SONDAJ Care este secretul fericirii? Pont: nu sunt banii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetătorii au vrut să afle dacă pentru oameni fericirea înseamnă mai mult timp liber sau mai mulţi bani. Astfel, în cadrul unei cercetări de amploare au fost analizate preferinţele a peste 4.600 de adulţi din Statele Unite şi Canada.

Voluntarii au răspuns la chestionare, pentru a indica dacă pun preţ mai mare pe timpul liber sau pe bani. Astfel, cercetătorii au observat că peste jumătate din subiecţi preferă să aibă mai mult timp liber, considerând că acest lucru le aduce fericirea, scrie Yahoo News.

Înclinaţia spre valorificarea timpului liber este mai clară în cazul persoanelor mai în vârstă, pentru care banii încep să-şi mai piardă din importanţă.

Cercetarea a fost coordonată de Ashley Whillans, de la Universitatea British Columbia. Ea a observat de asemenea că fericirea subiecţilor analizaţi nu avea o legătură directă cu factorii consideraţi esenţiali pentru starea de bine, cum sunt mariajul şi venitul stabil. Astfel, preferinţa pentru timpul liber în defavoarea banilor s-a observat în egală măsură la persoanele bogate, dar şi la cele mai sărace.

Câteva ore libere în fiecare zi sunt mai importante, deşi asta presupune de regulă cheltuirea unei sume suplimentare de bani. Mai mult, oamenii preferă să facă multe cumpărături online sau să meargă la un magazin mai scump, dar mai aproape de casă, pentru a câştiga astfel timp preţios, chiar dacă numai câteva minute.

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite