Originile sărbătorii de Halloween sau Ziua Morţilor

În SUA, unde Halloweenul e cel mai îndrăgit, sărbătoarea a devenit populară abia în a doua jumătate a secolului 19, odată cu sosirea milioanele de imigranţi irlandezi

Sărbătoarea de Halloween nu îşi are originile în Statele Unite, aşa cum s-ar crede, ci este mult mai veche şi vine din vestul Europei. Ea derivă din sărbătoarea Samhain (nume irlandez) sau Samonios (nume galez), şi era celebrată de celţi. Era oficiată de druizi, se ţinea la sfârşitul toamnei, după recoltat, şi marca intrarea într-un nou an.

 În Irlanda şi în Ţara Galilor, oamenii se temeau de noaptea de Samhain, în timpul căreia spiritele malefice puteau să apară pentru a bântui lumea celor vii. Pentru a evita acele prezenţe „întunecate“ şi pentru a îndepărta pericolul, vechii celţi aprindeau focuri în aer liber. Această noapte reprezintă şi o  punte de legătură între lumea celor vii şi cea a morţilor. Celţii lăsau deschise uşile caselor pentru ca defuncţii din familiile lor să poată să revină pentru câteva ore alături de cei vii.

Până în anul 43 d.Hr., romanii cuceriseră majoritatea teritoriilor celte, pe care le-au controlat vreme de 400 de ani. Un interval suficient de lung pentru ca sărbătorile celte şi cele romane să se contopească. Cu atât mai mult cu cât, la finele lunii octombrie, romanii aveau şi ei o sărbătoare închinată morţilor, Feralia. Tot în acele zile, romanii o sărbătoreau şi pe Pomona, zeiţa fructelor şi a pomilor, care are ca simbol un măr. Iar contopirea acestei sărbători cu Samhain-ul explică, probabil, cum a apărut tradiţia „vânătorii“ de mere cu dinţii – dintr-un butoi cu apă sau de pe o sfoară –, încă de pe vremea acestui precursor al Halloweenului.

Legătura cu creştinismul

Tradiţia s-a estompat însă odată cu sosirea creştinismului în acea regiune, în jurul secolului al V-lea e.n. Papa Bonifaciu al IV-lea a declarat, în 610 e.n., că această sărbătoare este păgână şi a decis să înfiinţeze Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor. Celebrată în epocă pe 13 mai, Ziua Tuturor Sfinţilor şi-a schimbat data  la sfârşitul secolului al VIII-lea şi a fost fixată pe 1 noiembrie în Europa Occidentală. Anumiţi istorici văd în ea o referire clară la sărbătoarea celtă Samhain şi o voinţă evidentă de a „creştiniza“ Samhainul. Această referire şi-a găsit un ecou şi atunci când a fost instituită, în secolul al X-lea, o sărbătoare a morţilor, pe 2 noiembrie, a doua zi după Ziua Tuturor Sfinţilor, numită Ziua Tuturor Sufletelor, care era celebrată cu ruguri aprinse şi parade de oameni deghizaţi în sfinţi, îngeri şi diavoli.

Urmaşul acestor sărbători, Halloweenul, este o sărbătoare sincretică. Ziua Tuturor Sfinţilor, care se numea All Hollows Day, dar mai ales ajunul său, All Hollows Eve, i-au dat Halloweenului numele. Iar noaptea dintre ele – fosta noapte de Samhain – i-a dat locul în calendar. În fine, Ziua Tuturor Sufletelor i-a împrumutat tradiţia petrecerilor costumate. Abia în ultimul secol, costumele au început să includă ţinute de monştri, vrăjitoare şi vampiri.

Cum a apărut tradiţia dovlecilor-felinar

În SUA, unde Halloweenul e cel mai îndrăgit, sărbătoarea a devenit populară abia în a doua jumătate a secolului 19, odată cu sosirea milioanele de imigranţi irlandezi, care au adus cu ei şi legenda dovlecilor-felinar.

 Legenda dovlecilor-felinar se leagă de personajul emblematic Jack O'Lantern, care îşi are originile tot în Irlanda. Într-o poveste tradiţională, Jack, un fierar şiret, avar şi beţiv, se întâlneşte cu diavolul într-un bar. Diavolul îi cere sufletul, dar Jack reuşeşte să îl păcălească. Atunci când Jack a murit, într-o zi de 31 octombrie, porţile Raiului au rămas închise pentru el. 

Dar şi cele ale Iadului. Jack a fost astfel condamnat să rătăcească în tenebre. A obţinut însă o ultimă favoare din partea diavolului: un tăciune aprins, pentru a-i lumea calea. Jack a pus tăciunele într-un nap scobit, folosindu-l ca pe un felinar. Legenda spune că beţivul irlandez, cu sufletul condamnat, reapare în fiecare an, în ziua morţii sale, de Halloween. 

Napul este „strămoşul” dovleacului actual, care este mai uşor de sculptat. Oamenii atârnă un dovleac-felinar în faţa uşii pentru a indica sufletului nefericit că locuinţa lor nu este un loc bun pentru el. Dacă în prezent, deliciul noapţii de 31 octombrie îl fac vampirii, fantomele şi poveştile înfricoşătoare, în urmă cu secol se desfăşurau jocuri dedicate şi descoperirii sufletului pereche. 

În aceste jocuri mărul ocupa un rol important. „Muşcă Mărul“ era un joc care îi provoca pe participanţi să îşi folosească doar dinţii pentru a prinde un măr care era agăţat de tavan cu o sfoară sau panglică. Câştigătorul urma să fie primul care se va căsători, potrivit tradiţiei. Într-o altă variantă a jocului, puţin mai periculoasă, mărul era înfipt într-un băţ cu o lumânare aprinsă la celălalt capăt. Acest joc era atât de popular încât Halloween-ul era deseori numit Noaptea Mărului Muşcat.