Noul Office pentru iPad e gratuit şi oferă mult mai multe facilităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Microsoft face o mişcare surprinzătoare şi oferă facilităţile Office pentru iPad şi iPhone gratuit, cu mai multe funcţionalităţi incluse.

În martie, Microsoft a lansat Office pentru iPad, dar varianta aceasta era una cumva de preview pentru cei care nu plăteau un abonament Office 365. Astfel, utilizatorii puteau să vadă documente, dar nu puteau să le editeze. De atunci, aplicaţia a fost descărcată de 40 de milioane de ori.

Sub sloganul “The World has changed”, Microsoft permite acum să folosim Office pe iPad şi iPhone în mod gratuit pentru editare. De asemenea, gigantul din Redmond a lansat aplicaţii separate pentru Word, Excel şi PowerPoint pe iPhone.

De asemenea, Microsoft oferă o variantă de preview pentru Office pentru tabletele cu Android. Utilizatorii vor putea crea şi edita conţinut pe telefoane şi tablete cu iOS şi Android. Cu toate acestea, utilizatorii care au achiziţionat un abonament Office 365 vor primi mai multe facilităţi, stocare nelimitată în cloud pe OneDrive şi integrare cu Dropbox.

image

Utilizatorii de Office 365 vor putea face mai multe operaţiuni în Excel şi vor putea folosi modul presenter în PowerPoint.

Puteţi descărca oricare din aceste variante de la unul dintre link-urile disponibile pe site-ul Microsoft. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite