VIDEO Noile modele de femei: bărbaţii
0
Săptămânile Modei nu anunţă doar trendurile vestimentare, ci şi viitorul modei. Carol Marra discută despre viaţa şi cariera sa de fotomodel transsexual într-un context în care fenomenul ia tot mai multă amploare în Brazilia, unde clişeele tradiţionale sunt înlocuite cu trendurile postmoderne.
Brazilia este una dintre cele mai promiţătoare ţări din lume. Până la sfârşitul acestui an va deveni cea de-a cincea putere economică a lumii (potrivit FMI), iar în 2014 va găzdui Cupa Mondială şi în 2016 Jocurile Olimpice. Din această ecuaţie nu lipseşte nici industria modei care cunoaşte noi orizonturi şi mizează pe valorile discriminate pentru o lungă perioadă de timp.
În acest context, transsexualii au devenit practic o emblemă a ţării, dar şi semnul prin care această super-putere se diferenţiază de rivalii săi. „Brazilia e cunoscută pentru transsexuali, e ceva frecvent aici“, analizează designerul Antonio Bizarro.
Primul fotomodel transsexual din Brazilia a devenit cunoscut încă din anii ’80, când Roberta Close s-a remarcat pe podium şi, potrivit autobiografiei sale, i-a impresionat inclusiv pe George Clooney, Freddie Mercury şi Robert de Niro.
[Carol Marra îşi expune noua siluetă la prezentările de modă]

Dacă Săptămâna Modei este evenimentul-vedetă al sezonului, jurnaliştii de la „Vice“ şi „The Guardian“ au profitat de situaţie pentru a discuta cu fotomodelul Carol Marra despre condiţia sa profesională în calitate de transsexual.
„Să fiu un fotomodel transsexual este un plus pentru cariera mea. De fiecare dată când păşesc pe podium aud murmurul celorlalţi care spun: «Ea este!» E un schimb de energie între noi şi nu pot să explic cât de bine mă simt în acel moment“, a mărturisit aceasta.
Carol Marra a apărut în peste 100 de editoriale de modă, dar şi în principalele reviste braziliene, iar anul acesta a fost invitată pentru prima oară să lucreze la nivel internaţional pentru Săptămâna Modei de la New York.
„Frumuseţea nu constă în organele genitale. Nu este vorba despre o frumuseţe transsexuală, ci despre o frumuseţe feminină, iar pe podium nu mi se văd organele genitale, deci sunt ca orice altă femeie“, a explicat aceasta.
„Nu defilez datorită condiţiei mele sexuale, ci datorită profesionalismului meu, dar din nefericire oamenii au o viziune negativă asupra transsexualilor pe care îi asociază cu devianţa şi prostituţia. Acestea nu fac parte din viaţa mea“, a completat fotomodelul.
Privind retrospectiv, Carol povesteşte cum a început totul. „Niciodată nu am avut o copilărie la fel ca toţi ceilalţi copii. Când eram mică, oamenii îi spuneau mamei mele: «Fiica dumneavoastră creşte, e drăguţă!» Iar ea le spunea: «Nu e fiica mea, e fiul meu». La şcoală nu mă duceam la toaletă pentru că băieţii mă băteau, iar din această cauză mult timp n-am ştiut cine sunt“, îşi aminteşte Carol Marra.
„În perioada adolescenţei, când mi-am descoperit sexualitatea, am întâlnit băieţi gay, dar nu mă identificam cu ei, nu mă simţeam atrasă de ei, ci de iubiţii prietenelor mele“, mărturiseşte aceasta. În pofida greutăţilor, problemele de asumare a identităţii s-au rezolvat ulterior. „La 20 de ani am cerut ajutor medical ca să înţeleg cine eram cu adevărat, iar odată ce am acceptat că sunt o femeie - o femeie transsexuală – eu, împreună cu terapeutul meu, i-am invitat pe cei din familie la o conversaţie“, a povestit aceasta.
Totuşi, regăsirea sexualităţii a fost abia începutul luptei de integrare socială, iar rezistenţa a venit chiar din partea familiei. „Ai mei ştiau că nu eram un bărbat, dar nu se aşteptau că sunt o femeie transsexuală, a fost un adevărat şoc pentru ei“, a mărturisit aceasta.
Rolul său nu s-a oprit la nivel artistic, ci s-a extins într-un context social mai amplu în care Carol militează pentru drepturile omului. „Pe lângă faptul că sunt un model şi-mi fac meseria cum trebuie, am o datorie civică de a dovedi că transsexualii sunt oameni ce merită apreciaţi la fel ca orice altă femeie“, a spus aceasta. ,,Sunt o femeie prizonieră într-un trup de bărbat, dar dacă în viitor voi vedea pe podiumuri şi alte fotomodele transsexuale, înseamnă că toată suferinţa mea a meritat“, a mărturisit Marra.
[Lea T. în campania Givenchy]

Carol nu este singură în această poveste. Lea T. este un alt top-model transsexual care şi-a făcut operaţie de schimbare de sex pentru a deveni femeie. După ce în 2010 a devenit imaginea Givenchy, iar anul trecut a defilat la Săptămâna Modei de la Sao Paolo, Lea a apărut în cele mai prestigioase publicaţii de modă, printre care „Vogue“, „Interview Magazine“ sau „Love Magazine“ (pe coperta apare sărutându-se cu Kate Moss).
Dincolo de reputaţia unei cariere de succes, Lea se confruntă cu probleme greu de rezolvat. „Noi, transexualii, ne naştem şi creştem singuri, iar după operaţie ne naştem din nou, dar tot singuri“, a povestit Lea pentru „The Guardian“. „Oamenii râd pe la spatele nostru şi murim singuri. Ăsta e preţul pe care îl plătim“, a spus Lea. În acest context, schimbarea de sex este „o opţiune între a fi nefericit pentru totdeauna şi a încerca să fii fericit“, după cum a explicat chiar ea.
Transsexualul-obiect
Andrej Pejić (21 de ani) este un alt fotomodel atipic ce a optat pentru un look androgin: jumătate femeie, jumătate bărbat. „Mă simt confortabil în ambele ipostaze: şi femeie, şi bărbat. Într-o zi vreau să fiu femeie, într-altă zi vreau să fiu bărbat, nu am o identitate sexuală puternic conturată“, a declarat fotomodelul bosniac-australian.
Andrej Pejić a defilat pentru Jean Paul Gaultier şi Marc Jacobs, iar anul trecut revista „FHM“ l-a clasat pe locul 98 în top 100 al celor mai sexy femei din lume. În ciuda promovării, discriminarea încă se resimte, iar replica cea mai dură a venit chiar de la reprezentanţii publicaţiei care s-a referit la modelul ca la un obiect. Cu toate că revista şi-a cerut scuze pentru ofensa adusă, Pejić e conştient că e privit cu scepticism, mai ales pentru că are o identitate incertă.
[Andrej Pejic pe catwalk]

„La vârsta copilăriei am început să conştientizez limitele pe care societatea le impune: ce se presupune că trebuie să faci şi ce nu trebuie să faci. În acea perioadă a fost greu pentru mine să nu mă pot exprima liber şi să pretind că sunt altcineva“, a explicat Pejić pentru „The Telegraph“. „Acum mă simt confortabil în pielea mea şi am început să experimentez pentru că eram nefericit“, a adăugat acesta.
Pe scena fotomodelelor transsexuale, Pejić face notă discordantă: spre deosebire de colegii săi care şi-au implantat silicoane şi au apelat la operaţii de schimbare de sex, Pejić nu a suferit nicio transformare, cu excepţia părului lung şi a machiajului. „Mă simt bine aşa cum sunt şi arăt, o grămadă de băieţi vor să arate precum fetele, dar nu reuşesc. Sunt foarte norocos pentru că personalitatea mea se potriveşte cu înfăţişarea. În caz contrar, m-aş fi operat“ a spus el.
Carol Marra, Andrej Pajic şi Lea T. anunţă viitorul modei care se detaşează tot mai mult de clişeele tradiţionale şi îmbrăţişează un nou cult postmodern: mai tolerant şi dispus să-şi asume riscuri. „Avem nevoie de un asemenea tip de fotomodele; cred că acestea sunt următorul pas în modă“, este de părere designerul brazilian Antonio Bizarro.