Imagini de pe Marte, cu locul prăbuşirii modulului european Schiaparelli, parte a misiunii ExoMars. Ce n-a mers bine şi care este scopul misiunii spaţiale
0
Modulul Schiaparelli, parte a misiunii ExoMars a Agenţiei Spaţiale Europene (ESA) de explorare a planetei Marte, al cărui scop era testarea tehnologiilor privind coborârea prin atmosferă şi amartizarea, s-a prăbuşit miercuri pe suprafaţa Planetei Roşii, iar o sondă spaţială a NASA, aflată pe orbita marţiană, a reuşit să fotografieze ceea ce pare a fi locul impactului, a anunţat ESA, potrivit Space.com.
Modulul a încetat să mai transmită date către centrul de control al misiunii din Darmstadt, în Germania, cu circa un minut înainte de amartizarea planificată pentru miercuri, 19 octombrie. O serie de imagini realizate de sonda spaţială Mars Reconnaissance Orbiter (MRO) a NASA pare să confirme ceea ce echipa misiunii ExoMars suspecta: Schiaparelli a avut parte de un impact violent cu solul marţian.
Imaginile obţinute de MRO arată o pată luminoasă pe suprafaţa lui Marte, ale cărei caracteristici i-au făcut pe specialiştii ESA să creadă că este vorba despre paraşuta de 12 metri în diametru utilizată de Schiaparelli pentru frânare la intrarea în atmosfera marţiană. De asemenea, MRO a fotografiat o zonă neagră pe suprafaţa lui Marte, de 15 pe 40 de metri, care este, cel mai probabil, locul impactului modulului cu solul.
Foto: NASA/JPL-Caltech/MSSS
„Potrivit estimărilor noastre, Schiaparelli a căzut de la o altitudine cuprinsă între 2 şi 4 kilometri, ceea ce a făcut ca impactul să aibă loc la o viteză uriaşă, mai mare de 300 de kilometri pe oră“, au declarat vineri oficialii Agenţiei Spaţiale Europene. „Aria relativ mare a formaţiunii fotografiate ar fi o consecinţă a solului marţian răscolit în urma împactului. Este totodată posibil ca modulul să fi explodat în momentul impactului, având în vedere că rezervoarele propulsorului erau probabil încă pline cu combustibil. Aceste concluzii preliminare vor fi reevaluate în urma analizelor ulterioare“, au mai spus responsabilii ESA.
Cercetătorii din cadrul misiunii ExoMArs cred că rezervoarele erau încă pline cu combustibil pentru că datele primite înainte de impact arată că retropropulsoarele folosite pentru a încetini viteza de coborâre a modulului au funcţionat mai puţin decât era prevăzut.
Fotografiile realizate de Mars Reconnaissance Orbiter au fost obţinute cu ajutorul unei camere cu rezoluţie mică. MRO va fotografia din nou locul prăbuşirii lui Schiaparelli săptămâna viitoare, folosind de această dată camera HiRISE, de inaltă rezoluţie, care va oferi imagini mult mai detaliate.
Joi, la o zi după ce modulul Schiaparelli a ajuns pe suprafaţa planetei roşii, ESA a anunţat, într-o conferinţă de presă, că nu ştie deocamdată dacă modulul Schiaparelli „a supravieţuit sau nu”, impactului cu scoarţa marţiană, potrivit News.ro.
„Nu suntem încă în măsură să descifrăm condiţiile (...) în care modulul Schiaparelli a atins solul marţian”, miercuri, a declarat Andrea Accommazzo, directorul misiunilor spaţiale din Sistemul Solar din cadrul ESA, în timpul conferinţei de presă ce a avut loc la Centrul European de Control al Operaţiunilor Spaţiale (ESOC) din oraşul german Darmstadt.
Într-un comunicat de presă oficial, dat publicităţii după încheierea acestei conferinţe de presă, ESA a precizat că datele ştiinţifice transmise de modulul Schiaparelli în timpul coborârii sale pe Marte sunt analizate de specialiştii europeni.
„Datele esenţiale transmise de modulul Schiaparelli din misiunea ExoMars, trimise de el către sonda-mamă Trace Gas Orbiter (TGO) în timpul coborârii modulului spre suprafaţa Planetei Roşii, ieri (miercuri, n.r), au fost trimise cu succes pe Terra şi sunt în prezent analizate de experţi”, a precizat ESA în acel comunicat de presă.
Primele indicii, provenind atât de la semnalele radio captate de Giant Metrewave Radio Telescope (GMRT), o reţea experimentală de telescoape, aflată în apropiere de Puna, în India, cât şi de la sonda europeană Mars Express, aflată pe orbita lui Marte, sugerează că modulul Schiaparelli a realizat cu succes cele mai multe dintre etapele prevăzute în cadrul coborârii sale de aproximativ şase minute prin atmosfera marţiană. Aceste etape includ procedura de decelerare în atmosferă, desfăşurarea unei paraşute şi abandonarea scutului termic.
Însă semnalele înregistrate atât de telescopul din Pune, cât şi de sonda Mars Express au încetat brusc, cu puţin timp înainte ca modulul Schiaparelli să atingă scoarţa marţiană. Discrepanţele dintre cele două seturi de date sunt analizate în acest moment de inginerii şi experţii de la ESOC.
Cercetătorii europeni aveau nevoie de datele telemetrice detaliate înregistrate de TGO pentru a înţelege mai bine situaţia. În timp ce Schiaparelli cobora spre scoarţa marţiană, sonda TGO a efectuat miercuri seară o manevră crucială - Mars Orbit Insertion (Inserţia pe Orbita lui Marte) -, pe care a realizat-o cu succes.
Datele au fost parţial analizate şi au confirmat faptul că etapele de intrare în atmosferă şi coborâre în atmosferă s-au desfăşurat conform planurilor, însă evenimentele neprevăzute au apărut după ejectarea scutului termic şi deschiderea paraşutei. Ejectarea scutului termic pare să se fi produs mai repede decât se aşteptau specialiştii de la ESA, însă analiza acestor date nu a fost încă finalizată.
„În urma evenimentelor de ieri (miercuri, n.r.), avem o sondă orbitală impresionantă în jurul lui Marte, pregătită pentru descoperiri ştiinţifice şi pentru a oferi sprijin roverului ce va fi trimis pe Marte în misiunea ExoMars 2020”, a declarat Jan Wörner, directorul general al ESA.
„Rolul principal al lui Schiaparelli a fost de a testa tehnologiile europene din domeniul asolizării. Înregistrarea datelor din timpul coborârii reprezintă o parte a acestei misiuni şi este important că vom putea să învăţăm din ceea ce s-a întâmplat, pentru a ne pregăti astfel pentru viitor”, a adăugat Jan Wörner.
„În ceea ce priveşte modulul de testare Schiaparelli, am primit date care ne vor permite să înţelegem pe deplin etapele care s-au succedat şi motivul pentru care acea coborâre lentă nu a avut loc”, a explicat David Parker, directorul diviziei de Zboruri spaţiale cu echipaje umane şi de explorare robotizată din cadrul ESA.
„Din punct de vedere ingineresc, este exact ceea ce ne doream de la un test şi am primit date extrem de valoroase cu care vom putea să lucrăm pe viitor. Vom avea şi o comisie de anchetă care va analiza datele în profunzime. În acest moment, nu putem să facem alte speculaţii”, a adăugat David Parker.
Doar NASA a reuşit până acum să plaseze vehicule de explorare pe suprafaţa planetei Marte care au reuşit să funcţioneze după coborârea pe „Planeta roşie”. Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a încercat, miercuri, să realizeze aceeaşi performanţă.
Cercetătorii europeni au încercat pentru a doua oară, miercuri, să plaseze un astfel de vehicul pe Marte, la 13 ani după eşecul suferit de sonda britanică Beagle 2, în 2003, în cadrul misiunii Mars Express.
Separat duminică (16 octombrie) de sonda Trace Gas Orbiter (TGO), care are misiunea de a analiza gazele din atmosfera planetei Marte, modulul Schiaparelli a intrat în atmosfera marţiană miercuri la ora 17.42 (ora României, n.r.), înainte de a începe etapa finală a coborârii sale spre scoarţa marţiană. Acea etapă, deosebit de periculoasă, a avut o durată de aproximativ şase minute.
Model nefuncţional al modulului Schiparelli prezentat în 2013 la Salonul Aeronautic de la Paris. Sursă foto: Wikimedia Pline / CC BY-SA 3.0
Pentru a-şi încetini viteza de coborâre, de aproape 21.000 de kilometri pe oră, modulul Schiaparelli a folosit un scut termic, o paraşută şi motoare cu retropropulsie.
Obiectivul principal al misiunii europene ExoMars este de a afla dacă viaţa a existat vreodată pe Marte. Cea mai recentă sondă spaţială europeană, TGO, are la bordul ei un instrument care este capabil să analizeze gazele din atmosfera rarefiată a planetei Marte, precum metanul.
Savanţii sunt de părere că metanul, un element chimic care pe Terra este puternic asociat cu viaţa, ar putea să provină pe Marte de la colonii de microorganisme care, fie au dispărut cu milioane de ani în urmă, lăsând pungi de gaze îngheţate sub scoarţa planetei, fie de o serie de microorganisme care emit metan şi care trăiesc în continuare pe această planetă.
Sonda TGO s-a plasat deja pe o traiectorie care îi va permite să rămână pe orbita marţiană la o altitudine de 400 de kilometri.
Machetă a sondei Trace Gas Orbiter prezentată în 2015 la Salonul Aeronautic de la Paris. Sursă foto: Wikimedia Pline / CC BY-SA 3.0
Modulul Schiaparelli a fost conceput cu scopul de a testa trei proceduri care sunt esenţiale pentru viitoarele misiuni spaţiale: intrarea în atmosfera marţiană, coborârea şi plasarea în condiţii de siguranţă pe scoarţa planetei Marte.
Modulul spaţial european poartă numele astronomului italian Giovanni Schiaparelli, care, în 1877, a început să realizeze o hartă topografică a planetei Marte.
Misiunea ExoMars a debutat cu lansarea unui vehicul spaţial care a transportat la bordul său primul modul din acest proiect spaţial, ce a decolat în luna martie 2016 de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan.
Lansatorul rusesc Proton a transportat la bordul său o sondă spaţială (TGO), construită pentru a detecta diverse gaze. Precedentele misiuni de pe Marte au detectat urme de metan în atmosfera rarefiată a Planetei Roşii.
A doua parte a misiunii ExoMars, programată iniţial pentru 2018, dar amânată pentru 2020, va consta în trimiterea unui rover european pe planeta Marte. Acesta va fi primul vehicul construit de ESA care va deţine capacitatea de a se deplasa pe suprafaţa lui Marte şi de a efectua foraje în scoarţa marţiană până la adâncimi de doi metri, de a analiza apoi probele colectate şi de a găsi eventuale molecule organice. În acea perioadă, TGO va fi încă în activitate şi va funcţiona ca un releu pentru a transmite spre Terra datele furnizate de viitorul rover marţian.
În prezent, suprafaţa planetei Marte este explorată de patru vehicule de tip rover - toate lansate de NASA. Primul a fost Sojourner, în cadrul misiunii Mars Pathfinder. A urmat misiunea Mars Exploration Rover, ce a inclus roverul Opportunity (care este încă activ) şi roverul Spirit (care este inactiv). Cel mai recent vehicul de acest fel, Curiosity, a fost lansat în cadrul misiunii Mars Science Laboratory şi a ajuns pe Marte pe 6 august 2012. De atunci, roverul Curiosity a realizat o serie de descoperiri climatologice şi geologice de o importanţă istorică, inclusiv dovezi clare ce atestă faptul că apa a existat în stare lichidă, în trecut, pe această planetă.
Misiunea ExoMars 2016 este coordonată de Agenţia Spaţială Europeană (ESA), în timp ce Roscosmos - Agenţia spaţială a Rusiei - a furnizat racheta lansatoare şi două dintre cele patru instrumente aflate la bordul sondei TGO.
Pentru ESA, costul misiunii ExoMars, inclusiv a doua etapă din 2020, a fost estimat la 1,3 miliarde de euro. Contribuţia financiară a Rusiei nu a fost inclusă în acest cost estimativ.
Eşecul parţial al acestei etape a misiunii ExoMars, legat de amartizarea defectuoasă a modulului Schiparelli, vine după o altă misiune a ESA, Rosetta, care, deşi a reuşit performanţe istorice - prima sondă spaţială care a studiat în detaliu o cometă şi prima care a reuşit să plaseze un aparat realizat de om pe suprafaţa unei comete - a fost oarecum umbrită de scurta „viaţă“ a robotului Philae, pe suprafaţa cometei Ciuri, din cauza asolizării într-o regiune care nu a permis funcţionarea panourilor solare care îl alimentau cu energie. Sonda spaţială Rosetta s-a prabuşit controlat pe cometa 67P / Ciuriumov-Gherasimenko pe 30 septembrie 2016.
Se încarcă comentariile...
