Mutatul împreună, între căsătorie şi nevroză

În viaţa fiecărui cuplu apare cumpăna în care partenerii se întreabă dacă este sau nu momentul mutatului împreună. Convieţuirea sub acelaşi acoperiş poate fi un pas spre căsătorie sau un mod de a descoperi că relaţia nu este funcţională

Andreea şi Mihai sunt împreună de şase ani, iar acum patru ani s-au căsătorit. Întotdeauna au avut păreri similare în problemele importante, fiind genul de cuplu care se dezvoltă armonios în timp. Au avut şi câteva momente tensionate, cauzate de implicarea familiilor lor în viaţa de cuplu.

„Pe Mihai l-am cunoscut la serviciu. Am fost colegi de departament şi am lucrat la proiecte comune încă din prima lui zi de lucru. Aşa am descoperit că avem multe în comun şi ne-am împrietenit repede. N-a trecut mult până a prins curaj şi m-a invitat la o cafea, în afara jobului“, povesteşte Andreea (30 de ani, din Bucureşti).

După câteva luni de tatonări, îndrăgostiţii au hotărât să se mute împreună. Astfel au declanşat adevărate drame în familiile lor. Atât părinţii Andreei, cât şi părinţii lui Mihai erau de părere că este prea devreme pentru un astfel de pas.

„Părinţii mei au fost foarte supăraţi când i-am anunţat că am hotărât să locuim împreună. Argumentul lor forte era că, la 24 de ani, sunt prea tânără pentru o astfel de decizie. În plus, mama era convinsă că odată mutaţi împreună, n-o să mă mai ceară niciodată de soţie. Eventual avea să mă părăsească peste 10 ani şi-o să rămân singură“, povesteşte Andreea.

In ciuda sfaturilor părinteşti cei doi şi-au găsit o locuinţă comună, iar după doi ani s-au căsătorit. Astfel s-au liniştit şi spiritele în familie.

În prezent relaţiile cu părinţii noştri sunt bune, însă am avut nevoie de ceva timp pentru a-mi trece supărarea pe ei. Cel mai mult m-a deranjat faptul că, deşi nu le-am creat probleme niciodată, nu au avut încredere în decizia mea. Faptul că mă înţelegeam bine cu Mihai şi eram fericită nu a fost un argument suficient pentru ei, la acel moment, încheie Andreea.

Momentul potrivit

După o vreme de la înfiriparea unei legături, partenerii îşi pun problema mutatului împreună. Nu de puţine ori aceştia se întreabă dacă este momentul potrivit, dacă nu este prea devreme sau dacă relaţia lor se va schimba după acest moment.

Psihologii spun că momentul potrivit este atunci când persoana care vrea să facă acest pas simte că relaţia are un viitor. Când simte că celălalt poate fi un partener pe termen lung, că s-ar califica pentru rolul de soţ, respectiv de soţie, eventual pentru cel de părinte al copiilor săi.

Dar se poate întâmpla ca doi oameni să nu-şi dorească atât de multe lucruri pe termen lung şi să se mute împreună din motive economice.

„Dacă gândim mutatul împreună ca pe un proiect (adică avem anumite expectaţii) sau ca pe o investiţie, atunci – paradoxal – momentul potrivit pentru demararea proiectului este acela în care simţim că putem suporta scenariul în care lucrurile nu ies aşa cum ne dorim noi. Altfel spus, facem o investiţie atunci când ne putem asuma pierderea“, spune psihoterapeutul Virgil Rîcu, colaborator al clinicii Bellanima, din Bucureşti.

Pragmatic sau obsesiv?

Sunt cupluri care înainte de a se muta împreună încearcă să gasescă o rezolvare a aspectelor pratice de genul: cine face curat, cine găteşte, cine plăteşte cheltuielile casei, etc.. Altele preferă să găsească o rezolvare pentru aceste situaţii pe parcurs.

Psihoterapeutul Virgil Rîcu este de părere că aceste aspecte ţin de „stilul nevrotic“ al fiecăruia.

Unele persoane, mai anxioase, preferă să aducă elemente contractuale în relaţie. Obsesionalii, în special, îşi vor proteja zgârcenia prin clarificări legate de împărţirea cheltuielilor şi vor impune celuilalt standarde înalte de curăţenie şi ordine. Alte persoane, mai relaxate, cred că lucrurile se pot discuta şi negocia pe măsură ce ele apar,

spune acesta.

Prea repede sau niciodată?

Sunt cupluri care după trei întâlniri hotărăsc să se mute împreună. La polul opus, sunt şi persoane care nu vor să locuiască împreună indiferent de câtă vreme durează relaţia lor. Psihologii au o explicaţie pentru fiecare dintre cazuri.

„Dacă vreunul dintre ei se simte presat de timp şi vrea să scurteze etapele către căsătorie, este posibil ca în obsesia sa pentru atingerea obiectivului să ignore semnalele de alarme care îl avertizează asupra faptului că lucrurile vor merge altfel decât speră el“, spune psihologul Virgil Rîcu.

„Pe de altă parte, dacă cei doi simt că şi-au găsit jumătatea, că vor să petreacă cât mai mult timp cu celălalt pentru că se simt bine în compania lui, ce rost ar avea să tergiverseze momentul mutării împreună?“, se întreabă psihologul.

In cazul celor care după mulţi ani de relaţie încă nu sunt pregătiţi să treacă la un alt nivel, specialistul este de părere că „de vină“ este teama de intimitate cu partenerul actual.

„În orice cuplu se stabileşte o distanţă optimă între parteneri, o distanţă care facilitează funcţionarea cuplului în parametri de siguranţă: o distanţă mai mare decât cea optimă generează anxietate legată de pierdere, de separare, iar o distanţă mai mică trezeşte temeri legate de intruziune, de sufocare. Ceea ce pentru unii înseamnă distanţă optimă este pentru alţii o distanţă mult prea mică sau mult prea mare“, spune Rîcu.

O relaţie bună sau un certificat de căsătorie?

Există şi tendinţa de a judeca anumite aspecte ce ţin de viaţa de cuplu în funcţie de sexul partenerului. În această situaţie sunt persoane care cred că femeia vânează bărbatul, iar el nu vrea să se lase prins în capcană. Psihologii atrag atenţia că persoanele care văd lucrurile astfel, au tendinţa să generalizeze situaţii particulare. Există, de asemenea, femei reticente la ideea căsătoriei, în ciuda numeroşilor pretendenţi, după cum există şi foarte mulţi bărbaţi dornici să îşi întemeieze o familie şi să aibă copii.

Există şi situaţii în care femeile sunt cele care refuză propunerea partenerului de a locui împreună. De multe ori motivaţia poate părea superficială, ele folosind pretexte de tipul „Cum să mă vadă nemachiată?“ sau „Cu părul nespălat?“. Psihologii sunt de părere că acest gen de gânduri izvorăsc dintr-o teamă de intimitate. Intimitatea este asociată cu pericolul de a dezamăgi, de a fi respinsă, de a plictisi sau de a fi plictisită.

De asemenea, există şi femei care nu vor să se mute cu iubitul de teamă că nu vor mai fi cerute în căsătorie. Specialiştii le recomandă acestor femei să se întrebe ce vor de fapt: o relaţie bună sau un certificat de căsătorie?

„Dacă se mută împreună înainte de căsătorie şi relaţia nu merge bine, se vor despărţi. Dacă se căsătoresc fără a se muta mai înainte împreună şi relaţia merge prost, vor divorţa. Finalul este aproape acelaşi. Spun aproape acelaşi pentru că unele persoane preferă statutul de persoană divorţată celui de persoană singură necăsătorită“, spune Virgil Rîcu.

Există şi cupluri care înainte de a face pasul spre un cămin comun preferă să stabilească termenii mutării, pentru ca niciunul dintre parteneri să nu aibă speranţe deşarte.

Este important să vorbim despre ce se întâmplă, cred că a comunica este cheia succesului în orice. Însă sunt de părere că uneori este bine să învăţăm să trăim momentul, mai exact prezentul, acel «aici şi acum» de care toate lumea fuge în ieri, mâine, la anul, uitând că acest moment nu se mai întoarce, spune Oana Tudor.

Celor care se tem că dacă locuiesc cu persoana iubită şi totul merge bine, nu mai este cazul să oficializeze relaţia, Virgil Rîcu le aminteşte că lucrurile nu pot rămâne la fel perioade lungi de timp.

„În realitate, o relaţie, ca orice altceva pe lumea aceasta, fie evoluează, fie regresează. Dacă lucrurile în cuplu evoluează, atunci vor duce către căsătorie. Dacă lucrurile în cuplu involuează, mai devreme sau mai târziu va avea loc despărţirea“, spune acesta.

Persoanele care cred că a te muta împreună înainte de căsătorie este o greşeală se tem că nu vor mai fi cerute în căsătorie

Prejudecată sau maturitate emoţională?

Deşi pare o idee învechită, mai sunt încă destule persoane care cred că a te muta împreună cu partenerul fără căsătorie este o greşeală. Alţii sunt de părere că mutatul împreună este adevăratul test pentru o relaţie.

Psihologul Oana Tudor exclude ideea de test. „Acesta este un cuvânt pe care nu îmi place să îl folosesc când vine vorba despre relaţia de cuplu. Pot spune evoluţie, experienţă. Relaţia înseamnă implicare în mod direct, nu un lucru pe care îl analizezi din toate unghiurile şi atât. Mutatul împreună este rezultatul dorinţei celor doi parteneri de a petrece timp şi de a se descoperi unul pe celălalt“, spune aceasta.

Pe de altă parte, psihoterapeutul Virgil Rîcu este de părere că

persoanele care consideră că mutatul împreună este un test pentru relaţia lor sunt interesate de a avea o relaţie armonioasă şi împlinitoare pe termen lung. Teama lor este de a nu se căsători – de a nu se lega pe termen lung – cu persoana nepotrivită şi să regrete acest lucru mai târziu, mai ales în situaţia în care apare repede şi un copil. Astfel de persoane au încredere în ele însele, simt că pot alege şi că au de unde alege.

Psihoterapeutul este de părere că persoanele care gândesc că a se muta împreună înainte de căsătorie este o greşeală, de obicei se tem că pasul următor, căsătoria, nu va mai veni. Celălalt „profită“ de ele, apoi se satură şi le părăseşte. Astfel de persoane au o stimă de sine scăzută, consideră că nu au prea multe şanse în viaţă şi prin urmare, nu trebuie să rişte prea mult.

„Aşa cum unele persoane caută un job doar pentru a fi angajate undeva şi a avea un salariu, fără a se întreba dacă acesta corespunde într-adevăr intereselor şi aspiraţiilor lor, în mod analog, aceste persoane urmăresc să se căsătorească fără a acorda foarte multă importanţă armonizării şi compatibilităţii dintre parteneri. Din cauza autostimei scăzute, ele consideră că ceva puţin satisfăcător este oricum mai bun decât nimic“, spune Rîcu.

Se poate spune că acest gen de persoane sunt încă victime ale multor prejudecăţi şi concepţii învechite cu privire la căsătorie şi la relaţiile dintre bărbaţi şi femei. Psihologii sunt, totuşi, optimişti în privinţa acestor persoane, considerând că, dacă ele sunt dispuse să lucreze asupra acestor prejudecăţi şi asupra imaginii de sine, încrederea în forţele proprii şi în abilitatea lor de a stabili relaţii satisfăcătoare va creşte.