Vârsta la care suntem cel mai tentaţi să ne înşelăm partenerii de viaţă: cele mai frecvente 5 motive care duc la infidelitate
0
Un studiu recent a scos la iveală vârsta la care creşte cel mai mult riscul de a avea o relaţie extraconjugală. Dincolo de această vârstă critică, există periodic etape în viaţa fiecăruia când suntem mai vulnerabili din acest punct de vedere şi ne punem în pericol relaţia de cuplu.
Site-ul de întâlniri IllicitEncounters, care se adresează persoanelor căsătorite aflate în căutarea unei relaţii extraconjugale a realizat un studiu în rândul utilizatorilor din care a reieşit că 39 de ani este vârsta la care infidelitatea ameninţă cel mai des fericirea cuplurilor.
Cercetarea a arătat că, de fapt, momentele critice apar cu un an înainte de schimbarea prefixului, adică la 29, 39, 49, 59 de ani, 39 de ani fiind însă vârsta la care cele mai multe persoane care au participat la sondaj şi-au înşelat partenerii de viaţă, notează publicaţia Daily Mirror.
Rezultalele studiului au arătat că vârsta de 39 de ani este de departe cea mai periculoasă, pentru că cele mai multe persoane consideră că la 40 de ani începe o nouă etapă în viaţa lor, aşa că simt nevoia sa facă schimbări.
Următoarea pe lista momentelor vulnerabile din viaţă s-a situat vârsta de 49 de ani, urmată de vârsta de 29 de ani, în ceea ce priveşte disponibilitatea implicării într-o relaţie extraconjugală.
Studiul a luat în calcul profiul membrilor site-ului de întâlniri pentru infideli, iar cele mai multe persoane care căutau să-şi înşele partenerii făceau parte din categoria celor a căror vârstă se termina cu cifra 9. Mai exact, numărul acestora a fost mai mare cu 18% decât a celor din alte categorii de vârstă, după cum au precizat autorii studiului.
Cele mai frecvente 5 motive care duc la infidelitate, conform studiului:
1. Rutina vieţii sexuale alături de soţ/soţie – 76%
2. Apariţia posibilităţii unei relaţii extraconjugale– 54%
3. Partenerul de viaţă este plictisitor – 46 %
4. Regăsirea unui fost iubit/iubite prin intermediul reţelelor sociale – 28%
5. Dorinţa unei schimbări– 22%