Dependent de dragoste

Oamenii ajung dependenţi de dragoste pe fondul unui trecut care implică abandonul celor care ar fi trebuit să ofere îngrijire şi confort FOTO Shutterstock

Mulţi îndrăgostiţi, indiferent de sex, nu reuşesc să definească limita între dragoste, obsesie şi pasiunea pentru starea euforică pe care o relaţie o alimentează.

Oamenii dezvoltă diverse dependenţe pentru a se proteja de sentimente dureroase, pe care altfel, cred ei, nu le-ar tolera. Astfel, o adicţie creează mereu o relaţie toxică, din ce în ce mai greu de controlat şi cu consecinţe grave.

Dependenţa de dragoste nu face excepţie de la această regulă: cei prinşi într-o astfel de relaţie ajung să-şi preţuiască subiectul pasiunii mai mult decât pe ei înşişi, iar preocuparea pentru aceasta devine în multe cazuri obsesivă. Consecinţa? La fel ca în cazul altor dependenţe, „bolnavul“ ajunge să se neglijeze, ignorând aspecte importante ale vieţii sale pentru a fi în permanenţă conectat la şi cu subiectul afecţiunii lor.

Dependenţa de dragoste a fost dovedită şi ştiinţific. Helen E. Fisher, profesor doctor în antropologie la Universitatea Rutgers (SUA) şi autor al volumului „De ce iubim: Natura şi chimia dragostei romantice“, s-a folosit de imaginile obţinute la tomograf în timp ce subiecţii se uitau la fotografiile partenerilor pentru a demonstra că dragostea şi dependenţele au destul de multe în comun. Astfel, anumite părţi ale creierului s-au „aprins“ atunci când voluntarii îşi vedeau în imagine persoana iubită, iar acele părţi sunt şi cele care reacţionează în cazul dependenţilor de droguri.

„Când am început să studiez proprietăţile procesului de îndrăgostire am observat câteva elemente comune cu stările existente sub influenţa cocainei: insomnie, pierderea simţului timpului, concentrare pe dragoste în detrimentul a orice altceva ce se află în jurul tău. Pasiunea poate cuceri părţile raţio­nale ale creierului“, explică Fisher pentru publicaţia „Psychology Today“.

Explicaţii psihologice

Brenda Schaeffer, psiholog american şi autor al cărţii „Este dragoste sau dependenţă?“, susţine că, deşi dependenţa de dragoste nu a fost inclusă în „Manualul de Diagnostic al Bolilor Mentale“, „toate adicţiile se potrivesc unor construcţii neurologice care sunt necesare unei vieţi sănătoase: excitaţia, fantezia şi saturarea. Mâncarea, alcoolul, fumatul şi dragostea dependentă sunt cu toate droguri
care asigură saturarea“.

Dependenţa de dragoste are un substrat psihologic, dincolo de evidentele corespondenţe în plan fizic. Astfel, dorinţa obişnuită de apropiere, de apreciere, dar şi cea inconştientă de a plasa sentimente puternice asupra altcuiva cu scopul propriei validări ca persoană au rădăcini în copilărie, când unul dintre părinţi sau o altă persoană apropiată, semnificativă nu a reuşit să ofere afecţiunea şi starea de siguranţă pentru ca individul să se dezvolte armonios.

„Oamenii ajung dependenţi de dragoste pe fondul unui trecut care implică abandonul celor care ar fi trebuit să ofere îngrijire şi confort. Adulţii dependenţi sunt de obicei copii care au avut nevoie de validare, dragoste şi conectare şi nu au avut parte de acest lucru din partea unuia sau ambilor părinţi. Acest lucru le afectează stima de sine dramatic în viaţa adultă, când ajung să trăiască cu o teamă constantă de abandon şi de intimitate. Pentru un dependent de iubire, intensitatea unei relaţii este confundată uneori cu intimitatea“, explică Alina Chifu, licenţiată în psihologie.

De ce nu putem renunţa

Atunci când o relaţie se termină, nu trebuie doar să te lupţi cu absenţa persoanei iubite, ci şi cu o schimbare la nivel neurochimic. Astfel, chiar şi celei mai echilibrate persoane îi este greu să treacă peste un eveniment de acest fel, explică psihologul Brenda Schaeffer. „Sunt multe motive pentru care unei persoane i-ar fi greu să se desprindă de un fost partener: dorinţa de a fi în control, de a putea prezice viitorul, teama de necunoscut, felul în care stima de sine este construită pe felul în care este perceput de ceilalţi“, mai spune specialistul.

Potrivit „Psychology Today“, „nivelul de feniletilamină – o substanţă chimică din creier implicată în procesul de euforie care însoţeşte îndrăgostirea – creşte, iar dependenţii de dragoste, ca şi cei de sex, ar putea fi dependenţi de excitarea fizică şi psihică produsă de această substanţă“. Pentru ca tabloul să fie complet, dependentul consideră că subiectul pasiunii este singura persoană potrivită pentru el.

Fanteziile ne hrănesc dependenţele. Până nu te îndrăgosteşti de altcineva, acestea rămân cu tine, chiar şi pentru 20-30 de ani, spune Susan Peabody, profesor american de psihologie, specializat în dependenţă de dragoste 

Cum să scapi de obsesie

Aşa cum obsesia este bazată pe fantezie, ajustarea felului de gândire este cea mai bună metodă de a trece peste o dragoste trecută. Pentru a rupe acest cerc vicios, psihologul Brenda Schaeffer spune că sunt necesari câţiva paşi.

l Acceptarea faptului că există o problemă şi încercarea de a o trata cu sinceritate. Există semne clare care arată existenţa unei probleme: gândurile obsesive îndreptate către o anumită persoană, care afectează negativ calitatea vieţii de zi cu zi, sentimente de lipsă de stimă de sine sau depresie atunci când nu se află într-o relaţie.

l Conştientizarea definiţiei relaţiei sănătoase.

l Procesul de reabilitare nu este unul facil, vor exista momente grele, de suferinţă. Fiecare trebuie să accepte acest lucru.

l Descoperirea cauzelor ascunse ale comportamentului obsesiv-compulsiv. Pentru aceasta, trebuie găsite răspunsuri la întrebări precum: „Ce cred despre relaţii, dragoste şi mine însumi?“, „De ce mi-ar putea fi teamă de apropiere?“, „Cred că oamenii mă vor dezamăgi sau eu îi voi dezamăgi pe ei?“.

l Trecutul nu trebuie dat uitării, ci trebuie folosit ca o lecţie. Astfel vor fi depăşite momentele dureroase, iar atenţia se poate muta pe succesul viitoarelor relaţii. Unii terapeuţi recomandă ţinerea unui jurnal pentru a nota experienţele care au putut duce la această stare, plecând de la momente din copilărie.

l Un grup de suport sau ajutorul unui terapeut sunt de dorit, deoarece procesul de recuperare presupune, ca şi în cazul altor dependenţe,  momente de recădere.

Nouă tipuri de dependenţi de iubire

Experţii americani în psihologie au identificat mai multe tipuri de dependenţi de dragoste, în funcţie de cauză, dar şi de forma de manifestare a obsesiei.

l Dependentul clasic. Acesta este preocupat, chiar obsedat, de a avea şi  de a păstra o relaţie cu persoana perfectă, acel „suflet pereche“ care va oferi un sens vieţii lui şi, de asemenea, va putea oferi aceeaşi dragoste necondiţionată de care dispune dependentul. Practic, întreaga identitate a celui din urmă se construieşte în raport cu subiectul afecţiunii lor, îşi pierde interesul pentru propria viaţă şi se dedică total celuilalt. Astfel, încearcă să obţină atenţie şi garanţia că nu va fi niciodată abandonat, aceasta fiind cea mai mare temere a sa.

l Dependentul romantic. Acesta sare dintr-o relaţie în alta, crezând că se îndrăgosteşte cu adevărat de fiecare dată. El este dependent de fantezia pe care şi-a creat-o în minte, şi anume că într-o zi va găsi acea persoană perfectă care va reuşi să-i menţină la cote înalte euforia primilor fiori de dragoste. De fapt, el nu se îndrăgosteşte niciodată cu adevărat, iubind doar starea de a fi îndrăgostit.

l Dependentul anorexic. Acest tip de iubăreţ evită intimitatea. Contactul emoţional este rigid şi, de fapt, anorexicul evită orice apropiere romantică în timpul unei relaţii. Ajunge într-un punct în care nu mai suportă să fie dezamăgit şi decide că nu va mai intra în nicio relaţie deoarece percepţia sa distorsionată asupra realităţii îi spune că nu mai poate suporta trădările, abandonul şi respingerile. Mulţi dintre dependenţii anorexici sunt căsătoriţi sau într-o relaţie de lungă durată, însă handicapul lor emoţional îi împinge către o altă relaţie, obsesivă, în care se pot manifesta.

l Dependentul ne-romantic. Acesta dezvoltă o obsesie care nu are însă nimic în comun cu iubirea clasică. Subiectul afecţiunii exagerate poate fi oricine: un copil, o cunoştinţă, un coleg, un preot, chiar o vedetă.

l Dependentul narcisist. Este atras doar de persoane pe care le poate controla. Trăsăturile narcisice – nevoia de a fi dorit, de a fi indispensabil, venerat chiar – sunt drogurile sale. Trebuie să se simtă mereu în siguranţă exercitând o poziţie de forţă în relaţie. Partenerul nevoiaş îi oferă un sens pentru viaţa sa şi posibilitatea de a nu deveni niciodată vulnerabil în relaţii, teama de abandon fiind foarte mare şi în acest caz.

l Dependentul abuziv. Acesta, aşa cum sugerează şi numele, abuzează emoţional, dar şi fizic partenerul. Violenţa şi intimidarea sunt armele sale, la care se adaugă dorinţa de control a dependentului narcisist. Scopul său este să-şi ţină partenerul într-o închisoare, simţindu-se astfel puternic şi în siguranţă doar atunci când îşi controlează fizic şi emoţional aşa-zisul subiect al afecţiunii.

l Dependentul tolerant. De obicei se află într-o relaţie cu dependentul abuziv. Îşi tolerează partenerul în ciuda abuzurilor. De cele mai multe ori, este vorba despre femei.

l Dependentul de sex şi dragoste. În afara trăsăturilor tipice, acesta este preocupat îndeosebi de fanteziile sexuale pe care le are cu o singură persoană, de obicei partenerul. Nu-şi iubeşte atât de mult partenerul precum iubeşte să facă dragoste cu acesta. Diferenţa de dependenţii clasici de sex vine din faptul că acesta este obsedat de relaţia sexuală cu partenerul şi nu caută să obţină această stare de euforie şi în afara relaţiei. Ca majoritatea dependenţilor, va tolera nefericirea şi suferinţa, însă doar dacă beneficiază în continuare de privilegiile sexuale.

l Dependentul părinte. Spre deosebire de celelalte tipologii, afecţiunea acestuia nu presupune romantism. Acest dependent nu-şi iubeşte prea mult partenerul, ci copilul, prin intermediul relaţiei cu el reuşind să scape de sentimentul de vid şi de zădărnicie pe care îl simte. Îşi priveşte copilul ca pe o extensie a propriei persoane şi face orice pentru ca acesta (şi implicit el) să se simtă în siguranţă. Violează în mod repetat limitele relaţiei părinte-copil, împărtăşind prea multe informaţii despre sine, manipulându-l pentru a obţine o stare de bine. Copiii prinşi într-o astfel de relaţie se simt sufocaţi, nu reuşesc să-şi dea seama cine sunt cu adevărat, nu au încredere în propriile forţe, însă părinţii dependenţi nu văd nimic din toate acestea. 

Când iubirea devine toxică...

De dragoste m-am vindecat de fiecare dată, că am vrut sau nu. Atunci când dorul de el mi-a fost furat de cheful de ducă, atunci  când obişnuinţa şi rutina mi-au umplut golul din stomac, iar zilele au început să se rostogolească monoton, în aşteptarea altui dor, am ieşit din zona de confort, redându-mi şansa unui nou zbor. O şansă şi pentru el căci, de fiecare dată am ştiut că, în ziua în care-şi va apreta orgoliul şifonat, îmi va mulţumi.

Firesc să mă întreb de ce unele femei ajung să-şi rateze şansa de a iubi şi a fi iubite, alegând nefericirea alături de un bărbat pe care-l „strangulează“ emoţional, doar pentru că pot.

„Suntem împreună de peste opt ani, nu mai simt absolut nimic pentru ea, dar nu o pot părăsi. Ea e dependentă de mine. Trebuie să fiu prudent, altfel risc s-o am pe conştiinţă, să pice iar în depresie“, mi s-a confesat un prieten, în încercarea de a acoperi urmele unui amantlâc. Măcinat de vini imaginare, o vede doar neputincioasă, nu poate pricepe că obişnuinţa, confortul şi teama de schimbare îi maschează, de fapt, egoismul.   

Femeia lui, oficiala, a ales să-şi folosească „lesa“. E tipul femeii-liană, care preferă să fie nefericită decât să-l ştie pe celălalt fericit cu altcineva. Se umileşte pentru mila lui, conştientă fiind că nu mai poate primi iubire. Îl şantajează emoţional, se victimizează constant, iar el se complace în şaradă.

Până când ea nu va înţelege că timpul nu trebuie pierdut cu omul pe care să-l legi de tine, ci că viaţa merită trăită alături de cel care are libertatea să te însoţească, el va plăti scump pentru iubirea ei bolnavă.