Fosile de dinozaur descoperite în premieră într-o zonă din estul Asiei

0
Publicat:

Guvernul Regiunii Administrative Speciale Hong Kong a anunțat că au fost găsite fosile de dinozaur pe o insulă din apropierea regiunii.

Un cercetător inspectează roca
Cercetătorii au inspectat roca de pe insula Foto: Global Times

Descoperirea cercetătorilor a avut loc pe Insula Port, în Geoparcul Global UNESCO din Hong Kong. Încă din luna martie, anul curent, se suspecta că roca sedimentară din respectiva zonă ar putea avea urme ale fostelor vertebrate. Astfel, cu această informație Biroul pentru Antichităţi şi Monumente (AMO) al guvernului HKSAR a început cercetările pe insulă.

În echipa de cercetare, au fost numiți experţi din cadrul Institutului de Paleontologie şi Paleoantropologie a Vertebratelor (IVPP) din cadrul Academiei Chineze de Ştiinţe. Aceștia s-au deplasat pentru a efectua investigaţii pe teren, studiind specimene de fosile, recomandând planuri de management şi discutând pe marginea acţiunilor viitoare.

Cercetătorii au stabilit că fosilele osoase au provenit probabil dintr-un „dinozaur în vârstă” din perioada Cretacic – o eră cu peste 145 de milioane până la 66 de milioane de ani în urmă, care a urmat perioadei jurasice.

Bernadette Linn, secretar pentru Dezvoltare în cadrul guvernului HKSAR, a afirmat că descoperirea este de mare importanţă şi oferă noi dovezi pentru cercetarea paleoecologiei din Hong Kong.

În urma descoperirii, Biroul pentru Dezvoltare al guvernului HKSAR şi IVPP au semnat și un acord-cadru privind aprofundarea schimburilor şi colaborării în stratigrafie, paleontologie şi situri preistorice în vederea efectuării de cercetări ştiinţifice, dar şi pentru managementul şi identificarea specimenelor, instruire şi schimburi de informaţii în domeniile paleontologiei, paleoantropologiei şi siturilor paleolitice.

Oficialii au anunțat că vor închide accesul către Insula Port și parc pentru a continua săpături și cercetări ulterioare. Fosilele de dinozaur vor fi, de asemenea, expuse public la Centrul de descoperire a patrimoniului din Hong Kong începând de vineri.

Știință

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite