GALERIE FOTO „O privire spre tehnologia trecutului“ – o expoziţie inedită (şi gratuită), la Muzeul Naţional de Istorie a României

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iubitorii de vintage se pot delecta cu maşinile de scris inedite  FOTO Octavian Palade/Adevărul
Iubitorii de vintage se pot delecta cu maşinile de scris inedite  FOTO Octavian Palade/Adevărul

Duminică este ultima zi a proiectului „Bucharest Science Festival“, în cadrul căruia cei mari şi cei mici se pot bucura de acces gratuit la fel de fel de expoziţii şi conferinţe legate de ştiinţă. „Adevărul“ a vizitat expoziţia temporară „O privire spre tehnologia trecutului“.

Cei de la Muzeul Naţional de istorie a României au dedicat o sală ştiinţei. Intrarea se face prin spatele Muzeului, pe Strada Poştei, şi accesul vizitatorilor este gratuit.

Înainte de expoziţia propriu-zisă dăm peste o maşinărie ciudată, ce poartă amprenta timpului. Pe coala de hârtie lipită pe el scrie „Dinam care a alimentat circuitele electrice publice ale oraşului Timişoara, în anul 1884. Este compus din bobine şi circuite electrice aşezate pe un bloc metalic“. Odată ajunşi în sală suntem întâmpinaţi de un manechin îmbrăcat într-un echipament special: o replică a costumului cu care Emil Racoviţă a participat la expediţia antarctică a navei „Belgica“, între anii 1897 şi 1899.

bucharest science festival

În centrul sălii găsim două machete ale unor aparate de zbor create de Aurel Vlaicu şi Henri Coandă. Cel al lui Vlaicu este cu elice, iar celălalt se foloseşte de sistemul de propulsie care i-a oferit inginerului român Coandă recunoaştere la nivel mondial.

Un alt exponat interesant este microscopul folosit de medicul bacteriolog Ioan Cantacuzino. Mai putem vedea şi o trusă medicală de campanie ce a aparţinut lui Carol Davila. Cele 18 instrumente au fost folosite pentru intervenţii chirurgicale pe câmpul de luptă, între anii 1877 şi 1888.

Cel mai vechi exponat este un fragment de cadran solar, care datează din secolele IV-III î.e.n. Iubitorii de „vintage“ se pot bucura de câteva aparate foto de la începutul secolului XX, dar şi de două maşini de scris speciale.

Duminică este ultima zi în care curioşii pot vizita expoziţia, între orele 10.00 şi 18.00. De asemenea, între orele 10.00 – 12.00, la British Council, este dezbaterea „The New Face of Science“, iar între 17.00 şi 19.00, la Librăria Humanitas din zona Cişmigiu, se discută despre „Ştiinţă şi Pseudoştiinţă“.

Haide să discutăm! Ne poţi vizita şi pe pagina de Facebook „Tech Adevărul“.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite