Surorile cel mai bine îmbrăcate
0Ediţia americană a revistei „Vogue“ a alcătuit top 10 al celor mai bine îmbrăcate surori din toată lumea. Mary-Kate şi Ashley Olsen au ocupat primul loc al clasamentului, chiar dacă de-a lungul timpului au existat şi rateuri evidente. Au fost mereu în vogă, dar acum gemenele Mary Kate şi Ashley Olsen (25 de ani) sunt în „Vogue“, chiar pe coperta publicaţiei.
Revista găzduieşte, în ediţia de noiembrie, topul anual al celor mai bine îmbrăcate femei - realizat cu ajutorul cititorilor, dar şi al editorilor de modă. Clasamentul este ocupat de surori mai mult sau mai puţin celebre, de la Ducesa de Cambridge Catherine Middleton şi sora acesteia, Pippa, până la cântăreţele Beyoncé şi Solange Knowles.
Momente ratate, încununate
„A fost anul surorilor, în special pornind de la Catherine şi Pippa Middleton", a explicat Mark Holgate, editorul clasamentului. Chiar dacă cele două britanice au fost în vizorul atenţiei presei internaţionale, gemenele Olsen au fost alegerea editorilor pentru coperta revistei, cât şi pentru locul fruntaş al topului.
„Există surori mai şic, stilate, cool şi originale decât Mary Kate şi Ashley?", se întreabă acelaşi editor. Cele două n-au avut parte mereu de feedback pozitiv, fiind prezente şi pe listele celor mai prost îmbrăcate vedete de-a lungul timpului. Dar aici a stat decizia hotărâtoare, se pare.
„De cele mai multe ori, ţinutele lor sunt complet reuşite, dar sunt şi dăţi în care dau rateuri. Dar tocmai asta este grozav, pentru că demonstrează că totul vine de la ele şi din garderoba lor. Nu au pe nimeni care să le spune ce este cool să poarte şi ce nu. Alegerile le aparţin, este ceva instinctiv în ele", explică Holgate. Gemenele sunt, printre altele, şi fondatoarele brandurilor vestimentare The Row şi Elizabeth and James, devenite extrem de populare în America. „Sunt adevărate forţe în modă", a conchis editorul de modă.
Tinerele care şi-au început cariera în cinematografie la numai şase luni, cu apariţia în serialul „Full House", n-au avut parte, până acum, de momente de relax în ceea ce priveşte atenţia presei. Pe măsură ce-au crescut, publicul a devenit din ce în ce mai interesat de alegerile vestimentare ale celor două. Cotidianul american „The New York Times" a numit-o pe Mary Kate un fashion icon pentru ţinutele ei cu o alură de vagabond. Stilul, denumit şi ashcan sau Boho-chic este similar celui promovat în Anglia de către Sienna Miller sau Kate Moss.
Dakota (stânga) şi Elle Fanning au ocupat cea de-a doua poziţie a clasamentului
Fashioniste în toată regula
Combinaţiile cu ochelari de soare supradimensionaţi, cizme lungi, pulovere largi şi fuste asimetrice au devenit rapid un stil adoptat printre adolescenţi, dar şi vedetele americane.

Jenna (stânga), Virginie, Claire şi Prisca Clarins sunt pe locul 3 în top
Mary Kate şi Ashley n-au fost ferite nici de controverse. Gruparea PETA, care luptă pentru drepturile animalelor, le-a criticat intens pe cele două pentru introducerea blănii în colecţiile brandului The Raw, dar asta n-a diminuat din succesul brandului lor.
Top 10 al publicaţiei „Vogue"
1. Mary Kate şi Ashley Olsen
2. Elle and Dakota Fanning
3. Claire, Virginie, Jenna şi Prisca Courtin-Clarins
4. Ruby şi Lily Aldridge
5. Poppy şi Cara Delevingne
6. Bianca şi Coco Brandolini
7. Beyoncé şi Solange Knowles
8. Charlotte Gainsbourg şi Lou Doillon
9. Pippa Middleton şi Catherine, Ducesă de Cambridge
10. Kate şi Rooney Mara
