Cum îţi poţi ajuta copilul să-şi dezvolte memoria fotografică: la ce vârstă trebuie să începeţi pregătirea şi care sunt cele mai eficiente tehnici
0Memoria fotografică constă în memorarea unei imagini şi reproducerea exactă a detaliilor din ea. Nu mulţi oameni se pot lăuda cu acest tip de memorie, însă ea poate fi deprinsă, prin exerciţii, dacă acestea sunt făcute de timpuriu, în copilărie.
Chiar dacă unii profesori susţin că vârsta optimă pentru exersarea memoriei fotografice este cuprinsă între şase luni şi trei ani, orice copil care deţine chiar şi puţină practică poate deprinde acest tip de memorie, spune Hanoko Ward, procesoară la Şcoala Shichida Education din Japonia, unde copiii vin pentru a-şi dezvolta partea creierului însărcinată cu acest lucru.
„În primii ani de viaţă, emisfera dreaptă din creier, care se ocupă de procesare, este cea dominantă, motiv pentru care copiilor le este uşor să dezvolte acest tip de memorie, o deprindere unică”, a declarat Ward.
Tutorii de la Şcoala Shichida Education, responsabili de succesul unei eleve în vârstă de numai 5 ani, Julia Rozenkova , care a dovedit abilităţi extraordinare, au dezvăluiut câteva tehnici prin care orice copil poate dezvolta o memorie fotografică, dacă acestea sunt aplicate la vârsta potrivită:
Copii de doi ani
Arată-i copilului nouă fotografii pentru trei secunde, apoi roagă-l să le aranjeze în ordine, sub forma unui colaj.
Copii de patru ani
Arată-i o fotografie şi roagă-l să o refacă printr-un desen, din memorie.
Copii de cinci ani şi mai mari de cinci ani
În timp ce spui o poveste, arată-i imagini aferente lucrurilor despre care vorbeşti. După 50 de imagini, roagă-ţi copilul să le repete, în ordine. Creşte numărul imaginilor în fiecare săptămână.
Cine este micuţa Julia Rozekova
Julia Rozenkova are cinci ani şi şi-a dobândit memoria fotografică prin antrenament. Acum poate reţine până la 500 de imagini, pe care le poate plasa apoi în ordine. Julia este unul din copiii-minune de la Şcoala Shichida Education, un centru controversat din Japonia unde profesorii îi învaţă pe studenţii cu vârste fragede, cei mai tineri având chiar şi şase luni, cum să dobândească sau să exerseze eficient memoria fotografică.
„Îi place să înveţe şi este foarte încântată când face progrese. Îţi poţi da seama că este relaxată şi că nu se gândeşte prea mul la ce face. Pur şi simplu face o fotografie mentală informaţiilor pe care le are în faţă”, a declarat mama fetei.
Julia ia lecţii de limba rusă şi de pian, reuşind să cânte melodii întregi după ce se uită fugitiv peste notele muzicale.