Munţii l-au lăsat fără degete, dar continuă să-i escaladeze: „Mi-au spus că nu voi mai escalada, dar nimeni nu îmi poate spune cine sunt eu”
0Un bărbat din Ecuador care şi-a pierdut degetele de la ambele picioare în urma degerăturilor suferite în timpul escaladării muntelui Aconcagua, din Argentina, îşi doreşte acum să cucerească muntele K2, al doilea munte ca înălţime din lume, după Everest, care are 8.611 metri înălţime.
Mai mult decât atât, aventurierul Santiago Quintero vrea să facă acest lucru cu proteze, fără rezerve de oxigen.
„Mi-au spus că nu voi mai escalada niciodată munţi de 5.000 de metri, dar nimeni nu îmi poate spune cine sunt eu. Eu decid cine vreau să fiu“, a declarat Quintero zâmbind, potrivit AFP.
Bărbatul a mai încercat în trecutsă escaladeze Muntele K2, care se află la graniţa dintre China şi Pakistan, însă a fost nevoit să se întoarcă din drum, împreună cu grupul său, când zăpada i-a ajuns până la piept.
Degerăturile suferite în 2002 în timp ce urca pe muntele Aconcagua ar fi putut fi evitate dacă Quintero ar fi purtat huse rezistente la apă peste ghetele sale, însă nu şi le-a putut permite.
Bărbatul a petrecut nouă luni într-un spital din Spania după operaţie, apoi alţi cinci ani în aşteptarea protezelor potrivite, cu care a putut escalada şapte din cei 14 munţi din lume care au peste 8.000 de metri înălţime.