Motivul pentru care femeile se îmbată mult mai repede decât bărbaţii
0Cercetătorii au descoperit că organismul femeilor este afectat în mod diferit de alcool decât cel al bărbaţilor, din motive care depăşesc simpla diferenţă a proporţiei corpului.
După numeroase studii, oamenii de ştiinţă au descoperit ca femeile au un motiv clar pentru care se îmbată mult mai repede decât bărbaţii. Se pare că organismul acestora produce cantitati mai mici ale enzimei - alcool dehidrogenaza (ADH), care este eliberată în ficat şi are rolul de a descompune alcoolul, scrie bbc.com
În timp ce grăsimea păstrează alcoolul, apa îl ajută să se disperseze. Prin urmare, datorită nivelului mai ridicat de grăsime corporală şi mai scăzute de apă din corp, femeile experimentează un răspuns fiziologic mai puternic la alcool.
„Aceasta vulnerabilitate este motivul pentru care vedem creşteri ale numărului femeilor cu probleme legate de consumul de alcool, comparativ cu barbaţii“, spune Dawn Sugarman, profesor de psihologie la Harvard Medical School.
Femeile care consumă constant alcool tind să dezvolte probleme medicale mult mai repede decât bărbaţii. Cele care ajung să aibă probleme cu alcoolul au tendinţa să înceapă să bea la vârste mai înaintate decât bărbaţii, dar le ia mult mai puţin timp pentru a dezvolta această dependenţă. Femeile sunt, de asemenea, mult mai predispuse la boli hepatice şi lezarea inimii şi a nervilor.
Multe dintre aceste diferenţe de gen legate de efectele alcoolului asupra organismului nu au fost descoperite până în ultimele decenii. Cel mai vechi studiu privind diferenţele de gen în ADH, de exemplu, a fost publicat în 1990.
De remarcat este că aproape toate studiile clinice privind alcoolul au fost efectuate în întregime pe bărbaţi până în anii 1990. Acest lucru s-a datorat parţial faptului că oamenii de ştiinţă au fost încurajaţi să elimine cât mai multe variabile care ar putea influenţa rezultatele unui experiment - unul dintre ele fiind genul, dar şi pentru că alcoolismul era o problemă întâlnită mai ales la persoanele de sex masculine. Astăzi, femeile suferă din ce în ce mai mult de problemele provocate de alcool. Rata mortalităţii din cauza cirozei a crescut cu 57% în rândul femeilor în vârstă de 45-64 de ani din 2000-2015, în SUA, comparativ cu 21% dintre bărbaţi. Şi a crescut cu 18% în rândul femeilor cu vârsta cuprinsă între 25 şi 44 de ani, în ciuda scăderii cu 10% în rândul bărbaţilor.