100 de milioane de corpuri cereşti ar putea avea viaţă în galaxia noastră. Extratereştrii, mai aproape decât credem?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Există 100 de milioane de planete care ar putea susţine viaţa în galaxie
Există 100 de milioane de planete care ar putea susţine viaţa în galaxie

Un grup de astronomi din toată lumea a publicat o cercetare în care spun că viaţa ar putea fi posibilă pe alte planete sau sisteme solare.

Potrivit Gizmodo.com, 100 de milioane de lumi extraterestre ar putea să aibă viaţă. Pare mult, dar majoritatea sunt atât de depărtate de Pământ încât nu vor fi descoperite niciodată.

În galaxia noastră, Calea Lactee sunt peste 17 miliarde de planete de dimensiunea Pământului, iar unele dintre ele au condiţii care ar putea întreţine viaţa. Însă, un amănunt esenţial este faptul că astronomii nu sunt convinşi că există fiinţe asemănătoare oamenilor, ci pur şi simplu, doar bacterii.

Potrivit cercetătorilor care au studiat acest lucru la Universitatea Texas din El Paso, 11 dintre cele 1.700 de planete descoperite până acum au un Indice al Complexităţii Biologice mai mare decât satelitul lui Jupiter, Europa. Despre acesta din urmă, se spune că ar putea fi foarte asemănător Terrei pe alocuri şi ar putea viaţă. Poate părea că 11 este o cifră mică, dar cercetătorii spun că în galaxia noastră ar putea fi 100 de milioane de asemenea planete. 

Când vom intra în contact cu extratereştrii?

Primul contact cu o inteligenţă extraterestră va avea loc, cel mai probabil, în următorii aproximativ 25 de ani. Cel puţin, aceasta este predicţia lui Seth Shostak, astronom în cadrul SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence) şi unul dintre cei mai cunoscuţi „vânători” de extratereştri ai lumii.

„Sunt convins că îl vom descoperi pe ET în maxim 25 de ani”, a declarat Shostak în cadrul unui simpozion organizat de Unversitatea Stanford în colaborare cu NASA. „În loc să studiem câteva mii de sisteme solare din Calea Lactee, aşa cum facem în prezent, până în 2040 vom fi studiat cel puţin un milion, iar asta este suficient pentru a duce la detectarea unei inteligenţe extraterestre. Am aflat deja că una din cinci stele are în apropierea sa cel puţin o planetă capabilă să găzduiască viaţa. Iar asta este o descoperire senzaţională. Înseamnă că în galaxia noastră există zeci de miliarde de potenţiale Terre”, adaugă acesta.

[<a href="//storify.com/vladandriescu3/extraterestri" target="_blank">View the story "Extraterestri" on Storify</a>]

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite