Stalinizarea prin înfometare a basarabenilor. Foametea organizată de sovietici care a ucis 300.000 de oameni

Timp de aproximativ doi ani, Basarabia a fost supusă unui proces organizat de înfometare de către Uniunea Sovietică. Este vorba despre perioada 1946-1947 atunci când autoritățile de la Kremlin au hotărât sovietizarea totală a regiunii, cu urmări dramatice asupra populației. 

Foametea a lovit și România FOTO ziarullumina.ro

Unul dintre cele mai cumplite evenimente din istoria Europei s-a petrecut în perioada 1932-1933, în Ucraina, pe atunci partea Uniunii Sovietice. Conform datelor colectate, aproximativ 10 milioane de oameni și-au pierdut viața din cauza unui proces organizat de înfometare a populației. Regiuni întregi au fost izolate de restul lumii, oamenii intimidați, înfometați sistematic și aduși în pragul dezumanizării. Totul cu girul lui Stalin, un adevărat genocid din motive de control politic și pentru a frânge rezistența țăranilor ucraineni la colectivizare. A rămas în istorie sub numele de Holdomor, adică "moarte prin înfometare”. Era una dintre cele mai inumane metode de sovietizare și aducere sub control total al regiunilor și populațiilor din fosta Uniune Sovietică. Deși la scară mult mai mică și cu un complex mai mare de cauze, 13 ani mai târziu, avea loc o tragedie asemănătoare, tot pe teritoriul Uniunii Sovietice, dar căreia i-au căzut victimă românii din Basarabia. Este vorba despre marea foamete din 1946-1947, care a luat viața la peste 300.000 de oameni de pe teritoriul de astăzi al Republicii Moldova. Unii autori spun că a fost tot un proces organizat de înfometare cu scopul stalinizării totale a Basarabiei și distrugerii rezistenței față de colectivizare a țăranilor basarabeni.  

Basarabia, perla Moldovei ștefaniene răpită de sovietici

Basarabia a făcut parte din Principatul Moldovei până la începutul secolului al XIX-lea. Odată cu expansiunea Imperiului Țarist, Principatele Române, vasale ale Imperiului Otoman, au fost mereu râvnite de ruși. În urma războiului ruso-turc din 1806-1812, Principatele au fost ocupate de trupele țariste. Exista încă din timpul Ecaterinei cea Mare un plan de a crea o „Dacie” aflată sub stăpânire țaristă. Presați de războiul cu Napoleon, rușii, deși victorioși, grăbesc pacea cu otomanii pentru a nu fi prinși pe două fronturi. Inițial, țarul Alexandru I a cerut sultanului atât Moldova cât și Țara Românească.

Țarul își imaginase și cum va arăta împărțit administrativ noul teritoriu. Moldova și Țara Românească ar fi fost împărțit în patru gubernii: Basarabia, Moldova, Oltenia și Muntenia.  Sultanul s-a opus și le-a oferit doar acea partea a Moldovei de dincolo de Prut, adică Basarabia. „Vă dau Prutul; nimic mai mult; Prutul ori războiul. Am jertfit grozav de mult până acum. Ismailul singur vă plăteşte războiul şi mai aveţi încă patru cetăţi - adică Chilia, Akkerman, Bender şi Hotin - şi o strălucită provincie, Bugeacul împreună cu ţinuturile Gregeni, Codru, Lăpuşna, Orheiu, Soroca şi părţile transprutene din ţinuturile Iaşi şi Cârligătura", le-a transmis rușilor marele vizir Laz-Ahmed Pașa. Rușii acceptă imediat fiindcă Napoleon le bătea la ușă. În plus, Basarabia era cea mai bogată parte a Moldovei.  Principatul Moldovei pierduse un teritoriu de 45.630 de kilometri pătrați cu peste 480.000 de locuitori. Pe acest teritoriu se aflau puternice cetăți de apărare, orașe, sate și câmpii mănoase și zone viticole deosebite.

 „Au luat partea de răsărit a Moldovei, şi anume partea cea mai bună, mai mănoasă, mai potrivită pentru creşterea vitelor”, preciza și Nicolae Iorga. „Basarabia este o ţară frumoasă, ea ne aduce mari foloase”, spunea amiralul Ciceagov, comandantul trupelor rusești care luase locul lui Kutuzov în Principate. După moartea lui Alexandru I, în 1825, lucrurile se vor schimba radical în Basarabia. Pe tron vine Nicolae I, care ratifică regulamentul lui Voronțov. Este un act prin care începe de fapt rusificarea Basarabiei, prin anularea libertăților provinciei. În plus, limba română este interzisă în actele publice. Provincia va fi condusă și administrată doar de ruși. Basarabia devenise gubernie în adevăratul sens al cuvântului. Regiunea se va întoarce României după Primul Război Mondial, în anul 1918. După numai două decenii avea să fie din nou pierdută. Prin intelegerea încheiatǎ de Hitler și Stalin în 1939, cunoscutul pact Ribbentrop-Molotov, rușii cereau Basarabia în schimbul neutralității și al neagresiunii.  Pe 26 iunie 1940, Guvernul României primea un ultimatum de la URSS: era informat că trebui să-şi retragă trupele din Basarabia şi să predea provincia Uniunii Sovietice. Motivul oficial invocat de ruşi a fost acela că, la 1918, România ocupase abuziv această provincie care ar fi aparţinut Rusiei şi,  în viziunea sovieticilor, era populată în mare parte cu ucrainieni.

„În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană.(...) Acum, când slăbiciunea militară a U.R.S.S. a trecut în domeniul trecutului, iar situaţia internaţională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moştenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între ţări, U.R.S.S. consideră necesar şi oportun ca în interesele restabilirii adevărului să păşească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice”, se arăta în ultimatum. Pentru o scurtă perioadă de timp, adică aproximativ 4 ani, Basarabia va reveni României, în urma Operațiunii Barbarossa, inițiată de nemți pentru cucerirea URSS. După eșecul ofensivei de la Stalingrad și Operațiunea Uranus, s-a declanșat contraofensiva sovietică, iar Basarabia a fost din nou ocupată. De această dată, România a pierdut definitiv această parte a Moldovei iar Basarabia a fost integrată în Uniunea Sovietică. 

Secetă, război și sovietizare

Republica Sovietică Socialistă Moldova, așa cum se numea Basarabia sub ocupație rusească, a suferit cumplit din cauza războiului. În plus, în anul 1946 a venit o secetă cumplită. „Seceta din 1946 fusese de o severitate nemaiîntâlnită în ultimii 50 de ani, însă nu neapărat prin lipsa totală a precipitațiilor, ci prin distribuția nepotrivită pentru sezonul agricol. Ploile au venit în contratimp cu nevoile agricole, compromițând astfel aproximativ 75% din recolta obișnuită de cereale și alte culturi”, precizează Dorin Luca, în „Foametea din 1946-1947, instrument de control la îndemâna comuniștilor”, pentru Agenția Media a Armatei. Această secetă a avut un impact deosebit asupra recoltelor de grâu, porumb, cartof, soia, mei și fasole. Ceea ce a accentuat însă criza a fost politica sovietică. Mai precis, decizia Kremlinului de a rechiziționa masiv și forțat produse alimentare în ciuda secetei. Rușii au cerut cantități absolut imposibile de cereale, mai ales în condiții de secetă. Planul pentru RSS Moldovenească, la 5 iulie 1946, a fost fixat la 165.000 de tone, adică jumătate din recolta întregii regiuni. Abia peste o lună, planul a fost reajustat la 72.000 de tone, dar chiar și așa erau mult peste posibilitățile agricole ale țării. "În afară de cereale, statul sovietic a stors de la țărani în ajunul foametei 25659 de mii de ouă, 419,9 tone de brânză, 12792 tone de lapte, 8607 tone de fructe, 4477 de tone de legume, 10082 tone de sfeclă de zahăr și alte produse agricole”, preciza Maria Țăranu, de la Memorialul Sighet în „Foametea organizată din anii 1946-1947 din Basarabia”.  Totodată, crescuse și povara fiscală asupra localnicilor. Planul era efectiv criminal pentru posibilitățile populației iar autoritățile erau preocupate doar de îndeplinirea planului și de satisfacerea cerințelor sovietice.

„În anul 1944 planul RSSM de livrare a cerealelor la stat a fost de 201,2 de mii de tone, în 1945 – de 272 de mii, iar în anul de secetă cumplită 1946 a scăzut nesemnificativ doar până la 265 de mii de tone. Într-o măsură și mai mare s-a intensificat povara fiscală. Astfel, dacă în anul 1945 planul general de mobilizare a mijloacelor bănești de la populația republicii a fost de 147340 de mii de ruble, în anul 1946 el a constituit 219050 de mii de ruble, ceea ce a însemnat un spor de 48,6%”, arată Maria Țăranu, în același material. 

Sute de mii de oameni lăsați să moară de foame cu bună știință 

Foametea a început să facă ravagii în Basarabia. Măsurile luate de autorități erau firave și ineficiente. Conta doar planul și ceea ce solicita Kremlinul. „Mâncau câini, mâţe şi copiii îi mâncau. Cu foametea aceea a fost greu. Învârteam râşniţa, eram mititică, tătucuţa era la concentrare şi mama cu copii mititei. Greu a fost pe foametea aceea”, preciza Elena Ciobanu, pentru Europa Liberă Moldova.

„Umblau oamenii umflați pe drum. Când veneam din baltă, duceau morții pe sanie câte doi – trei, în cimitir și îi lăsau în omăt. Nu le mai făceau groapă, căci nu avea cină săpa groapa. Nu erau în stare să sape acea groapă, nu aveau nicio putere oamenii. Era distrugere mare", preciza și Dumitru Novițchi pentru Radio Chișinău. Cei mai norocoși reușeau să adune buruieni și, amestecate cu tescovină, le transformau în turte. În special bătrânii și copiii mureau pe capete. "Copiii până la 14 ani au fost cei care au suferit cel mai mult din cauza foametei. Aproape jumătate din cei înregistrați oficial ca distrofici (400.000) erau copii (200.000). Copiii și persoanele în vârstă au fost categoriile în rândul cărora s-a înregistrat și cea mai ridicată mortalitate”, se arată în „Foametea din 1946-1947, instrument de control la îndemâna comuniștilor”. Unii localnici au recurs inclusiv la canibalism pentru a supraviețui. În total, au fost atestate 153 de cazuri de canibalism, deși este posibil să fi fost mult mai numeroase. 

Mai mult decât atât, locuitorii Basarabiei au fost închiși ca într-un adevărat lagăr al foametei. O parte a omenilor, înnebuniți de foamete, încercau să treacă Prutul în România. Pentru a împiedica acest lucru, a fost trimis colonelul Vladimir Nikolaevici Așahmanov, șeful Detașamentului 22 moldovenesc de grăniceri, cu sediul la Cahul, pentru a rezolva situația. Toți cei care erau prinși că încercau să treacă granița erau împușcați. De asemenea, toți cei care erau prinși pe teritoriul României și predați (România se afla sub controlul Armatei Roșii) erau executați. Se estimează că au murit de foame în perioada decembrie 1946-august 1947, adică în nouă luni, aproximativ 300.000 de oameni. 

O înfometare organizată în numele stalinizării

Conform specialiștilor și mărturiilor unor supraviețuitori ai foametei, întregul fenomen a fost organizat și întreținut de oamenii sovieticilor pentru distrugerea populației românești, frângerii rezistenței la colectivizare și a accelerării sovietizării. "În primii ani ai celei de a doua ocupații sovietice a Basarabiei, autoritățile de la Kremlin au purces la înfometarea populației, înfometare care a culminat cu foametea organizată din anii 1946-1947. Motivul principal pentru care regimul sovietic a declanșat foametea, chiar dacă condițiile climaterice au favorizat penuria de produse alimentare, au fost sovietizarea rapidă a acesteia, distrugerea identității românești a populației. Teroarea prin înfometare a fost posibilă pentru că se puneau bazele unei noi orânduiri sociale ce nu putea să apară pe cale naturală – orânduirea sovietică. Grupul țintă au fost țăranii, promotori ai tradițiilor și valorilor naționale, mare majoritate a cărora aveau o atitudine ostilă față de regimul sovietic, inclusiv față de crearea colhozurilor și înăbușirea oricărei forme de rezistență. În vara și toamna anului 1946, autoritățile republicane nu erau preocupate de salvarea populației de foamete și de stoparea mortalității în creștere, ci de îndeplinirea cu orice preț a planurilor de colectări”, precizează specialiștii Memorialului Sighet.

De altfel, la 12 octombrie 1946, Sovietul Republicii Sovietice Socialiste Moldova luase decizia de a intensifica colectarea bunurilor agricole cu orice preț. „Îi făceau să sufere pentru ca să stârpească românii basarabeni cât mai mulţi. Cu foametea aceea pe văile acestea în jos au murit oamenii ca muştele”, preciza Vasile Ciobanu, un supraviețuitor al foametei, pentru Radio Europa Liberă Moldova.