ADEVĂRUL LIVE Crowdfunding-ul în România: „O campanie de crowdfunding este în totalitate în mâna iniţiatorului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La „Adevărul Live” s-a discutat despre crowdfunding şi exemplele de succes din România. În studio-ul Adevărul au fost prezenţi fondatorii platformelor Creştem Idei, Pot şi Eu şi We Are Here.

PARTICIPĂ LA DEZBATERE în modulul Adevărul LIVE  

Cătălina Azamfirei a explicat conceptul de crowdfunding. Ea spune că termenul a apărut în perioada modernă, după anul 2000 şi are ca scop ajutarea persoanelor care au acces mai greu la finanţare. Site-ul potsieu.ro a finanţat deja două campanii şi a fost înfiinţat ca un ONG. Platforma se adresează proiectelor de antreprenoriat social. 

Site-ul we-are-here.ro a fost lansat în urmă cu trei zile, însă proiectul există din aprilie. Irina Henegar susţine că este apropiat de kickstarter.com şi că se adresează proiectelor „creative“, În luna aprilie platforma a primit opt proiecte şi a fost înfiinţată după ce ICR a decis retragerea fondurilor pentru unele proiecte culturale. Printre festivalurile care au avut campanii pe platforma We Are Here se numără Ideo Ideis şi Sonoro.

„Creatorii nu trebuie să vadă We Are Here ca pe un magazin. Să nu vină să aştepte ca noi să le vindem produsul. Trebuie să se promoveze şi singuri. Au baze de date, îşi cunosc publicul, au prieteni. Mingea e la ei“, spune Irina Henegar. 

Şi Cătălina Azamfirei este de aceeaşi părere. „O campanie de crowdfunding este în totalitate în mâna iniţiatorului. Noi lucrăm cu ei înainte de a lansa campania şi facem promovare şi pe site“.

Site-ul crestemidei.ro a luat naştere în urmă cu şase luni şi a finanţat deja şase proiecte. Oana Man îi sfătuieşte pe cei care vor să facă o campanie de crowdfunding să fie realişti, transparenţi şi să aibă încredere în proiectul lor. Aceştia trebuie să-şi cunoască foarte bine proiectul şi să ştie ce beneficii poate aduce. 

Crowdfunding-ul în România. Poveştile de succes şi provocările unei noi industrii

Fondatorii platformei Creştem Idei au toţi experienţă în „fund raising“. Cătălina Azamfirei spune că, spre deosebire de campaniile clasice de strângere de fonduri, oamenii din România sunt foarte reticenţi când vine vorba de plata cu cardul pe online. O altă diferenţă este faptul că „vorbeşti şi prezinţi, dar nu ştii cine este în partea cealaltă a ecranului“, iar iniţiatorii trebuie să fie „foarte ageri“ când îşi prezintă produsele. Cei care donează pe site-urile româneşti de crowdfunding sunt recompensaţi în diverse  moduri. 

Pe platforma We Are Here, proiectele au 45 de zile să-şi îndeplinească scopul. Irina Henegar vrea să atragă proiecte ce ţin de ştiinţă şi tehnologie, iar pentru acest lucru are de gând să vorbească cu studenţii de la Universitatea Politehnică şi de la diverse concursuri. Majoritatea proiectelor înscrise în acest moment pe site ţin de muzică şi de film. 

Irina crede că sunt trei tipuri de oameni care donează pe platformele de crowdfunding. „Există cei cărora le plac foarte mult proiectele, cei care sunt prieteni cu artiştii şi mai sunt cei care sunt interesaţi de recompense“, susţine fondatoarea We Are Here. Irina speră ca pe site să fie înscrise cel puţin 15 proiecte noi în fiecare lună. Ea crede că dacă un număr mare de proiecte nu va fi finanţat, imaginea platformei va fi afectată. Irina spune că iniţiatorii campaniilor vor învăţa ceva din această experienţă.

Cătălina Azamfirei spune că numărul de finanţatori este destul de mic şi că aproximativ 10 persoane au donat bani pentru ambele campanii finanţate prin platfoma Pot şi Eu, însă „e vorba de potenţial“. „Aş vrea ca peste un an să ne întâlnim cu toţii şi să vorbim despre cât de la modă este să finanţezi proiecte prin crowdfunding“, a declarat Azamfirei. 

Irina Henegar spune că educarea publicului este foarte importantă. „Foarte mulţi oameni nu ştiu ce înseamnă crowdfunding-ul sau au o noţiune vagă“, a spus Irina. 


De cele mai multe ori, cei care donează vor să afle de ce să dea bani pentru un festival care are finanţări şi din alte părţi. „Eşti implicat odată ce donezi bani. Eşti parte din acel festival“, spune Irina Henegar. O altă întrebare este „ce se întâmplă dacă proiectul nu este finanţat?“. „Noi avem şi finanţare flexibilă şi fixă. Finanţarea flexibilă înseamnă că iniţiatorii trebuie să strângă cel puţin 30% din suma propusă iniţial. Dacă nu se strâng banii, toţi cei care au donat îşi primesc banii înapoi“, spune fondatoarea We Are Here. 

Pe site-ul Pot şi Eu se pot face numai campanii cu finanţare fixă deoarece dacă nu se strânge toată suma, iniţiatorii nu îşi pot realiza proiectele sociale. 

Oana Man susţine că au fost cazuri în care iniţiatorii au fost sfătuiţi să-şi schimbe suma ţintă, deoarece era prea optimistă. Ea a dat exemplul unui proiect care spera să strângă 50.000 de euro, lucru care, consideră fondatoarea site-ului, că nu s-ar fi întâmplat în România, deoarece publicul nu este pregătit pentru asemenea campanii. 

Pe site-ul We Are Here, cel mai „optimist“ proiect, albumul de jazz Garden Beast al lui Mihai Iordache, speră să adune 4.500 de euro. Totuşi, Irina crede artistul va reuşi să adune suma necesară lansării albumului. 

Platformele de crowdfunding fac profit din comisioane. Acestea sunt percepute numai în cazul în care campaniile sunt duse până la capăt. Totuşi, platforma We Are Here are un comision între 0 şi 9%, iar iniţiatorii campaniei pot alege cât vor să plătească site-ului. Momentan, platformele nu scot profit, ci sunt susţinute din fonduri proprii. Crearea unei astfel de platforme costă „zeci de mii de euro“, spune Cătălina Azamfire

Creştem Idei este una dintre cele mai vechi platforme de crowdfunding, deschisă la Cluj de trei fondatoare în urmă cu şase luni. Cătălina Amihăiesi, Oana Man şi Judit Katona au pus bazele acestei platforme în 2011, iar treptat ea a crescut şi a ajutat mai multe proiecte să reuşească.

Pot şi Eu s-a lansat de curând şi este destinat proiectelor cu impact social. De altfel, primele proiecte dintre cele patru postate iniţial au şi fost finanţate.

We Are Here vine pe o altă nişă, cea a proiectelor creative, unde artiştii, creatorii, inovatorii pot să-şi posteze proiectele.

Oana Man (Creştem Idei), Cătălina Azamfirei (Pot şi Eu) şi Irina Henegar (We Are Here) vor vorbi timp de o oră despre acest fenomen.

Vă aşteptăm la Adevărul Live de la ora 15.00.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite