Phaser 6180, o imprimantă laser color pentru birourile mici
0Xerox a lansat o nouă imprimantă laser color, Phaser 6180 care tipăreşte la o viteză de 20 de pagini color pe minut şi 25 de pagini alb-negru pe minut. Are un procesor de 400 MHz şi suportă
Xerox a lansat o nouă imprimantă laser color, Phaser 6180 care tipăreşte la o viteză de 20 de pagini color pe minut şi 25 de pagini alb-negru pe minut. Are un procesor de 400 MHz şi suportă până la maxim 1 GB de memorie, pentru administrarea mai eficientă a comenzilor complexe de imprimare. Imprimanta are o capacitate lunară maximă de prelucrare de 60.000 de pagini. Capacitatea de alimentare pleacă de la un standard de 400 de pagini şi poate fi suplimentată până la 950 de pagini. "Phaser 6180 este o soluţie pentru orice IMM care are nevoie de costuri accesibile de administrare pe termen lung fără nici un rabat de la calitate", spune Veronica Neagu, Channels Sales Manager, Xerox România şi Republica Moldova. "Vitezele de imprimare permit tipărirea rapidă a oricărui material, în vreme ce rezoluţiile de 600 x 600 x 4 dpi şi certificările Pantone garantează un output excelent", adaugă aceasta. Imprimanta are integrat un toner Emulsion Aggregate High Gloss (EA-HG) care asigură o acoperire uniformă a culorii şi o calitate mai bună a nuanţelor reproduse. Pentru gestionarea acestuia, precum şi pentru administrarea funcţionării întregului echipament, Phaser 6180 are în configuraţia standard Phaser SMART, un program special de monitorizare online a caracteristicilor imprimantei. Preţul lui Phaser 6180 începe de la 695 USD fără TVA şi poate varia în funcţie de configuraţie.























































