Twitter, către instituţiile de presă: Vor urma şi mai multe atacuri ale hackerilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Twitter are probleme mari de securitate
Twitter are probleme mari de securitate

Twitter avertizează presa din SUA că vor urma şi mai multe atacuri la adresa conturilor de pe reţeaua de microblogging, potrivit The Atlantic Wire.

La mai puţin de o săptămână după ce un hacker a preluat controlul asupra contului de Twitter al Associated Press şi a  publicat un anunţ potrivit căruia au avut loc două explozii la Casa Albă, reţeaua socială aruncă vina în curtea administratorilor conturilor.

Oficialii Twitter avertizează, în acelaşi timp, că instituţiile de presă vor continua să fie ţinte pentru hackeri. „Suntem de părere că astfel de atacuri vor continua şi că organizaţiile de ştiri şi de media vor rămâne în interesul hackerilor“, se arată într-un comunicat remis unor redacţii din SUA.

Twitter oferă şi o serie de sfaturi menite să reducă riscurile ca hackerii să pună pe conturi. De exemplu, oficiali din partea reţelei încurajează schimbarea parolelor, restricţionarea accesului la cont dar şi instalarea unor computere care să fie folosite exclusiv pentru publicarea de conţinut pe site-ul de microblogging.

Practic, Twitter le cere instituţiilor de presă să investească într-un computer care să nu permită acces pe niciun alt site în afară de Twitter, pe care angajaţii să nu se poată loga pe alte reţele sociale sau de pe care să nu-şi poată citi e-mailurile. 

Ideea nu este chiar nebunească. În majoritatea cazurilor în care hackerii au preluat controlul asupra conturilor de social media ale companiilor, vinovaţi au fost angajaţii care au accesat site-uri infectate cu programe maliţioase sau când au deschis e-mailuri de tip spam.

Totuşi, cei de la Twitter nu par foarte încrezători în forţele proprii. Săptămâna trecută, reţeaua a anunţat că va introduce autentificarea în doi paşi şi a făcut un prim pas către o securitate mai bună dar reţeaua are numeroase antecedente.

Pe 13 septembrie 2011, hackerii au spart contul NBC News şi au anunţat că avut loc un atac terorist în Manhattan. Atunci, reprezentanţii Twitter au spus că este vina NBC News pentru că nu şi-au securizat contul.

Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite