Dilema părintelui singur: cum prezinţi copilului noul partener?

Ce faci în cazul în care copilul nu-l place pe noul tău partener? Este mai bine să renunţi la relaţie sau să încerci să-i împrieteneşti? Orice părinte singur s-a întrebat la un moment dat care este cea mai bună metodă de a-i face cunoştinţă copilului cu noul partener.

Tatiana (30 de ani, Cluj-Napoca) a avut mereu o relaţie bună cu mama ei. După terminarea facultăţii relaţia a devenit mai strânsă, în prezent mama îi este confidentă şi cea mai bună prietenă. Totuşi, dacă ar fi să îi reproşeze ceva, ar fi faptul că atunci când s-a recăsătorit, n-a contat şi părerea ei.

Când avea 14 ani, tatăl ei a murit într-un accident. „Eram apropiată de tatăl meu. El a descoperit că-mi place să pictez şi m-a îndemnat să-mi dezvolt talentul. Îşi dorea foarte mult să intru la Liceul de Arte Plastice, dar, din păcate, n-a apucat să se bucure de reuşita mea, pentru că a făcut accidentul chiar înainte de examenul de admitere“, povesteşte Tatiana.

După doi ani, mama ei a anunţat-o că vrea să se recăsătorească. Întâlnise pe cineva când fiica era în vacanţă la bunici. „Până am terminat liceul mi-am petrecut vacanţele la bunica din partea tatălui. Rămasă văduvă de tânără, bunica şi-a pierdut şi singurul copil, aşa că eu eram toată familia ei. Spre sfârşitul vacanţei, mama m-a vizitat şi m-a anunţat că a cunoscut pe cineva şi că au stabilit să se căsătorească. Vestea a fost şocantă. Nu-mi venea să cred că mama îmi poate face una ca asta“, continuă ea.

Fericirea mamei, nefericirea fiicei

Nunta a avut loc în luna septembrie, aşa că Tatiana l-a cunoscut mai bine pe noul ei tată, după căsătorie. În timp a învăţat să-l accepte, însă şi în prezent are momente când nu-l place şi nu înţelege cum a cucerit-o pe mama ei.

„După anunţul-şoc, următoarea vizită a mamei a fost însoţită de actualul soţ. Nu mi-a plăcut. Nici mie, nici bunicii. Poate şi bunica m-a influenţat, diplomaţia nefiind niciodată printre calităţile ei. Am încercat să nu iau aminte la criticile ei şi să-l judec după propriile criterii, dar chiar şi aşa îi găseam destule defecte“, continuă Tatiana.

Pe lângă apariţia din senin în viaţa lor, principalul lui defect era că nu avea nimic în comun cu tatăl pierdut. „Tatăl meu era un om cult şi în tot ce făcea mi se părea că avea o anumită fineţe. Tocmai de aceea, la început, mă deranja totul la actualul soţ al mamei, care este o fire foarte practică şi mai «din topor», după cum îi spunea bunica mea“, continuă Tatiana.

Un alt motiv pentru care nu l-a plăcut a fost faptul că s-a mutat în casa lor, casa copilăriei sale, în tabloul complet al familiei. Mai mult, noul partener al mamei avea în grijă doi copii dintr-o altă relaţie, cărora continua să le plătească pensie alimentară.

În anii de după căsătorie, relaţia dintre Tatiana şi mama ei a fost tensionată, toate certurile porneau de la acţiunile sau vorbele partenerului acesteia. A fost nevoie de mult timp pentru ca fata să accepte decizia mamei ei.

Acum mama este prietena mea cea mai bună, dar încă sunt de părere că nu a procedat corect faţă de mine când s-a recăsătorit. Ar fi putut să arate mai multă înţelegere, să nu ia decizia ca o persoană liberă. Poate dacă l-aş fi cunoscut înainte să aflu că au stabilit deja data nunţii, l-aş fi plăcut şi vieţile tuturor ar fi fost mai uşoare. În definitiv, este un om bun, iar mama este fericită, însă este greu să te simţi dat la o parte, ca şi cum nu ai conta,

spune Tatiana.

Importanţa bunei impresii şi a acceptării

„Care este momentul potrivit să-i prezint copilului noul meu partener?“, „Este mai bine să aştept să fiu sigur că relaţia este una serioasă sau este mai bine ca, înainte de a deveni serioasă, să ştiu ce părere are copilul despre partenerul meu şi cum se comportă acesta cu el?“. Acestea sunt doar două dintre întrebările cu care se confruntă un părinte singur când începe o nouă relaţie.

Psihologii sunt de părere că este de preferat ca întâlnirea celor „două tabere“ să aibă loc doar dacă părintele crede că este vorba de o relaţie de durată.

Dacă îi prezinţi copilului pe cineva imediat după ce l-ai cunoscut, iar acest lucru se tot repetă cu diferiţi parteneri, există riscul ca, odată devenit adult, copilul să aibă probleme de ataşament, să lege greu relaţii de cuplu,

spune psihologul Oana Tudor (Psyevolution, Bucureşti).

Ideal este ca întâlnirea celor două părţi să se petreacă firesc, fără avertizări în prealabil de tipul „să fii cuminte“ sau „să te porţi frumos“. Locul întâlnirii ar trebui să fie un teren neutru, astfel încât copilul să nu simtă că îi este invadat teritoriul şi că altcineva îi poate lua locul.

„Alegerea unui alt partener de către mamă sau tată poate influenţa atât în bine, cât şi în rău, dezvoltarea copilului. Pozitiv, deoarece este nevoie şi de un exemplu de sex opus părintelui care are în grijă copilul. Negativ dacă viitorul partener nu este prezentat copilului într-un mod firesc, fără secrete. Copilului i-ar fi dificil să se acomodeze, iar în timp pot apărea problemele de adaptare şi de comportament“, spune psihologul.

Dacă noul partener are copii, la rândul lui, întâlnirea nu trebuie să fie simultană. Mai întâi este prezentat adultul, apoi informat copilul de existenţa altor copii ai persoanei nou-întâlnite şi abia la final întâlnirea lor.

De asemnea, este important ca părintele care şi-a găsit un partener nou să discute şi să ţină cont şi de părerea fostului partener de viaţă, respectiv cu celălalt părinte al copilului, înainte da a i-l prezenta acestuia.

Situaţia devine complicată dacă unul dintre părinţii copilului nu mai este. „O pierdere ca decesul este dureroasă şi mult mai greu de suportat, de depăşit şi chiar de acceptat. Copilul poate simţi că acest nou partener vrea să îi ia locul părintelui pierdut. Reuşita depinde de informaţiile pe care le primeşte cel mic în legătură cu ce se întâmplă“, spune specialistul.

Cum se tratează refuzul

În faza de început, majoritatea copiilor au o reacţie negativă faţă de acceptarea noului partener al părintelui. Psihologul spune că acesta nu trebuie să renunţe, ci să se înarmeze cu multă răbdare.

De asemenea, „este important să încerce să găsească un moment potrivit să discute cu copilul, să îi explice nevoile pe care le are ca părinte, ca om, să-l asigure că nimeni nu vrea să îi ia locul celuilalt părinte. Cel mic trebuie să se simtă în siguranţă. Când se va atinge acest punct, nu vor fi probleme în a accepta pe cineva“, spune spihologul Oana Tudor.

Părinţii au tendinţa de a se ascunde de copii, ca şi cum ar fi un lucru ruşinos, însă copiii întotdeauna simt, aşa că vorbiţi cu ei, explicaţi-le, sigur vor înţelege, mai spune psihologul.

Mutatul împreună, cu bune şi rele

Dacă relaţia nouă evoluează şi cei doi hotărăsc să se mute împreună, pentru ca noua familie să fie una funcţională, sfatul specialistului este ca – în măsura în care este posibil – să se aleagă un teren neutru, unde fiecare să aibă locul lui, să contribuie împreună la mobilarea spaţiului.

În cazul în care părintele se recăsătoreşte, acesta nu trebuie să-şi forţeze copilul să-i spună noului partener „mamă“, respectiv „tată“. Copilul trebuie lăsat să procedeze cum simte.

Odată cu mutatul împreună, este posibil să apară probleme noi, care ţin de gelozie. Specialiştii avertizează că celui mic i se poate părea că părintele său acordă prea multă atenţie noului venit şi pe el nu-l mai iubeşte. În acest caz, părintele îşi poate linişti copilul explicându-i că sunt două feluri de a iubi şi că nimeni nu îi ia locul.

În unele cazuri, gelozia copilului îşi poate avea cauza în faptul că, atunci când era singur, părintele îl „sufoca“ acordându-i atenţia sa, exclusivă. Tocmai de aceea psihoterapeuţii spun că părinţii singuri trebuie să fie atenţi, să nu atribuie copilului alte roluri (de iubit, iubită, mamă, tată).

Se poate întâmpla şi invers, ca noul partener să fie gelos pe copil, mai ales dacă acesta nu este părinte. Sfatul specialistului este ca, încă de la începutul relaţiei, partenerul cu copil să îi se explice celuilalt ce înseamnă creşterea unui copil şi ce implică acest lucru.

Cine face educaţia?

În cazul în care mezinul greşeşte ceva şi noul venit în familie îi atrage atenţia, copilul poate percepe mult mai aspru mustrarea sau poate chiar să-i reproşeze adultului că nu este părintele său şi din acest motiv nu are dreptul să poarte cu el astfel de discuţii. „Copilul poate avea această percepţie dacă nu este formată relaţia dintre cei doi. De aceea trebuie să i se explice că noul partener este adult şi că îi vrea binele, însă trebuie înţeles şi cel mic că trece printr-un proces de adaptare şi trebuie lăsat în ritmul lui“, spune psihologul Oana Tudor.

Se poate întâmpla şi ca părintelui să i se pară că partenerul său este prea aspru cu propriul copil şi să apară certuri în cuplu din acest motiv. Noul partener ar trebui să aibă sau nu un cuvânt de spus în educaţia copilului? Cum ar trebui să reacţioneze celălalt părinte al copilului?

„Atât timp cât locuiesc împreună este bine ca noul partener să aibă un cuvânt de spus în educaţia copilului. Celălalt părinte trebuie să înţeleagă că nu îi ia nimeni locul şi că amândoi pot avea grijă de copil, cu atribuţii diferite“, conchide psihologul.