Cum este cel mai indicat să se comporte părinţii surprinşi de copii în timp ce fac sex: reacţiile total greşite, care îi pot traumatiza pe cei mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adesea părinţii ţipă la copil să iasă din cameră, îl pedepsesc şi îi interzic să mai calce în dormitorul adulţilor fără să-i explice de ce au nevoie de intimitate şi de ce este un lucru bun că părinţii lui fac dragoste, nu ceva înfiorător. FOTO twitter.com
Adesea părinţii ţipă la copil să iasă din cameră, îl pedepsesc şi îi interzic să mai calce în dormitorul adulţilor fără să-i explice de ce au nevoie de intimitate şi de ce este un lucru bun că părinţii lui fac dragoste, nu ceva înfiorător. FOTO twitter.com

Un moment stânjenitor de care se tem toţi părinţii este cel în care copilul dă buzna în dormitor şi îi surprinde în timpul unei partide de amor. Prima reacţie pe care o au adulţii nu este întotdeauna cea mai bună, iar un psiholog explică modul în care situaţia poate fi depăşită fără a-i lăsa copilului impresia că sexul este ceva greşit sau de-a dreptul îngrozitor.

Psihologul american Judy Rosenberg, autoare a cărţii „Be the Cause: Healing Human Disconnect”, a explicat pentru publicaţia Woman’s Health că în cabinetul ei s-au prezentat şi părinţi stânjenţi şi îngroziţi că au fost surprinşi de copii în timp ce făceau sex.

Este şi cazul unui cuplu al cărui băieţel a intrat pe nesimţite în dormitorul conjugal, iar partida s-a oprit bursc când părinţii au auzit ţipătul speriat al copilului care stătea în dreptul patului, şi-a amintit psihologul. Din păcate, în astfel de situaţii, părinţii au reacţii care îi sperie şi mai mult pe copii sau care le lasă o impresie greşită despre actul sexual, spune psihoterapeutul.

Adesea aceştia ţipă la copil să iasă din cameră, îl pedepsesc şi îi interzic să mai calce în dormitorul adulţilor fără să-i explice de ce au nevoie de intimitate şi de ce este un lucru bun că părinţii lui fac dragoste, nu ceva înfiorător.

Psihologul a explicat cum ar trebui să reacţioneze corect părinţii în astfel de situaţii şi în funcţie de vârsta copilului:

1. Păstraţi-vă calmul

Nu intraţi în panică dacă observaţi că cel mic a intrat în cameră. Copilul va asocia o astfel de reacţie cu ceva greşit, care nu ar trebui să se întâmple, şi părinţii nu ar trebui să le lase o astfel de impresie despre sex, explică psihologul. ”Rămâneţi calmi , acoperiţi-vă dacă sunteţi dezbrăcaţi şi zâmbiţi. Este o reacţie care îi confirmă copilului că nu se întâmplă nimic bizar şi că sexul este o activitate firească între doi adulţi”, spune Rosenberg.

2. Aşteptaţi să vedeţi reacţia copilului

Dacă aveţi un copil de 3 sau 4 ani este foarte posibil să nu realizeze ce se întâmplă între părinţii lui. Aşa că înainte să-i oferiţi prima explicaţie care vă trece prin cap, aşteptaţi să vedeţi cum reacţionează copilul, recomandă psihologul. În astfel de momente, părinţii sunt atât de speriaţi şi de defensivi încât pierd din vedere că cel mic poate că habar nu are că a surprins un moment de intimitate fizică. Este foarte posibil să creadă că părinţii lui se jucau. ”Aşteptaţi să aflaţi de ce a intrat copilul în cameră şi ce doreşte. Poate că vrea un pahar cu apă sau să mănânce ceva. Nu vă îngrijoraţi mai mult decât este cazul şi aflaţi mai întâi ce gândeşte pentru a oferi cea mai bună explicaţie”, precizează psihologul.

3. Inventaţi o explicaţie plauzibilă şi liniştitoare 

Pentru un copil care nu înţelege ce înseamnă actul sexual, acţiunea în sine poate să pară foarte agresivă, poate rămâne în timp cu convingerea că sexul este ceva traumatizant, dacă nu i se corectează această primă impresie. „Mulţi copii mici se sperie şi atunci părinţii trebuie să le explice cât mai pe înţelesul lor că este vorba despre o activitate plăcută, în urma căreia nimeni nu are de suferit. Pentru a-i face să înţeleagă mai bine că este util să compare ceea ce a observat cu alte activităţi distractive: am gâdilat-o pe mami, căutam o comoară ascunsă undeva pe trupul mamei, ne jucam un joc nou etc.”, propune psihologul.

4. Explicaţi de ce eraţi dezbrăcaţi

În cazul în care copilul este mic, dar va dori să ştie de ce părinţii erau dezbrăcaţi, este necesar să-i oferiţi explicaţii pe care să le poată procesa, fără să-i dezvăluiţi prea multe. De aceea, puteţi să-i spuneţi pentru început că aveaţi de gând să faceţi un duş. Puteţi mai apoi să dezvoltaţi subiectul şi să-i livraţi cu calm informaţia despre ceea ce înseamnă raport intim între doi adulţi, adecvată vârstei lui. Puteţi folosi şi cărţi de sexualitate dedicate copiilor în care totul este prezentat simplu şi amuzant, ca o poveste.

5. Aşteptaţi să plece scârbit şi abia apoi discutaţi

În cazul în care copilul este destul de mare şi înţelege ce înseamnă un act sexual, cel mai probabil o să plece din cameră dezgustat pentru că şi-a văzut părinţii într-o astfel de ipostază. „Pentru că ştie ce se petrece, va fi la fel de jenat ca părinţii lui. Nu-l opriţi din drum şi nu-l certaţi. Lăsaţi-l să se calmeze şi a doua zi staţi de vorbă cu el despre ce s-a întâmplat. Nu-i ţineţi o lecţie de sex, ci subliniaţi că sexul ar trebui să fie făcut de doi adulţi care se iubesc şi că pe viitor veţi fi mai atenţi să încuiaţi uşa camerei. De asemenea, sugeraţi-i că ar fi bine să bată şi el la uşă înainte să dea buza într-o cameră.
 

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite