Selfie „de răzbunare” cu modele atrăgătoare: cum îţi faci foştii iubiţi să crape de invidie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Determinate să le arate foştilor iubiţi că le merge bine în amor, tot mai multe persoane postează pe internet fotografii de tip selfie făcute alături de modele sexy, lăsând să se înţeleagă faptul că şi-au găsit sufletul pereche.

Popularitatea fotografiilor de tip selfie a transformat într-o adevărată tortură încercarea de a uita o fostă iubire. Fie că ai cont de Facebook, pe Snapchat sau pe Instagram, asta va însemna că vei afla, din zecile de selfieuri postate şi distribuite de persoanele din lista ta de prieteni, că fosta iubită sau fostul iubit şi-a găsit un alt partener, alături de care pozează în ipostaze fericite.

Acesta este şi motivul pentru care site-ul de întâlniri BeautifulPeople.com, dedicat persoanelor atrăgătoare, a lansat la începutul lunii ianuarie un serviciu care oferă posibilitatea să plăteşti ca să faci un „selfie de răzbunare” alături de unul dintre modelele sexy înscrise în baza de date a agenţiei.

Din momentul lansării serviciului, agenţia a primit peste 16.000 de cereri din partea clienţilor dornici să le arate tuturor că şi-au găsit un partener arătos. Cele mai multe solicitări au venit din partea femeilor cu vârsta între 35 şi 45 de ani, dar şi de la bărbaţii de 45-55 de ani.

Unul dintre clienţi este Greg Davidson, de 35 de ani, din Austin, SUA, care s-a despărţit de iubită după doi ani. Greg a povestit pentru publicaţia britanică „The Sun” că se săturase să vadă pe reţelele sociale selfieuri postate de fosta iubită, aflată în compania altor bărbaţi, la numai o lună după ce s-au despărţit. Acesta crede că spera să-l facă gelos, dar nu a vrut să fie primul care cedează şi o scoate din lista de prieteni. Aşa că a apelat la serviciile agenţiei de dating şi a făcut mai multe selfie-uri alături de Joslyn Stabile, o tânără care a câştigat şi un concurs de frumuseţe la categoria costume de baie pe site-ul BeautifulPeople.com (foto jos). 

image

FOTO thesun.co.uk

La scurt timp după ce a postat pozele pe Facebook, Greg a fost exclus de fosta iubită din lista de amici, semn că imaginile nu i-au picat prea bine.

"Şi mai interesant a fost că am primit şi două mesaje private de la nişte fete, în care mă felicitau că am revenit printre bărbaţii disponibili, iar vineri o să ies în oraş cu una dintre ele”, a explicat bărbatul pentru publicaţia britanică „The Sun”.

Noul serviciu poate fi accesat şi de cei care nu sunt membrii site-ului de dating, iar superbul model Zhibek Sarbasova (foto jos) este una dintre tinerele care poate fi solicitată pentru un „seflie de răzbunare”.

image

FOTO thesun.co.uk

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite