Jocurile pe calculator violente, cazuri de iresponsabilitate parentală. Profesorii vor să raporteze protecţia copilului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Call of Duty ar putea duce părinţii la tribunal
Call of Duty ar putea duce părinţii la tribunal

Profesorii britanici au avertizat că vor depune plângere la protecţia copilului dacă părinţii îşi vor lăsa copii minori să joace Call of Duty şi alte titluri care ar trebui interzise celor sub 18 ani.

15 şcoli primare din Marea Britanie, grupate sub titulatura de Nantwich Education Partnership au depus această propunere după ce au descoperit copii minori care se jucau sau priveau jocuri care nu erau adaptate vârstei lor. Printre titluri erau Grand Theft Auto, Gears of War sau Call of Duty. Ultimul titlu a fost controversat printre părinţi şi profesori după ce presa a povestit despre pasiunea criminalului norvegian Anders Breivik pentru acesta.

Directorii şcolilor au scris că aceste jocuri, împreună cu accesarea unor pagini de Facebook sau comunicarea prin WhatsApp ar putea duce la „comportament sexual precoce“ şi ar putea să lase copiii „vulnerabili la hărţuirea sexuală sau violenţă extremă“.

„Dacă cel mic va avea acces la orice joc sau produs asociat, care este destinat celor peste 18 ani, am fost sfătuiţi să contactăm poliţia şi protecţia copilului, pentru că părinţii îşi neglijează copilul“, au declarat profesorii pentru The Guardian.

Grupurile de părinţi au reacţionat şi au spus că acţiunea profesorilor ar fi exagerată. „Acceptăm potenţialul periculos al jocurilor violente, dar cred că şcolile se duc prea departe cu această acţiune“, a declarat Margaret Morrissey, unul dintre părinţii care compun grupul Parents Outloud.

„Părinţii vor considera această decizie o ameninţare şi nu e folositor nimănui. Dacă şcolile vor să aibă suportul părinţilor şi să le câştige încrederea, ameninţarea cu protecţia copilului nu va ajuta“, a adăugat aceasta.

„Înţelegem de ce profesorii fac asta, deoarece copilul trebuie să fie protejaţi de tehnologie. Dar să implici protecţia copilului e un dezastru, pentru că mesajul transmis părinţilor e că nu mai sunt responsabili pentru copiii lor“, au adăugat părinţii. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite