Un virus se raspandeste sub forma unui mesaj de la BitDefender
0Specialistii antivirus BitDefender din cadrul companiei SOFTWIN anunta aparitia virusului Sticy.A, virus care se raspandeste prin intermediul unui mesaj e-mail, ale carui campuri sunt falsificate.
Specialistii antivirus BitDefender din cadrul companiei SOFTWIN anunta aparitia virusului Sticy.A, virus care se raspandeste prin intermediul unui mesaj e-mail, ale carui campuri sunt falsificate. Astfel, adresa expeditorului pare sa fie support@bitdefender.com, iar subiectul mesajului "BitDefender Company". E-mailul ii incurajeaza pe cei care il primesc sa descarce doua programe executabile- film.exe si poze.exe de pe un site romanesc: http://playb.........a.go.ro. "Ne asteptam sa fie "opera" unui tanar roman. Intreaga structura a virusului, din punct de vedere tehnic, este total lipsita de profesionalism. Chiar si asa, am primit pachete de cate 20 de e-mailuri pe minut, astfel ca banuim ca virusul se raspandeste in continuare", a declarat Bogdan Dumitru, BitDefender CTO. Specialistii BitDefender au emis deja o semnatura pentru acest virus. De asemenea, i s-a solicitat companiei care gazduieste site-ul in discutie sa il suspende. Reprezentantii companiei sfatuiesc utilizatorii de calculatoare sa nu acceseze link-ul oferit in corpul mesajului sau sa descarce cele doua programe indicate, iar, in acelasi timp, sa-si actualizeze programul antivirus. Echipa de suport tehnic BitDefender nu trimite, in nici o situatie, alerte de securitate. O descriere completa a virusului poate fi gasita la adresa http://www.bitdefender.ro/bd/site/virusinfo.php?menu_id=1&v_id=280.























































