Studiu: vegetarienii au cu 32% mai puţine şanse să se îmbolnăvească de inimă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Renunţarea la carne este, potrivit unei noi cercetări, unul dintre motivele pentru care vegetarienii au cu 32% mai puţine şanse să se îmbolnăvească de inimă, decât restul populaţiei. Cercetătorii au oferit câteva dovezi potrivit cărora consumul de carne poate afecta, în multe moduri, sănătatea.

Studiul, publicat în „Jurnalul American de Nutriţie Clinică” a implicat 44.561 de persoane, începând în 1993, în Anglia şi în Scoţia. Cercetătorii au căutat să compare mai multe forme de dietă şi impactul acestora asupra sănătăţii. Participanţii erau, într-un procent de 34%, vegetarieni.

„A fost un studiu foarte bun. Furnizează dovezi pentru faptul că o dietă vegetariană se asociază cu un risc foarte scăzut de dezvoltare a cardiopatiei ischiemice sau a bolilor coronariene”, a explicat dr. William Abraham, cel care conduce divizia de medicină cardiovasculară de la Ohio State University.

Împreună cu dr. Peter McCullough, un cardiolog din Michigan, Abraham a explicat că nu dieta vegetariană în sine îi protejează pe oameni de bolile de inimă, cât faptul că aceasta exclude grăsimile saturate şi sodiul.

„Grăsimile saturate sunt un factor major în procesul de producere a colesterolului, în timp ce sodiul determină presiunea sangvină”, a explicat McCollough

Atât presiunea sangvină ridicată cât şi colesterolul reprezintă factori de risc în cardiopatia ischemică, deoarece contractă vasele sangvine şi îngreunează circulaţia sângelui la inimă.

William Abraham a recomandat, de multe ori, o dietă vegetariană unor pacienţi care au suferit deja un infarct, însă noul studiu i-ar putea determină să o recomande şi altor persoane care au deja afecţiuni care pot să genereze şi boli de inimă, precum diabetul.

Pe de altă parte, McCollough nu a prescris niciodată o dietă vegetariană vreunui pacient dar este de părere că reducerea grăsimilor saturate şi a sodiului se poate face prin alegerea alimentelor potrivite şi a cantităţii acestora. Potrivit specialistului, cea mai sănătoasă carne este cea de peşte. La polul opus se află cea de vită. Astfel, peştele, fasolea şi nucile sunt surse ideale de proteine.

În altă ordine de idei, se recomandă renunţarea la consumul de zahăr în cantităţi mari, însă această greşeală poate să fie făcută şi de către vegetarieni.

În plus, vegetarienii mănâncă, potrivit statisticilor, mai multă brânză decât nonvegetarienii şi, chiar dacă brânza este o sursă de proteine, în procent de 60% ea este formată din grăsimi saturate.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite