VIDEO Primul salt de la marginea atmosferei, cu peste jumătate de secol înaintea lui Felix Baumgartner

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Joe Kittinger şi Excelsior III înainte de saltul din 1960 FOTO thetimes.co.uk
Joe Kittinger şi Excelsior III înainte de saltul din 1960 FOTO thetimes.co.uk

Joe Kittinger este primul om care a sărit de la marginea spaţiului terestru. Devenea eroul întregii omeniri cu saltul în gol de la altitudinea de 31.300 de metri, pe 16 august 1960. Aceasta era a treia săritură efectuată de fostul colonel în urmă cu peste jumătate de secol, în misiunea cu motto-ul „întotdeauna mai sus”.

Saltul lui Joe Kittinger s-a bucurat de aceeaşi popularitate la vremea sa ca şi cel efectuat de Felix Baumgartner pe 14 octombrie 2012, chiar în lipsa tehnologiei care să permită transmiuni online în direct. Devenit între timp mentorul austriacului şi membru al echipei care i-a coordonat saltul, Kittinger este primul om care a sărit în gol din cer, nu doar o dată, ci de trei ori; de fiecare dată, de la o înălţime mai mare.

Săritura efectuată de american în 1960 a deţinut recordul de altitudine timp de 52 de ani şi a fost aproape de viteza supersonică, conform măsurătorilor. În ciuda faptului că saltul nu a fost lipsit de evenimente, Kittinger a stabilit şi menţinut recordurile de ascensiune la cea mai mare altitudine realizată până atunci, săritura cu paraşuta de la peste 31 de kilometri şi pentru cea mai mare viteză în cădere liberă.

Joe Kittinger şi misiunile „Excelsior”

Colonelul în retragere sărea pentru prima oară din spaţiu de la altitudinea de 23.300 de metri pe 16 noiembrie 1959. Saltul se putea termina dezastruos, pentru că echipamentul i s-a defectat în timp ce cădea în gol şi şi-a pierdut conştiinţa. Paraşuta automată i-a salvat viaţa, după ce a început să se rotească în aer cu 120 de rotaţii pe minut. Chiar şi în aceste condiţii stabilea recorduri: forţele gravitaţionale la care a fost supus organismul său erau, la extremităţi, de peste 22 de ori mai mari decât cea normală.

joe kittinger

11 decembrie 1959 La mai puţin de o lună după aceasta, Kittinger urca din nou în balon şi sărea de la 22.800 de metri, salt pentru care a primit medalia de paraşutism „A. Leo Stevens”.

Excelsior III, recorduri de jumătate de secol

Recordurile neînvinse timt de 52 de ani le-a stabilit pe 16 august 1960, când a sărit pentru ultima oară de pe „Excelsior III”, de la 31.300 de metri. De această dată, Kittinger a folosit o paraşută mică pentru a-şi stabiliza iniţial saltul. A căzut timp de 4 minute şi 36 de secunde în gol, cu o viteză maximă de 988 kilometri pe oră, înainte de a-şi deschide paraşuta – la 5.500 de metri altitudine.

Costumul său s-a defectat în timpul saltului şi mănuşa din mâna dreaptă s-a depresurizat. În imaginile păstrate de la aterizare se pot observa mâinile umflate ale lui Kittinger, cea dreaptă ajungând la proporţii duble faţă de cele normale.

Americanul nu a anunţat defecţiunea în timpul ascensiunii de teamă să nu fie oprit să sară. Risca să-şi piardă mâna în timpul saltului. Înainte de a se arunca în gol, a spus o scurtă rugăciune. Şi a aterizat deţinător de recorduri.

„Nu au cum să vizualizezi o asemenea viteză. Nu poţi vedea nimic care să-ţi arate cât de repede cobori. Nu ai percepţia distanţelor. Dacă ai fi în maşină, pe drum, şi ai închide ochii, nu ţi-ai da seama de ce viteză ai. Este acelaşi lucru şi când cazi în gol din spaţiu. Nu sunt indicatoare. Ştii că te mişti foarte repede, dar nu simţi asta. Mă puteam auzi doar pe mine, respirând în cască”. Joe Kittinger
Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite