Câţiva români vor să facă un videoclip despre Mineriada din 13-15 iunie. Speră să finanţeze proiectul prin Internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sabin Dorohoi va fi regizorul videoclipului. FOTO Captură/Videoclip Vimeo
Sabin Dorohoi va fi regizorul videoclipului. FOTO Captură/Videoclip Vimeo

Zilele de 13-14 iunie 1990 vor fi legate în istoria României de prima mineriadă. S-au împlinit 23 de ani de la acea vară în care salvatorii erau minerii şi inamicii erau studenţii, intelectualii. Câţiva oameni s-au gândit să marcheze acest moment printr-un videoclip special. Ei cer susţinerea oamenilor pe o platformă online autohtonă de crowdfunding. Dan Bordeianu şi Lucian Mîndruţă sunt două nume importante care susţin proiectul.

Proiectul 23 sau „Douăzecişitrei“, după cum este pe Facebook, are ca scop readucerea aminte a lucrurilor care s-au întâmplat în 1990, în trei zile de iunie. Echipa care a pornit acest proiect vrea să realizeze un videoclip 100% independent care să servească şi drept omagiu pentru victimele acelor violenţe.

Echipa este alcătuită din Victor Mihăilescu, compozitorul piesei, Dezdemona Mihăescu (cunoscută drept „Dez“), solista, Sabin Dorohoi, regizor şi producător, şi Dan Bordeianu, actor şi interpretul rolului principal.

L-am întrebat pe Victor Mihăilescu de ce au ales aniversarea de 23 de ani şi nu pe cea de 25 de ani, un sfert de secol de la prima mineriadă. Nu au pregătit dinainte acest proiect, vara aceasta s-au împlinit 23 de ani şi au venit cu ideea de a face ceva special, de a marca într-un fel acest moment din istoria post-comunistă a României. La Dan Bordeianu au ajuns prin regizorul Sabin Dorohoi care îl ştia interesat de subiect. El a fost de acord să-i ajute şi să fie interpretul rolului principal.

Cum se va derula acţiunea videoclipului? Un intelectual cu barbă, ochelari şi câteva cărţi în mână este fugărit de câţiva mineri. „Vom filma la Reşiţa, este un loc bun pentru ceea ce vrem, cu multe cariere de piatră. Sabin este cel care a venit cu ideea să filmăm acolo. Vom folosi zece oameni în rolurile minerilor pentru care vom avea costume de miner“, a declarat Mihăilescu. Acest intelectual fugărit de mineri va ajunge să fie prins, iar aceştia vor începe să-l bată. Actele violente propriu-zise nu vor fi arătate, echipa nu vrea să arate cât de răi au fost sau ce tratamente aplicau. Doar vor sugera violenţa, oamenii vor înţelege mai departe ce se întâmplă.

Videoclipul oficial al campaniei.

În acest moment, proiectul „23“ a strâns pe crestemidei.ro peste 2.800 de lei. Mihăilescu a spus că platforma de crowdfunding au ales, deoarece au văzut unele proiecte de succes din afară, sponsorizate prin Kickstarter. Şi-au spus să încerce să obţină astfel o finanţare şi au ajuns la crestemidei.ro

Ei şi-au fixat suma de 7.000 de lei necesară pentru a începe filmările la videoclip. Mai sunt două zile până când campania va fi închisă, aşa că l-am întrebat pe Mihăilescu dacă vor alege să facă o versiune mai ieftină a videoclipului. „Nu, ne-am spus de la început asta, nu vrem să pară ceva de amator. Vrem să facem ceva bun, care să merite“, a afirmat el.

Melodia oficială pentru videoclip.

Melodia poate fi ascultată mai jos, iar pe platforma românească de crowdfunding poţi contribui, dacă doreşti. Pentru fiecare donaţie, echipa are pregătite anumite bunuri pe care să le ofere susţinătorilor. Pagina oficială de Facebook este aici.

Hai să discutăm pe pagina de Facebook a „Tech Adevărul“

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite