Noile telefoane iPhone Xs şi Xs Max, disponibile şi în România. La ce preţ de vând
0
Noile modele iPhone Xs şi Xs Max, abia lansate de Apple în urmă cu câteva zile, sunt disponibile şi în România, cei care doresc să cumpere un astfel de dispozitiv putând face precomenzi chiar de astăzi.
Astăzi, 21 septembrie, se lansează în ţările din primul val iPhone XS şi iPhone XS Max. Tot astăzi pornesc precomenzile în mod oficial în România, mai multe magazine autohtone listând telefoanele în toate variantele lor. Dacă sunteţi în căutarea unui iPhone XS sau XS Max, acestea sunt preţurile cerute de magazinele de specialitate de la noi din ţară.


Preţurile sunt preluate de pe site-urile magazinelor de către go4it.ro. Conversia din euro în lei pentru oferta Orange a fost calculată la cursul BNR de astăzi, 1 eur = 4,65 lei. Pe site-ul evoMAG există două modele iPhone XS Max cu 512 GB capacitate de stocare listate la preţul de 7.699 lei (versiunile silver şi space gray), însă aceste preţuri ar putea fi cele provizorii, de dinainte de listarea oficială. Comandarea acelor modele nu este garantată la preţul listat. Orange are lisat modelul iPhone XS Max de 512 GB, însă acesta fie nu este pe stoc, fie stocul a fost deja epuizat, iar preţul nu este afişat în această situaţie.
Toate preţurile sunt pentru cumpărarea telefoanelor fără un contract de telefonie. În cazul Vodafone şi Orange, preţul poate varia în funcţie de pachetul ales. Cu cât preţul abonamentului este mai mare, cu atât preţul telefonului este mai mic.
Ordinea în tabel este următoarea: primele cinci magazine sunt partenere Apple oficial (Authorised/Premium Reseller) şi oferă astfel preţuri oficiale (cu o mică marjă +/-) impuse de Apple. Următoarele trei sunt magazine fără parteneriat oficial Apple, dar care vând totuşi aceste produse. Operatorii au fost listaţi separat şi vom adăuga preţurile Telekom imediat ce sunt listate.
iPhone XS şi iPhone XS Max se lansează în România vineri, 28 septembrie. Tot atunci vor începe livrările precomenzilor înregistrate începând de astăzi.
Din 19 octombrie, Telekom aşteaptă precomenzi şi pentru iPhone XR
La Telekom, preţurile încep de la 5.399 lei pentru versiunea iPhone Xs, cu 64 GB spaţiu de stocare. La portare, împreună cu abonamentul Mobil 16, preţul dispozitivului va fi de 4.189 de lei.
Pentru versiunea Xs Max, preţul de comercializare va fi de 5.899 lei, cu 64 GB spaţiu de stocare, iar la portare, împreună cu abonamentul Mobil 16, preţul telefonului va fi de 4.689 de lei.
De asemenea, începând cu data de 19 octombrie, clienţii Telekom vor putea plasa precomenzile pentru modelul iPhone XR, dispozitivul urmând să fie comercializat din data de 26 octombrie.