Kim Jong Un a asistat la testele unui distrugător și unei rachete de croazieră mare-sol, efectuate „cu succes”

0
Publicat:

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a asistat săptămâna aceasta la testele unui distrugător prezentat ca fiind de ultimă generaţie şi ale unei rachete de croazieră mare-sol, potrivit agenţiei oficiale de presă KCNA, citate de AFP.

Kim Jong Un a supervizat și un tir de rachete. FOTO Profimedia
Kim Jong Un a supervizat și un tir de rachete. FOTO Profimedia

Kim Jong Un a inspectat marţi o navă de război din clasa Choe Hyon, una dintre cele două lansate anul trecut într-un moment în care Coreea de Nord încearcă să-şi consolideze capacităţile navale, notează Agerpres, citând agenția europeană de presă.

Liderul nord-coreean a mai supervizat miercuri un tir de rachete care, potrivit KCNA, a fost efectuat „cu succes”.

Testele au avut la puţin timp după ce Statele Unite şi Israelul au lansat un atac împotriva Iranului, menit să distrugă programul său nuclear, rachetele şi Marina, și la scurt timp după congresul partidului muncitorilor, care are loc la fiecare cinci ani, în cursul căruia Kim Jong Un şi-a reiterat angajamentul de a consolida capacităţile militare ale ţării sale - care este dotată cu arma nucleară - şi a promis un răspuns ferm la orice ameninţare.

„În fiecare an, în timpul noii perioade a planului cincinal, trebuie să construim două nave de suprafaţă din această clasă sau dintr-o clasă superioară", a declarat Kim Jong Un după testele pe mare.

A treia navă, pe care liderul nord-coreean a mai inspectat-o miercuri, este în construcţie, potrivit KCNA.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite