniunea sexuală s-a sfârşit, pentru că ele arată iubirea pe care bărbatul o poartă femeii. În cazul în care partenerul tace, femeia ar putea să regrete ceea ce a făcut“.
Ce cred arăboaicele secolului XXI despre sex şi pasiune? Azza, o femeie în vârstă de 40, mamă a trei copii, i-a mărturisit jurnalistei Shereen El Feki cum viaţa ei sexuală gravitează în jurul plăcerii resimţite de soţul ei. „Cinci minute şi este vorba numai de fateziile lui erotice. Sărut franţuzesc sau preludiu? Nici vorbă de aşa ceva. Totul se rezumă la sex, apoi somn, după care se uită la televizor“, a explicat ea ziarului „The Independent“.
Azza nu este singură. Povestea ei se regăseşte în sufletul fiecarei femei din Arabia sau, mai bine zis, de pe întreg mapamondul. Problema sexualităţii ar putea părea un pic deplasată, având în vedere vremurile tumultuoase, din punct de vedere politic, pe care această ţară din Orientul Mijlociu le traversează. „Această analiză reprezintă, de fapt, o puternică introspecţie a societăţii arabe, privite din unghiul economic, politic, religios, care surprinde şi unele atitudini şi comportamente sexuale. Dacă vrei să cunoşti un popor, începe prin a căuta în interiorul dormitoarelor lor“, scrie Shereen El Feki.
Arăboicele se află la cumpărături de lenjerie intimă. FOTO Reuters

În zilele noastre, singurele contexte pe care arabii le consideră potrivite pentru a vorbi despre sex sunt cele legate de situaţiile în care familia, statutul marital sau hetereosexualitatea sunt implicate. Orice altceva este considerat interzis, ruşinos sau nepoliticos.
„Chiar şi atunci când vine vorba de mariaj, sexul este ceva care se face şi nu despre care se discută. Atunci când se vorbeşte despre sex în public, de cele mai multe ori, este interpretat drep o criză, un scandal sau o tragedie“, apreciază Shereen.
Sexualitatea şi femeia arabă
Când vine vorba de ecuaţia sexuală, femeile arabe sunt adesea defavorizate şi chiar izgonite dacă acţiunile lor încalcă legea. Rezultatele statisticilor vorbesc de o asuprire a femeilor, un control clar exercitat de islamici. Spre exemplu, în Egipt, 80% dintre adolescentele cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani erau circumcise prin tăierea clitorisului. Mai puţin de 5% din femeile arăboaice care au în programa şcolară cursuri de educaţie sexuală sunt private de aceste sesiuni interactive, fiind alungate din sala de clasă. În plus, legea le promite violatorilor pedepse mai puţin aspre dacă se căsătoresc cu victima care este judecată la rândul ei de această nelegiuire, pentru că se crede că, prin acest gest, ea a adus o pată reputaţiei familiei sale.
Costumele de baie, un subiect de controversă în Orientul Mijlociu. FOTO Reuters

S-au ţesut numeroase intrigi în jurul poveştior erotice pe care Arabia le are. Femeile tinere, înfricoşate de gâdul că ar putea să îşi piardă virginitatea şi şansa la căsătorie, acceptă sexul anal pentru a-şi păstra intact himenul, dar nu au puterea de caracter şi nici tăria să apeleze la prezervativ, astfel că se expun diverselor boli infecţioase, precum virusul HIV.
Aveam şi povestea femeilor care se tem să ia iniţiativă sau să ceară să fie satisfăcute pentru că le este frică de reacţia soţilor şi de faptul că ar putea fi alungate sau mustrate.
Violenţa sexuală este pentru bărbaţi un instrument de control pe care îl folosesc fără menajamente. Eliminarea acestei forme de agresivitate reprezintă tema negocierilor din această săptămână purtate de ONU la New York. Regiunea arabă este una dintre zonele care se confruntă cu unul dintre cele mai ridicate grade de violenţă sexuală. Mai bine de jumătate din tinerele femei egiptene au fost hărţuite pe străzile oraşului, o treime din femeile tunisiene au fost abuzate de către soţii lor, iar, ca o ultimă lovitură, reprezentantele sexului frumos au ajuns să sfârăşească violate, fiind arme de distrugere în războiul civil sirian.
Politica, religia şi sexul sunt cele trei „linii roşii“ din lumea arabă, subiecte de care nu ai voie să vorbeşti sau să aminteşti. Totuşi, aşa cum oamenii au început să conteste anumite decizii politice şi să se îndoiască de puterea pe care religia o are în cadrul vieţii publice, sexualitatea începe uşor, uşor să se transforme dintr-un subiect tabu într-un lucru natural, permis.
„Criticii care merg pe ideea potrivit căreia acestă chestiune este una ce contravine religia islamică ar trebui să înţeleagă că sexul nu este o pedeapsă. Trebuie să avem libertate, justiţie, demnitate şi egalitate chiar şi în dormitor“, a concluzionat ziarista de la „The Independent“.