Sfaturi pentru luna martie: cum să alegi ceasul de damă potrivit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Martie este luna în care femeile sunt în mod vădit admirate, apreciate şi răsfăţate. Ziua Femeii este „pretextul perfect“ pentru a le surprinde plăcut cu un cadou inspirat. Pentru asta trebuie să ştim exact ce tip de cadou se potriveşte profilului persoanei dragi pe care dorim să o impresionăm.

Astfel, pentru a veni în întâmpinarea celor care vor să le surprindă pe femeile importante din viaţa lor, iată o serie de sugestii pentru alegerea ceasului de damă potrivit, un cadou la îndemână pe care reprezentantele sexului frumos îl vor aprecia cu siguranţă.

Primul aspect de luat în calcul, atunci când vine vorba despre alegerea unui ceas, este delimitarea între unul quartz şi unul automatic, potrivit Horologer.com.

În general, un ceas quartz este mai comod de utilizat, întrucât nu trebuie potrivit înainte de fiecare purtare. Totuşi, este bine de ştiut că se recomandă schimbarea bateriei după doi ani, chiar dacă aceasta mai funcţionează, limitându-se, astfel, riscurile ca bateria să curgă în ceas. 

Dacă vorbim despre o persoană care nu are un job sedentar, un ceas automatic poate fi o alegere mai potrivită, întrucât mişcările mâinilor îi vor asigura ceasului autonomia necesară pentru a funcţiona în permanenţă. 

Atunci când se alege un ceas de damă, un alt lucru important este cureaua: de piele sau brăţară metalică. De multe ori, greutatea ceasului este cea care determină purtarea lui mai rar sau mai des. Un ceas cu o curea de piele este de regulă mai uşor decât unul cu brăţară metalică. De asemenea, în ultimul timp, tot mai multe doamne apreciază ceasurile care au brăţară sau carcasă ceramică, pentru că acestea nu se zgârie.

Printre lucrurile la care femeile sunt atente, atunci când vine vorba despre un ceas, se numără şi forma cadranului, care trebuie să respecte preferinţele viitoarei purtătoare. În acest sens, există şi un aspect practic de luat în calcul: în cazul unui accident, un geam clasic rotund va putea fi înlocuit mai repede decât unul oval sau bombat. 

Şi, cu toate că pietricele din jurul cadranului atrag mai repede atenţia şi sugerează ideea de ceas premium, trebuie luat în considerare faptul că în cazul unei lovituri, dacă una dintre ele se va desprinde şi va fi pierdută, întreg aspectul ceasului va fi compromis. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite