Studiu RGDA: 7.9 milioane de români joacă jocuri video pe smarphone-uri, PC-uri, console sau tablete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cadrul Dev.Play 2020, conferinta dezvoltatorilor de jocuri video din România şi regiune, a fost anunţat astăzi, 3 noiembrie, un studiu legat de consumul de jocuri video din ţară.

Izi Data a realizat la cererea Asociaţiei Dezvoltatorilor de Jocuri Video din Romania (RGDA), în premieră, un studiu la care au participat peste 1000 de persoane, bărbaţi şi femei, cu vârsta cuprinsă 15 şi 64 ani care se joacă pe cel puţin una dintre platformele PC/laptop, consolă, mobil/tabletă.

Studiul a fost anunţat de Cătălin Butnariu, în cadrul Dev.Play 2020, conferinţa dedicată dezvoltatorilor de jocuri video din România şi din regiune, care se desfăşoară online pe 3 şi 4 noiembrie.

Studiul “Utilizatorii de jocuri video din România” dezvăluie, printre altele, care sunt cele mai populare platforme pe care românii se joacă, cât plătesc în medie pentru fiecare paltformă, de unde îşi achiziţionează jocurile, unde şi de ce se joacă.

Principalele concluzii ale studiului RGDA:

  • 7.9 milioane de români joacă jocuri video pe smarphone-uri, PC-uri, console sau tablete. 
  • Din cei aproape 8 milioane de români cu vârste între 15 şi 64 de ani, 52% sunt bărbaţi şi 48% sunt femei. 39% dintre jucătorii adulţi au studii superioare (facultate sau studii postuniversitare) iar 48% dintre aceştia sunt căsătoriţi sau în uniune consensuală.
  •  Un utilizator se joacă în medie pe 2-3 dispozitive. Cele mai populare platforme pe care românii se joacă sunt telefonul mobil (64%), PC/laptop (60%), urmate de tablete (20%) şi console (15,5%). Urmează jocurile online, jucate de 14,3% dintre jucători şi jocurile din social media, jucate de 6,7% dintre aceştia.
Imagine indisponibilă
  • Deşi jocurile pe mobil sunt cele mai populare, acestea sunt preferate de doar 23%, românii preferând să se joace pe calculator sau laptop (42%) sau pe consolă (29%).
  • Cât despre achiziţia de jocuri video, 45% dintre respondenţi au spus că plătesc pentru ele în timp ce 55% preferă să le descarce de pe torenţi. Cei care cumpără jocuri video o fac în special din magazinele online precum Steam, Epic Store (63%), le cumpără noi din magazine (53%) sau second hand (27%).
Imagine indisponibilă
  • Dintre cei care se joacă pe consolă, 48% utilizează Playstation 4, 18% Xbox One, 10% Playstation 3 şi 9% Nintendo Switch, topul preferinţelor rămânând similar.  68% din jucătorii de console plătesc lunar 46 de Lei.
  • Printre jucătorii de jocuri mobile, cel mai des întâlnit sistem de operare este Android (78%), menţionat la o distanţă considerabilă de iOS (15%). Suma cheltuită într-o lună pentru jocurile pentru telefoanele mobile este de aproximativ 9 lei.
  • Pentru românii care se joacă pe PC sau laptop, Windows este sistemul de operare cel mai des utilizat (93%). Suma pe care o cheltuie într-o lună aceştia pentru jocurile pe PC este de aproximativ 24 de lei.
  • Motivaţiile şi preferinţele legate de gaming ale românilor. 7 din 10 jucători au ca motiv principal pentru a se juca dorinţa de a se relaxa după o zi grea, în timp ce pentru 5 din 10 jocurile sunt un hobby. 40% se joacă pentru a scăpa de plictiseală, în timp ce 30% o fac pentru a învăţa ceva nou.
Imagine indisponibilă
  • Aproape toţi respondenţii au ca loc preferat pentru a se juca intimitatea propriei case, 21% menţionând că se joacă şi la prieteni acasă, iar 15% în transportul în comun.
  • Jocurile multiplayer sunt preferate de către 53% dintre respondenţi, urmate de cele single player (47%). În ceea ce priveşte tipul jocurilor, în topul preferinţelor se află jocurile de aventură 54%, jocurile de strategie 51% sau jocurile de tip first person shooter (FPS) 47%.
  • În urma studiului au reieşit 6 tipologii de jucători: jucătorul ambiţios, jucătorul multitasking, jucătorul răbdător, jucătorul raţional, cel relaxat şi jucătorul grăbit. Profilele fiecărui jucător şi multe alte detalii despre studiu, prezentate într-un mod interactiv, se pot găsi pe http://rgda.ro/romanian-video-games-consumer-study-2020/

Studiul, realizat de către iZi Data la comanda RGDA a targetat 1005 chestionare CAWI, bărbaţi şi femei, cu vârsta între 15 şi 64 ani care se joacă pe cel puţin una dintre platformele PC/laptop, consolă, mobil/tabletă. Studiu incidenţă: 1020 chestionare CAWI, reprezentativ naţional, bărbaţi şi femei cu vârsta între 15 şi 64 ani, utilizatori de internet.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite