Telekom lansează proiectul Sună Moşu', prin care cei mici se vor putea întâlni cu Moş Crăciun şi în acest an

0
0
Telekom Sună Moşu

Telekom a anunţat astăzi lansarea proiectului Sună Moşu’, prin care le va oferi celor vârstnici, care îmbrăcau în anii trecuţi costumele de Moş Crăciun, un job temporar şi posibilitatea de a face o familie fericită.

Situaţia generată de pandemie a determinat schimbări în starea de spirit a românilor, 56% dintre aceştia aşteptându-se ca sărbătorile să fie mai triste în acest an, deoarece vor fi departe de cei dragi din cauza distanţării sociale, aşa cum arată datele studiului Obiceiuri de Crăciun, realizat de ISRA Center pentru Telekom România.

Telekom lansează astfel un nou proiect, denumit Sună Moşu`, ce readuce copiilor bucuria întâlnirii cu Moş Crăciun de sărbători, având în acelaşi timp şi o componentă specială, aceea de a-i ajuta pe vârstnicii care aveau această meserie şi care datorită contextului pe care îl traversăm nu o mai pot practica, simţindu-se abandonaţi şi inutili.

31% dintre seniorii care au participat la studiul Percepţii Seniori (realizat de Reveal Market Research pentru Telekom) spun că pandemia i-a făcut să se simtă mai singuri ca niciodată, 72% afirmă că se văd cu cei dragi mai rar decât înainte, iar pe 24% dintre aceştia situatia actuală i-a afectat puternic din punct de vedere financiar. Totodată, 41% susţin că şi-ar dori să ştie mai multe despre cum pot folosi internetul pentru a ţine legătura cu cei dragi.

Pentru a susţine cele două cauze şi respectând condiţiile distanţării sociale şi ale siguranţei şi sănătăţii, Telekom a creat proiectul Sună Moşu` - un program de Work from Home pentru mai mulţi Moşi Crăciun, unde a angajat vârstnici care în alţi ani au îmbrăcat haina Moşului şi care acum au rămas fără ocupaţie. Astfel, prin acest proiect, copiii vor beneficia de o experienţă inedită, o întâlnire online prin apel video cu Moş Crăciun.

Telekom Sună Moşu

Părinţii care doresc să le ofere copiilor o astfel de experienţă în perioada 18-24 decembrie 2020 trebuie să aleagă o dată şi o oră pe website-ul sunamosu.ro, de astăzi până în 24 decembrie, în limita locurilor disponibile. După efectuarea programării online, rezervarea se finalizează prin trimiterea unui SMS cu tarif normal la numărul 1206 cu textul MOSCRACIUN, urmată de primirea unui SMS taxabil cu costul de 1 euro plus TVA.

Suma rezultată din SMS-uri va fi donată de Telekom Fundaţiei Regale Margareta a României, pentru a contribui la programele dedicate ajutorării vârstnicilor. De asemenea, cei care vor să se alăture cauzei şi să doneze pentru ajutorarea persoanelor vârstnice, chiar dacă nu doresc o întalnire online cu Moşu’, pot dona direct 2 euro către Fundaţie trimiţând un SMS cu textul SINGUR la numărul 8844.

„În cadrul proiectului Sună Moşu` ne dorit să oferim o şansă vârstnicilor care au fost afectaţi atât financiar, dar şi emoţional de pandemie. Astfel, nu oferim doar un job temporar persoanelor care ni s-au alăturat în acest proiect într-un rol atât de important şi cu o însemnătate specială, ci şi posibilitatea de a fi parte din bucuria unei familii. În acelaşi timp, ne dorim ca prin demersul nostru să ajungem la şi mai mulţi vârstnici, de aceea Telekom va dona suma rezultată din SMS Fundaţiei Regale Margareta a României, pentru a contribui la programele sociale dedicate acestei categorii”, a declarat Ruxandra Vodă, Director de Comunicare, Telekom Romania.

Tehnologie


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri