După cât timp începe să pălească interesul soţilor faţă de sex

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O treime din cele 2.000 de persoane care au participat la cercetare au 
spus că, la un moment dat, au avut probleme în a găsi o modalitate de a 
stârni interesul sexual al partenerului. FOTO Shutterstock
O treime din cele 2.000 de persoane care au participat la cercetare au spus că, la un moment dat, au avut probleme în a găsi o modalitate de a stârni interesul sexual al partenerului. FOTO Shutterstock

Conform rezultatelor obţinute în urma efectuării mai multor studii, numai 15% din cupluri mai întreţin relaţii sexuale în fiecare zi, după primele 12 luni de la căsătorie.

Mai bine de jumătate dintre cuplurile care sunt împreună de patru ani ajung să facă dragoste de câteva ori pe săptămână, reiese din cercetările efectuate în Marea Britanie. Însă, după o relaţie de peste patru ani, aceste cifre scad simţitor, până la doar câteva contacte sexuale pe lună, scrie „DailyMail“. 

Mai mult de atât, în urma studiului, s-a descoperit că 15% din cupluri, în cazul în care cei doi sunt căsătoriţi de peste 15 ani, întreţin relaţii sexuale de câteva ori pe an.

E loc de mai bine

O treime din cele 2.000 de persoane care au participat la cercetare au spus că, la un moment dat, au avut probleme în a găsi o modalitate de a stârni interesul sexual al partenerului. 

Întrebaţi în ce mod ar încerca să îşi condimenteze viaţa sexuală, 24% din ei au spus că un alt tip de haine, mai provocatoare, i-ar ajuta destul de mult.

„ Disfuncţiile erectile afectează unul din zece bărbaţi doar în Marea Britanie, în fiecare an. Chiar şi în acestă situaţie, cercetarea noastră a demonstrat că foarte puţini bărbaţi sunt dispuşi să facă ceva în privinţa aceasta“, explică doctorul Tom Brett, director medical la Lloydspharmacy Online Doctor.

Potrivit studiului, mai bine de jumătate dintre femei au spus că ar fi de acord ca partenerii lor să ia medicamente pentru rezolvarea problemelor erectile, în timp ce doar o cincime dintre ei au spus că ar dori să se trateze.

„Înainte de a începe un tratament, trebuie să mergi la un doctor specialist. Dacă eşti stânjenit şi nu vrei să iei legătura cu un doctor, poţi opta pentru un site precum Online Doctor pentru o evaluare medicală completă“, recomandă doctorul Brett.

De asemenea, el susţine că lipsa dorinţei poate fi cauzată, în cele din urmă, de o problemă medicală, care, în anumite cazuri, poate fi tratată cu succes atât la bărbaţi, cât şi la femei.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite