Destăinuiri:Copiii de astăzi

Îi privesc cu atenţie şi curiozitate. Toţi trei au împlinit 12 ani. Unul e al meu şi-l cunosc prea bine!

Descopăr amuzată asemănări mari cu ceilalţi doi: freza vâlvoi, kilograme în exces, pantaloni largi, cu turul căzut, adidaşi pe şenile, tricouri inscripţionate: de pe unul rânjeşte un cap de mort, altul face trimitere la un serial în vogă, cel de-al treilea prezintă un chip spălăcit de Batman în căutare de noi victime...

Cei trei sunt prinşi într-un dialog atipic pe care nu mi-l imaginam rimând cu vacanţa: "Nu, băi, îţi spun eu, s-au furat alegerile! N-ai văzut cum se plimbau ăia cu autocarele de colo-colo?". "Pe naiba! Ascultă-mă pe mine, Băse câştiga oricum, e cel mai cool!".

Mi-am amintit brusc vârsta mea de 12 ani. Ai mei mă trimiteau în camera alăturată când ascultau, pe-nserat, "Europa liberă", iar dacă le spuneam vreun banc cu "nea Nicu şi tanti Leana", auzit la şcoală, se îngălbeneau la faţă şi-mi ţineau prelegeri nesfârşite despre necazurile pe care le-am fi putut avea toţi.

Astfel că dialogurile mele, la 12 ani, se învârteau în jurul mersului la patinoar, al frisoanelor pe care mi le dădeau problemele din celebra culegere a lui Gheba, al aventurilor pe care Tom Sawyer şi Huckleberry Finn le parcurgeau într-o ţară despre care toţi vorbeau cu spume la gură. Ceea ce vedeam la TV sau în ziare părea a fi un vis urât, despre care nu ai voie să vorbeşti, ci doar să speri că te vei trezi cât mai iute din el.

M-am scuturat de amintirea lui şi am surprins din nou frânturi din camera alăturată: "Lasă, că o să avem şi noi autostrăzi, că ne dă NATO bani!". "Nu NATO, fraierule! FMI-ul! Ştii măcar ce-i ăla?". "Da, băi, mă crezi  zombie? E banca aia care-ţi dă bani şi după aia îţi ia şi pielea de pe tine!" Măi, măi, ce s-au mai schimbat vremurile...