O rusoaică şi-a ţinut copiii închişi într-o cameră timp de cinci ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi copii, dintre care unul de şase ani, şi-au petrecut cinci ani din viaţă închişi într-o cameră urât mirositoare, deoarece mama lor nu voia să fie deranjată, scrie Russia Today.

Cei doi micuţi, Diana şi Pavel, se aflau într-o stare deplorabilă când au fost găsiţi. "Nu puteau nici să vorbească, nici să meargă. Băiatul, care are şase ani, nu putea diferenţia culorile. Aveau personalităţile de-a dreptul degradate", a declarat Nina Ivanova, adjunctul procurorului-şef din regiune.

În urmă cu cinci ani, Irina, mama copiilor, a luat câteva scânduri şi a bătut în cuie uşa camerei copiilor. Apoi, ea a acoperit fereastra cu o pânză. Femeia le-a spus anchetatorilor că a vrut să-şi refacă viaţa.

Timp de cinci ani, mama copiilor intra o singură dată pe zi în cameră, ca să le ducă odraslelor de mâncare. Bunica micuţilor obişnuia să le strecoare mâncare printr-o mică gaură din fereastră, pentru ca aceştia să nu moară de înfometare.

"Am văzut că micuţii erau înfometaţi, deşi familia nu avea probleme cu banii. Părinţii chiar o duceau bine. M-am oferit să-i hrănesc chiar eu, dar Irina nu m-a lăsat nici să mă apropii de ei", a declarat bunica micuţilor.

Pentru că nu mai suporta condiţiile în care erau ţinuţi micuţii, bunica a apelat la ajutorul asistenţilor sociali.

În momentul în care au spart uşa camerei, poliţiştii şi asistenţii sociali au fost loviţi de un miros pestinenţial. În cameră nu existau decât câteva saltele pe care dormeau micuţii. "Când am ridicat una dintre saltele, am găsit viermi", spune bunica plângând.

Micuţii au fost daţi în îngrijirea bunicii, însă au nevoie constantă de îngrijiri medicale. Anchetatorii adună dovezi împotriva mamei copiilor, urmând ca aceasta să fie pusă sub acuzare. De asemenea, ea va fi decăzută din drepturile părinteşti.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite