Secolul XXI: reinventarea mersului pe jos

În secolul XXI, mersul trebuie să corespundă şi el rigorilor zilei FOTO: SHUTTERSTOCK

Astăzi, mersul nu mai este simplul stâng-drept, ci un act conştient, exersat şi cu potenţial profit financiar. Prin folosirea beţelor, plimbările pe plajă şi o nouă componentă profund meditativă, banala deplasare umană a primit noi valenţe.

S-ar putea să-i fi văzut. În timpul zilei, prin parcurile mai mari din Bucureşti, nişte oameni în toată firea, străbătând formele din Câmpia Vlăsiei, cu nişte beţe în mâini, asemenea unor schiori alunecând dinspre cine ştie ce vârf abrupt. Câteodată, oamenii mai râd de ei: le zic să aibă grijă să nu alunece şi să cadă în prăpastie sau îi întreabă unde le sunt schiurile. Iar ei merg în continuare, prin iarba arsă ce acoperă pământul perfect drept pe care este construită Capitala, contururi într-o imagine a capacităţii lumii actuale de a te lăsa, uneori, cu gura căscată. 

Se numeşte „Nordic walking“ şi a fost definit, pentru prima dată, în 1979, de către un finlandez. A intrat în România, evident, dinspre Occident, unde este practicat, din ce în ce mai insistent, de către corporatişti, oameni cu un ritm de viaţă sedentar sau, pur şi simplu, cetăţeni pentru care condiţia fizică este o valoare fundamentală în viaţă. Unii fac flotări după cafeaua de dimineaţă, alţii parcurg zeci de kilometri pe bicicletă, alţii se duc la sală şi ridică greutăţi după programul de lucru. Alţi oameni ies în parc şi merg, sprijinindu-se în nişte beţe.

Suntem în 2013 şi, dacă ar fi posibil, desigur, cineva teleportat în timp, din vremuri nu foarte îndepărtate (să zicem 50 de ani în urmă), ar fi uimit să constate că, astăzi, beţele care erau folosite, cândva, de persoanele cu dizabilităţi fizice, de căţărători pe munte sau de schiori sunt folosite pentru o banală deplasare printr-un parc amenajat.

Şi dacă ar întreba cum s-a ajuns aici, ar trebui să căutăm o modalitate prin care să-i putem explica în ce fel societatea modernă a ajuns la performanţa de a reevalua şi de a plasa în fruntea listei de priorităţi una dintre cele mai banale funcţii biologice: mersul.

Astăzi, mersul nu mai este doar procesul cunoscut de toţi (deplasarea, „merg la serviciu“, „merg să cumpăr ţigări“), ci a primit o anumită aură. Sigur, despre beneficiile mersului se ştie de când lumea: relaxează, tonifică musculatura, ajută în bătălia cu diabetul şi cu problemele cardiovasculare, ba chiar este folosit şi în prevenţia îmbolnăvirii de cancer.

Însă, poate că toate acestea nu ar fi suficiente, fără un mic adaos de „modernitate“. Uneori, mersul nu mai este atât de simplu cum îl ştiam. Astăzi se merge cu beţe prin parcuri, cu încălţări speciale, proiectate tocmai pentru a te chinui să-ţi recâştigi echilibrul, se meditează profund în mers, fie că este vorba despre o simplă plimbare pe plajă sau despre un „drum al regăsirii“.

Discuţia dintr-o redacţie

Alina Băisan (dreapta), „licenţiată“ în mers

Când nu practică „mersul cu beţe“, Alina Băisan lucrează la o revistă glossy, tipul de publicaţie care conţine topul celor mai bune, fresh şi în tendinţe lucruri pentru femei. „O săptămână am avut febră musculară“, îşi descrie Alina ultima sesiune de „Nordic walking“. Doamna care a iniţiat-0 este art director la firma unde lucrează ea.

În tinereţe, Barbi, cum o alintă colegii pe Barbara Lombardi, a făcut sport de performanţă: marş. Într-o zi, le-a adunat pe toate fetele din redacţie şi le-a povestit despre sportul ăsta nou. Le-a întrebat cine ar fi curios să testeze pe viu beneficiile.

Alina a fost una dintre cele care au acceptat. Beţele le-a adus instructoarea, cumpărate direct dintr-o fabrică din străinătate. Argumentul suprem care a convins fetele să se apuce de mersul cu beţe prin parcuri a fost următorul: „O să folosiţi 90% din muşchii corpului“. Nimic nu trebuia adăugat. „Hai, ne susţii tu pe noi, te susţinem şi noi pe tine. Să ne apucăm!“, îşi aminteşte Alina Băisan concluziile propunerii de atunci.

Modulul costă 50 de euro

Cursurile au avut loc, o dată pe săptămână, în Parcul Izvor din Bucureşti. Duminica se făcea joncţiunea cu o serie de cursanţi mai avansaţi. Mergeau cu toţii, se mai opreau, mai împărţeau impresii şi tehnici. „Modulele sunt de 5 cursuri. Am început prin a învăţa cum să mergem corect, pentru că nu este vorba despre acelaşi timp de mers. Foloseşti beţele pentru a te împinge în ele, pentru a activa mai mulţi muşchi. La finalul modulului, am primit o diplomă, dar continui să merg săptămânal. La finalul programului, se consideră că poţi merge şi singur. Îţi cumperi beţe şi eşti pe cont propriu“, explică Alina Băisan.

Un astfel de modul costă 50 de euro, iar un curs se întinde, în mod normal, pe un interval de o oră sau o oră şi jumătate. Beţele sunt undeva, la 200 de lei perechea. În rest, un trening şi o pereche de adidaşi.

„E foarte mişto că poţi să o faci oriunde. La munte, la mare, pe plajă, vara, iarna. Rulezi toată talpa şi asta ajută la stimularea circulaţiei sângelui. Eu, când am început cursurile, am făcut numai astfel de exerciţii. Până atunci, aveam picioarele transpirate şi foarte reci. Imediat după ce am început cursurile, simţeam cum îmi frig tălpile. Mersul ăsta activează aceiaşi centri care sunt folosiţi şi la acupunctură“, explică Alina.

Cu tehnica beţelor e ceva mai complicat. La început, încercând probabil să fie cât se poate de plastică, instructoarea le spunea că trebuie să le apuce ca şi cum „ar prinde porumbelul de gât“. Ulterior, avea să vină şi traducerea: „Le strângi uşor şi pendulezi braţul“.

„Mi-a activat nişte muşchi“

Nu au avut zile uşoare cursan­ţii prin parcurile bucureştene. Locuitorii Capitalei sunt recunoscuţi ca nişte oameni pentru care mersul nu este tocmai o prioritate. Mare trebuie să fi fost supriza să-i vadă pe aceşti tineri, prin faţa Casei Poporului, cu nişte beţe în mâini. „Normal că ne luau la mişto. Ne întrebau la ce ne folosesc beţele, ne ziceau că n-au văzut pe nimeni să meargă la piaţă cu aşa ceva. Au fost şi mulţi curioşi, care o întrebau ce face“.

Treptat, proiectul Barbarei Lombardi a crescut. În prezent, are 17 cursanţi şi se gândeşte serios să deschidă o şcoală de instructori. Mai ales că este lăudată de toţi cei care s-au înscris la cursuri. „Ultima oară, am rugat-o să facem nişte exerciţii pentru abdomen şi pentru fese. Ne-a zis, «OK, dar să nu mă înjuraţi când vă treziţi mâine dimineaţă». Am făcut nişte exerciţii aplicate, folosind tot mersul acesta specific, cu beţele. Mi-a activat nişte muşchi. Şi da, chiar se simte. Îţi spuneam, am avut febră musculară puternică şi mă simt foarte tonifiată“, povesteşte Alina Băisan. 

E foarte mişto că poţi să o faci oriunde. La munte, la mare, pe plajă, vara, iarna. Rulezi toată talpa şi asta ajută la stimularea circulaţiei sângelui.

Alina Băisan, jurnalistă

„Nordic walking“, în traducere

1. Specific. Vine din Finlanda şi îşi are originile în antrenamentul de vară al schiorilor de fond. Este o tehnică de mers care implică folosirea unor bastoane. Se consideră că utilizarea beţelor pe toată durata mersului are o serie de beneficii fizice şi mentale.

2. Beneficii. Potrivit practicanţilor, „Nordic walking“ stimulează utilizarea a 85% din musculatură şi te ajută să consumi cu 40% mai multe calorii decât pe durata unui mers normal. Este recomandat, mai ales, persoanelor care au probleme cu articulaţiile, celor care se recuperează după un incident sau persoanelor supraponderale. Alte beneficii includ: reducerea încărcării pe articulaţii, genunchi şi coloana vertebrală, îmbunătăţirea circulaţiei, a activităţii cardiace şi pulmonare, la fel ca toate activităţile aerobe, antrenarea musculaturii întregului corp şi reducerea stresului şi tensiunilor emoţionale negative, „datorită mişcării
în aer liber şi descoperirii (sau redescoperirii) unor peisaje şi ambiente naturale cu care sportivul intră în comuniune“.

3. Tehnică. Postura corpului trebuie să fie fermă şi dreaptă, dar nu forţată. Foarte uşor înclinat spre înainte, dar fără să flexezi bustul. Lasă spatele să se relaxeze, mişcând amplu braţele. Acestea trebuie să execute mişcări rectilinii în faţă şi în spate, iar bastoanele se mişcă mereu aproape de corp. Potrivit descrierii de pe site-ul oficial, „lungimea pasului trebuie calculată astfel încât bazinul să se rotească în echilibru, iar paşii trebuie mereu potriviţi extensiei mişcării şi forţei de împingere. Beţele au rolul unui instrument care trebuie să facă mersul mai dinamic şi mai sănătos. De aceea, ele trebuie ţinute înclinate, şi nu vertical, ca şi cum am avea nişte mâini foarte lungi“.

Revelaţia unei italience: „Am simţit efectele psihofizice“

„Barbi“, cum o alintă cursanţii, într-o demonstraţie în faţa Casei Poporului FOTO: ARHIVĂ PERSONALĂ

Anca Vancu

anca.vancu@adevarul.ro

în urmă cu trei ani, Barbara Lombardi, o italiancă stabilită acum în România, avea dureri de spate. Deşi făcuse sport de performanţă în copilărie, dintr-o oarecare comoditate, ajunsese să aibă un ritm de viaţă mai degrabă sedentar. În acelaşi timp, mama ei, bolnavă cu inima, se plimba pe jos cu ajutorul unor beţe. Practica, la recomandarea unui medic, o tehnică modernă de recuperare, „Nordic walking“, care o ajuta să-şi îmbunătăţească circulaţia sângelui.

Despre efectele acestui „tratament“, Barbara a aflat că sunt „bune şi pentru spate“, aşa că s-a apucat numaidecât de cursuri. După câteva şedinţe, se simţea mult mai bine. Iar după câteva luni, era refăcută complet. Privind înapoi, Barbara crede că experienţa a fost revelatoare şi că i-a schimbat viaţa. De atunci, a practicat încontinuu aceste cursuri, iar acum, este instructor de „Nordic walking“ în România.

Cum am uitat să mergem pe jos

„Am avut, efectiv, o revelaţie după ce am mers din nou pe jos în felul acesta. Am studiat şi, mai mult, am simţit efectele psihofizice pe care care mersul nordic le are asupra oamenilor. Aşa că, fiind stabilită în România, am vrut să răspândesc beneficiile lui şi aici“, spune Barbara Lombardi.

Vorbeşte despre echilibrul fizic şi mental pe care acest tip de mers ţi-l oferă, că îmbunătăţeşte ritmul cardio-vascular şi că ajută la tonifierea muşchilor sau că, pur şi simplu, oamenii nu mai sunt aşa stresaţi. Se simt mai bine, sunt mai joviali. „Prin aceste exerciţii se folosesc 80% din muşchii corpului. Atunci când mergem normal, folosim doar partea inferioară a corpului. Cu ajutorul acestor beţe «minune», lucrăm şi muşchii din partea superioară a lui, de la cel dorsal la cel cervical şi atunci devenim mai relaxaţi. Faţă de mersul normal, «Nordic walking» este mai eficient cu 40%“, completează instructoarea.

Nu mai ştim să mergem pe jos, crede Barbara Lombardi. Suntem mereu grăbiţi, stresaţi, avem greutăţi personale cărora nu le mai ţinem piept şi, în consecinţă, nici spatele drept. Iar aceste poveri, care apasă pe umerii noştri, au ajuns să se răsfrângă, printre altele, pe picioarele noastre. Sau în poziţia corpului. „De asemenea, dacă ne uităm un pic la persoanele supraponderale, vom vedea că, în loc să meargă orizontal, merg lateral, tărăgănat. Îşi aduc greutatea de pe un picior pe altul şi asta le afectează foarte mult coloana“, atrage atenţia femeia.

„O luăm uşor, pe etape“

Fie că sunt oameni cu diverse probleme de sănătate, de regulă bolnave cardiace, că doresc să prevină anumite boli, sau au o simplă curiozitate, toţi, sprijiniţi în beţe, pornesc la drum, pe jos, şi învaţă din nou paşii corecţi de mers. Se uită cu scepticism oamenii la ei când merg prin oraş, prin faţa Casei Poporului sau la munte – mai fac şi aventuri –, dar ei se amuză de ignoranţa lor: „Lumea nu ştie despre ce este vorba, e normal, e ceva nou, de aceea se uită mirată la noi. Noi ne amuzăm şi mergem mai departe“.

Cursanţii înscrişi vin echipaţi cu o jachetă, pantaloni de trening şi o pereche de pantofi de sport. „Sunt persoane care nu au făcut o activitate fizică în viaţa lor şi nu rezistă atât. De aceea, la început, o luăm uşor, pe etape. Facem exerciţii, învăţăm cum să avem ţinuta corectă, dar fiind mereu în contact cu beţele. Una e să te plimbi cu beţele, şi alta e să le foloseşti într-un scop funcţional. Ele trebuie să aibă o anumită înclinaţie, astfel încât să ne ajute să folosim şi partea superioară a corpului“, spune Barbara, care se amuză amintindu-şi de câte ori s-au plâns oamenii de febră musculară.

După cursuri, spune Barbara, oamenii au fost mulţumiţi. Iar dacă ei mai doresc să le continue, pot veni, la pas însă!, în continuare gratuit. Unii dintre ei s-au arătat interesaţi să devină instructori de „Nordic walking“, de aceea, pe lângă aceste cursuri, italianca transformată în româncă vrea să înfiinţeze şi unele pentru a şcoli viitori „profesori în mers nordic“.

Lumea nu ştie despre ce este vorba, e normal, e ceva nou, de aceea se uită mirată la noi. Noi mergem mai departe.

Barbara Lombardi, instructor „Nordic walking“

„După ce te simţi conectat cu trupul tău, poţi porni“

Nici mersul clasic nu scăpat de o mică „revoluţie“

Laurenţiu Ungureanu

laurenţiu.ungureanu@adevarul.ro

Sunteţi în centrul Bucureştiului sau al oricărui oraş, intersecţia e blocată, iar şoferii îşi arată nemulţumirea deopotrivă prin claxoane şi strigături autohtone. Lângă trecerea de pietoni, un tânăr îndrăzneţ cere o ţigară. La un megafon improvizat, un tânăr singur îl predică pe Dumnezeu. Nu sunt câini, dar despre asta se vorbeşte. Semaforul se face verde. Trebuie să mergeţi, dar toată agitaţia asta a devenit cumva apăsătoare şi e ca o umbră care nu mai dispare nici când se stinge lumina în dormitor.

Pentru astfel de situaţii, dar nu doar pentru asta, există o frumoasă, poate eficientă tehnică de evadare. Pentru că metodele antice orientale au fost cu atenţie adaptate noilor provocări ale secolului XXI. Şi tot ce trebuie să faceţi este să vă îmbunăţiţi unul dintre primele obiceiuri care diferenţiază omul de maimuţă. Trebuie să treceţi la nivelul următor. Vă prezentăm, iată, meditaţia în mers.

„Simte conştient senzaţiile de a păşi“

Şi nu-i nicio ghiduşie jurnalistică aici: specialiştii în dezvoltarea spirituală susţin că această formă de meditaţie poate conecta o persoană cu fiecare părticică din trup într-un mod atât de profund încât să se simtă completă, şi nu distrasă de lumea ce se desfăşoară în jurul său. Ba mai mult, acest proces se pare că ajută persoanele să fie conştiente de trupul lor şi de procese care îl ţin în viaţă şi în mişcare, mult mai intens decât în meditaţiile care se practică stând nemişcat pe scaun sau pe podea. Aşa spun specialiştii în practici energetice şi spiritualitate.

Meditaţia prin mers este, desigur, prezentă şi în ţara noastră. Şi în România se poate medita. Este nevoie însă de o pregătire, de aplicarea corectă şi cu atenţie a unor paşi esenţiali pentru o postură meditativă corectă. Lev Adara, specialist al portalului terapiesprituala.ro, descrie în detaliu metoda de pregătire, procesul antemergător meditaţiei prin mers: „Ca să începi, acordă-ţi o clipă şi încearcă să devii conştient de corpul tău! Concentrează-te pe respiraţie şi relaxează-te! Simte conştient senzaţiile de a păşi şi de a schimba greutatea de pe un picior pe celălalt. După ce te simţi complet relaxat şi conectat cu trupul tău, poţi porni“.

Uşor ca somnul pentru cai

Ce trebuie să facă, efectiv, o persoană care meditează din mers? E la fel de uşor ca somnul pentru cai! Lev Adara: „La început, poţi asculta o meditaţie care să te ajute să te concentrezi şi să te ghideze în acest proces, poţi asculta muzică relaxantă, sunete din natură sau melodiile preferate, ajungând cu timpul să nu mai ai nevoie de aceste unelte ajutătoare, pentru că vei învăţa să fii şi să acţionezi în prezentul fiecărui moment al existenţei tale“.

Totuşi, din punct de vedere tehnic, trebuie să fie îndeplinite câteva norme: în timpul mersului nu trebuie să fie schimbat ritmul sau viteza, este preferată abţinerea de la observarea şi conştientizarea mediului înconjurător cu toate elementele bune sau rele, frumoase sau urâte şi trebuie blocate toate emoţiile şi senzaţiile. Nu, nu trebuie ignorate complet, căci unele dintre acestea pot fi treceri de pietoni sau agenţi de circulaţie. Trebuie doar acceptate, conştientizate şi integrate în procesul meditativ, pentru a nu deveni piedici în atingerea scopului final.

Sesiunile de meditaţie pot dura de la câteva minute până la câteva zeci de minute. Minute de mers încontinuu, cum ar putea spune Johnny Walker. Specialiştii citaţi de „Weekend Adevărul“ susţin că, atunci când este combinat exerciţiul fizic de a merge cu pacea interioară conferită de acest tip de mediaţie, trupul poate recăpăta sănătatea şi vitalitatea. Cu timpul, doar cu timpul, se observă.   ;

„Ridică-te şi umblă“: varianta modernă

Credeaţi că ştiţi cum să mergeţi? Ei bine, s-ar putea să nu aveţi datele complete ale tabloului. După principiul „nimic nu e atât de simplu cum pare la prima vedere“, mersul nu mai este astăzi automatism biologic. Se merge într-un anume fel, pe anumite reguli stricte, cu anumite obiective, trasate extrem de clar. Beneficiile par aceleaşi (cei drept, „coafate“ sub alte sintagme, „tonifiere“, „detoxificare“ etc.), însă simpla deplasare pare un soi de sistem exersat până la refuz, un şir de cauzalităţi peste care nu se poate sări. Iată, în continuare, trei dintre noile moduri în care omul modern este invitat să păşească apăsat.

„Coboară din maşină“

1. „Teoria celor 10.000 de paşi“. Este considerat numărul de paşi ce trebuie făcut zilnic pentru a ne menţine în formă. Vi se par mulţi? Ei bine, nu e atât de greu. Vă explică un articol dintr-o revistă pentru femei. Citiţi cu atenţie şi notaţi. „Cum îi realizezi? La sală, pe banda de alergare. Dacă ai serviciul aproape de casă, renunţă la mijloacele de transport în comun. Daca nu, coboară din maşină, tramvai sau metrou cu două staţii mai devreme şi nu căuta loc de parcare neapărat la un metru de intrarea în clădirea în care-ţi vei petrece ore-n şir stând pe scaun. Odată ajunsă la birou, nu refuza să faci diverse comisioane, iar dacă ai ceva de comunicat unui coleg de la alt etaj, deplasează-te până la el, în loc de a-i scrie un e-mail! În ochii celorlalţi, vei părea prietenoasă şi săritoare, iar sănătatea ta va avea numai de câştigat! În casă ori la sală, exersează mersul piticului (paşi mărunţi, în poziţia ghemuit)“.

2. „Chi Walking“. O nouă modă a intrat deja timid, dinspre America. Acest stil de mers poate fi practicat individual abia în faza a doua. Pentru început, e nevoie, evident, de un instructor care să vă explice toate detaliile. Detalii care, de ce să nu recunoaştem, nu par deloc facile. Aşadar, pentru început trebuie să te aliniezi: „fizic, prin postură, şi psihic, declarându-ţi intenţiile“. Urmează un alt proces dublu, de „angajare a sinelui“, cum îl numesc practicanţii. Concret, e nevoie să-ţi cobori uşor abdomenul, pentru a crea stabilitate, iar psihic „să-ţi scoţi la iveală puterea voinţei“. Următoarea e „Alegerea“, termen generic pentru „mişcarea cu tărie şi graţie, completată de alegerea mentală a tututor lucrurilor care contează în viaţa ta“. Finalul este apoteotic. Sub îndemnul de „Mişcă înainte!“, eşti sfătuit să „păşeşti cu încredere şi consistenţă şi să fii concentrat mental asupra spaţialităţii din jur“.

Ca mersul pe nisip

3. Încălţările miraculoase. Sunt prezentaţi de producător ca mijlocul perfect „de a putea fi în formă, fără a pune piciorul într-o sală de sport“. Grozav! Dar cum aşa? Ei bine, pantofii sunt proiectaţi în ideea de a simula mersul pe nisip în picioarele goale. Primul beneficiu anunţat şi, evident, motivul pentru care vânzările au explodat în ultimul timp este rezumat simplu: „Contribuie la scăderea în greutate“. În plus, pantofii-minune „întăresc spatele, muşchii feselor, reduc celulita, contribuie la îmbunătăţirea sănătăţii cardiovasculare, îmbunătăţesc ţinuta şi reduc presiunea în genunchi şi în glezne“. Adică fac cam de toate.  Singura recomandare, să-i zicem, „negativă“, ar fi să nu alergaţi încălţaţi cu ei. Sunt buni numai pentru mers.

Sfatul medicului: „Plimbări în pas alert“

Înainte era mai simplu. Lumea mergea pur şi simplu, se deplasa, oamenii făceau plimbări dintr-un loc în altul, fără să se gândească foarte mult la ceea ce fac, fără a fi atenţi la poziţia corpului, unghiul de înclinare al trunchiului, poziţia picioarelor sau mişcarea mâinilor. Se ştia că mersul face bine şi gata! Nu era nevoie de nimic mai mult. Gândiţi-vă în câte cărţi, scrise în secolele trecute, apare, alături de cazul vreunui bolnav din varii cauze, sfatul inevitabil al medicului personal: o retragere la ţară şi plimbări îndelungi în natură.

Efectele terapeutice ale mersului se ştiu de când lumea. Nu e nevoie de cursuri speciale, cărţi explicatorii sau scheme de lucru. Beneficiile mersului pe jos au rămas, de-a lungul timpului, o constantă. „Pentru a obţine cele mai bune rezultate, efectuaţi plimbări de 30 – 40 de minute, de cel puţin cinci ori pe săptămână, în pas alert“, iată această idee, veche de când lumea, rezumată în explicaţia doctorului Alin Popescu, medic primar Medicină Sportivă şi colaborator al Federaţiei Române de Rugby de peste 10 ani.

Câteva beneficii

Să recapitulăm, aşadar. La ce ne ajută mersul pe jos? În primul rând, la menţinerea greutăţii. Pare facil să începi tocmai cu un aspect mai degrabă estetic, dar greutatea corporală excesivă prevesteşte alte lucruri, nu tocmai plăcute. „O greutate în limite normale reduce riscul dezvoltării anumitor boli, precum diabet zaharat tip II, boli de inimă, accident vascular, cancer, apnee în somn, osteoartrită“, explică Alin Popescu.

Mersul pe jos întăreşte inima, astfel încât aceasta poate pompa mai mult sânge cu mai puţin efort şi cu o presiune mai mică la nivelul arterelor. Studiile confirmă: plimbările susţinute timp de trei ore pe săptămână sau o jumătate de oră în fiecare zi sunt asociate cu o scădere de 30-40% a riscului de boli cardiace la femei.

„Tot mersul ajută şi la reducerea în sânge a colesterolului «rău», LDL, care formează plăcile de aterom în pereţii vaselor, adică exact cauza majoră de infarct, şi ajută la creşterea colesterolului «bun», HDL. Există un studiu realizat în urmă cu câţiva ani, la Harvard, care demonstrează cum plimbările zilnice reduc riscul unei intervenţii chirurgicale pentru piatra la colecist cu 20-31%. Aş mai adăuga, tot la beneficii, şi diminuarea riscului la o fractură de şold“, încheie doctorul Alin Popescu.

O greutate în limite normale reduce riscul dezvoltării anumitor boli, precum diabet zaharat tip II, boli de inimă, accident vascular, cancer, apnee în somn, osteoartrită.

Alin Popescu, medic primar Medicină Sportivă

Acest articol a fost publicat în „Weekend Adevărul“.